Muzeul de Artă Populară Constanţa găzduiește expoziția „Etnii din Banat și Ardeal”

Sursa foto: Muzeul de Artă Populară Constanța
  • Muzeul de Artă Populară Constanţa organizează, în perioada 10 - 31 august, expoziția „Etnii din Banat și Ardeal”, realizată cu piese din Colecția privată Emilian Madoșă.
 
Consiliul Judeţean Constanţa, prin Muzeul de Artă Populară Constanţa organizează, în perioada 10 - 31 august, expoziția „Etnii din Banat și Ardeal”, realizată cu piese din Colecția privată Emilian Madoșă, ce reunește 20 de ansambluri vestimentare aparținând principalelor etnii care trăiesc în Banat (bulgari, șvabi, sârbi, croați, slovaci, cehi) și Ardeal (maghiari, sași), transmite un comunicat de presă din partea Muzeului de Artă Populară Constanța.
 
Costumele prezentate, adevărate mărci identitare ale etniilor respective, erau purtate în zi de sărbătoare, în anumite etape ale vieții (nuntă sau în perioada imediat următoare), dar și la evenimentele importante pentru familie și comunitate (hramul bisericii, ceremonia confirmării religiei de către reformați sau evanghelici). Elementele de port reflectă vârsta, starea socială sau civilă a purtătorului, iar prin comparație se poate observa existența unor influențe ale unei etnii asupra alteia, fapt ce poate fi explicat prin conviețuirea îndelungată în același areal.
 
Bulgarii au fost colonizați în Banat, la jumătatea secolulul al XVII-lea, venind din nord-vestul Bulgariei în două grupuri: unul care s-a stabilit la Vinga (Arad), iar celălalt grup, al pavlichenilor, s-a așezat la Dudeștii Vechi și Breștea (Timiș).
 
Croații carașoveni locuiesc încă din secolul al XVI-lea în șapte sate din Munții Aninei, ce fac parte din Munții Banatului. Carașovenii sunt un popor slav, de religie romano-catolică, limba lor fiind un dialect mai apropiat de limba sârbă decât de cea croată.      
 
Cehii din Banat provin din Boemia, iar localnicii le mai spun și „pemi”, denumire atribuită și unor etnici germani din zonă, originari tot din Boemia. Cehii bănățeni sunt grupați în zona montană din Clisura Dunării, fiind dispersați în șapte sate județul Caraș-Severin și un sat din județul Mehedinți.
 
Sârbii sunt răspândiți în toată zona Banatului, în județele Timiș (zona de câmpie), Caraș-Severin (de-a lungul Dunării) și Arad (sudul județului). Sârbii s-au stabilit aici cu mult înainte de colonizarea celorlalte etnii.
 
Slovacii sunt prezenți în vestul țării în mai multe zone din județele Timiș (două sate), Arad (orașul Nădlac), Bihor și Sălaj. Aceștia sunt de confesiune evanghelică și au emigrat din Ungaria, la începutul secolului al XIX-lea.
 
Germanii din Banat au fost colonizați aici în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în mai multe etape, ajungând în județele Timiș și Arad, dar și în Caraș-Severin. Aceștia fac parte din grupul șvabilor dunăreni, locul lor de baștină fiind sudul Germaniei. De asemenea, în Caraș-Severin există și comunități germane care provin din Tirol sau Boemia.

 
Maghiarii reprezintă etnia cea mai răspândită în Transilvania și Banat. În Banat, maghiarii au fost colonizați destul de târziu.
 

Sașii s-au așezat în județele Sibiu (cei mai numeroși), Brașov, Mureș și Bistrița, în secolele XII - XIII, fiind originari din Renania (vestul Germaniei). În noile provincii, etnicii sași au reușit să întemeieze comunități medievale puternice, cu reguli precise de conviețuire, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Biletul unic pentru vizitarea muzeelor, upgradat în ședința de Consiliu Județean Constanța (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Activitățile culturale ale Muzeului de Artă Populară Constanța, cu ocazia Zilelor Constanței

16 May 2024 152

Eveniment de Zilele Constanței La Muzeul de Artă Populară Constanța are loc lansarea volumului V din seria „Spiritualitate tătară”

16 May 2024 315

Ateliere de pictură pe sticlă, la Muzeul de Artă Populară Constanța, de Zilele Constanței

15 May 2024 326

Vernisajul expoziției „Costumul popular din Argeș și Muscel” are loc la Muzeul de Artă Populară Constanța

15 May 2024 401

Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța -„Ulcior de nuntă” din Oaș

13 May 2024 288

Muzeul de Artă Populară Constanța În prima zi de luni după Paște, în calendarul popular tradițional se marchează „Paștele Blajinilor”

12 May 2024 409

Ateliere de creație din curtea Muzeului de Artă Populară Constanța (GALERIE FOTO)

11 May 2024 627

Muzeul de Artă Populară Constanța organizează expoziția „Dobrogea - multiculturalitate etnică”, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii din Golești

08 May 2024 467

Muzeul de Artă Populară Constanța celebrează „Ziua Națională a Portului Tradițional din România”. Iată programul activităților

07 May 2024 501

Muzeul de Artă Populară Constanța Exponatul săptămânii - „Fotă de mireasă din Muscel”

06 May 2024 457

Muzeul de Artă Populară Constanța Învierea Domnului, pe care teologii o consideră „praznicul praznicelor”, este cea mai mare sărbătoare a creștinătății cu dată mobilă

05 May 2024 467

Muzeul de Artă Populară Constanța Ce datini erau în satul traditional românesc în Duminica Floriilor

27 Apr 2024 798

Licitații publice Nova Steel Buildings SRL va realiza lucrările în regim de urgență la sediul Muzeului de Artă Populară din Constanța (DOCUMENT)

27 Apr 2024 659

Muzeul de Artă populară Constanța Tradiții în perioada Floriilor - „Lăzărelul”

27 Apr 2024 529

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții populare în Postul Mare - „Sâmbăta Ursului”

20 Apr 2024 490