Musulmanii intră în Cele Trei Luni Sfinte- Recep, Şaban şi Ramazan. Urmează Noaptea Sfântă de Regaib

Comunitatea musulmană din România celebrează intrarea în Cele Trei Luni Sfinte - Recep, Şaban şi Ramazan, începând cu miercuri, 2 februarie 2022. Joi, 3 februarie 2022, va fi marcată Noaptea Sfântă de Regaib.





 Postarea de pe pagina de Facebook a Muftiatului Cultului Musulman din România

 
Anul acesta, incepand cu 2 februarie 2022 comunitatea musulmana din Romania celebreaza intrarea in Cele Trei Luni Sfinte - Recep, Șaban si Ramazan - iar joi, 3 februarie 2022, Noaptea Sfântă de Regaib.


Aceasta este una dintre cele cinci Nopți Sfinte din Calendarul Hegirei, când Bunul Allah își răsplătește credincioșii cu bogății lumești, iertare sufletească și binecuvântare în Lumea de Apoi. Noaptea Sfântă de Regaib este, totodată, și un moment al bilanțului faptelor săvârșite de-a lungul anului precedent, al obligațiilor religioase, săvârșite sau omise, și al relațiilor cu cei din jurul nostru.



Fie ca inimile noastre să bată întru rugăciune, sufletele să ne vibreze în preaslăvirea Bunului Allah, iar mâinile deschise către cer să primească binecuvântarea divină. Pacea și binecuvântarea Bunului Allah fie asupra tuturor credincioșilor! Credința din suflet să ni se transpună în viața cotidiană, iar pacea să dăinuie pe întreg mapamondul!


În aceste vremuri încercate, mă rog la Bunul Allah pentru o lume fără de boală, fără de calamități naturale, fără de accidente și fără de oameni suferinzi!


O noapte Sfântă de Regaib Binecuvântată!


Regaib Qandılımız qayırlı bolsın!


Regaib Kandılımız hayırlı olsun!


Sursa foto: Facebook/ Muftiatul Cultului Musulman din România


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO-TEXT Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primăria Municipiului Constanța- „Comunitatea tătaro-turco-musulmană este una puternică, cu o istorie care ne apropie“ (FOTO)

24 Apr 2024 734

UDTTMR Ziua Suveranității Naţionale și a Copilului, marcată și la Constanța (FOTO)

24 Apr 2024 357

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 456

Credincioșii musulmani sărbătoresc, timp de trei zile, Ramazan Bayram

10 Apr 2024 3466

Cu ocazia Lunii Ramazan a comunității musulmane Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, în vizită în satul Tătaru, județul Constanța

08 Apr 2024 894

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 641

Mesajul Șefului Cultului Musulman din România, Muftiul Muurat Iusuf, transmis cu ocazia Cinei Tradiționale de Iftar

13 Mar 2024 666

Membrii comunității musulmane din România celebrează prima din cele 30 de zile ale Lunii Sfinte Ramazan

11 Mar 2024 884

Credincioșii musulmani sărbătoresc în această seară „Berat Kandili”

24 Feb 2024 1040

Muftiatul Cultului Musulman din Constanța, certificat de urbanism pentru edificare lăcaș de cult și sediu administrativ

22 Feb 2024 786

Miraç Kandili, sărbătoare religioasă pentru credincioșii musulmani

07 Feb 2024 707

Sărbătoare mare pentru credincioșii musulmani. Astăzi se celebrează Regaip Kandili (Noaptea de Regaip)

11 Jan 2024 2628

#citeșteDobrogea Seminarul musulman din Medgidia, focar al răspândirii culturii și religiei islamice

09 Jan 2024 2528

Tradiţiile meselor de Ramadan, incluse în patrimoniul UNESCO

06 Dec 2023 749

#Dobrogea145 Amet Varol, deputat UDTTMR, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2023 1219