Moscova nu îl va felicita pe Biden, de Ziua Națională a Americii

Vladimir Putin, Sursa foto: Pixabay
  • Separat, Kremlinul a apreciat luni că protestele letale care au izbucnit în regiunea Karakalpakstan din Uzbekistan sunt o „chestiune internă'' care priveşte Taşkentul. 

Şeful statului rus, Vladimir Putin, nu-l va felicita luni pe preşedintele american Joe Biden de Ziua Independenţei SUA, ca urmare a acţiunilor „neprietenoase“ ale Washingtonului la adresa Moscovei, a anunţat Kremlinul, transmite Agerpres.

„În acest an, felicitările cu greu pot fi considerate un lucru adecvat'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, reporterilor într-un apel telefonic.

„Politicile neprietenoase ale Statelor Unite sunt motivul'', a adăugat el.


Separat, Kremlinul a apreciat luni că protestele letale care au izbucnit în regiunea Karakalpakstan din Uzbekistan sunt o „chestiune internă'' care priveşte Taşkentul.

Peskov a declarat că Rusia consideră Uzbekistanul o „ţară prietenoasă'' şi nu are nicio îndoială că leadership-ul său va soluţiona această chestiune.

18 oameni au fost ucişi şi 243 au fost răniţi în timpul protestelor din provincia Karakalpakstan ca reacţie la planurile de restrângere a autonomiei provinciei, au anunţat luni autorităţile uzbece. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele SUA, Joe Biden, urmează să facă una din cele mai mari mutări în plan economic

10 May 2024 348

Unul dintre cei mai titrați agenți antidrog din SUA vine în România! Michael S Vigil este agentul care a arestat un temut traficant de droguri

08 May 2024 733

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

07 May 2024 453

Președintele României, în vizită oficială în SUA. Va fi primit la Casa Albă de președintele Joe Biden

07 May 2024 373

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

06 May 2024 448

SUA Un șofer a murit după ce s-a izbit cu mașina de gardul Casei Albe

05 May 2024 478

MApNExercițiul multinațional SWIFT RESPONSE 24

01 May 2024 321

MApN Exercițiul multinațional Swift Response 24, una din cele mai mari operațiuni de desant aerian din Europa

30 Apr 2024 611

Cazul fostului primar Cătălin Cherecheș menționat într-un raport al Departamentului de Stat al SUA! (DOCUMENT)

25 Apr 2024 721

#citeșteDobrogea Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

23 Apr 2024 1170

Lumea marinarilor Din nou spre America. „Mircea”, SUA, Canada

19 Apr 2024 695

Lumea marinarilor Aplauze pe scena Atlanticului. „Mircea”, SUA, botez marinăresc

18 Apr 2024 1124

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 917

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 321

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 297