Nicolae Ciucă, de Ziua Naţională de comemorare a victimelor Holocaustului împotriva rromilor "Democraţia, pacea şi stabilitatea, valori pentru care trebuie să luptăm"

mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a comemorării victimelor Holocaustului împotriva rromilor, foto: Guvernul României Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a comemorării victimelor Holocaustului împotriva rromilor. 

Vă prezentăm conținutul integral al mesajului: 


Onorăm, astăzi, memoria tuturor victimelor Holocaustului împotriva romilor, unul dintre cele mai întunecate capitole din istoria umanității. În urmă cu 78 de ani, pe 2 august 1944, în camerele de gazare de la Auschwitz, regimul nazist se năpustea, barbar, asupra câtorva mii de etnici roma și sinti. În același timp, ne amintim, cu profund respect și compasiune, de drama celor 25.000 de romi din România, care, din ordinul regimului Antonescu, cu opt decenii în urmă, au început să fie deportați în Transnistria, frigul, foamea și bolile fiind fatale pentru 11.000 dintre aceștia.  

Amintirea victimelor trebuie să rămână neștearsă din memoria colectivă, iar atrocitățile petrecute în timpul Holocaustului nu trebuie uitate niciodată. Asumarea lecțiilor traumatice ale istoriei și condamnarea celor vinovați sunt parte a angajamentului ferm de a nu mai permite, vreodată, ca astfel de tragedii să se întâmple. Cu cât ne îndepărtăm mai mult, temporal, de Holocaust, cu atât crește riscul ca tăcerea și uitarea să se așeze peste suferințele victimelor. Tocmai de aceea, este esențial ca faptele să fie cercetate și investigate, mărturiile supraviețuitorilor diseminate, responsabilitățile asumate, astfel încât adevărul să fie cunoscut de toți.

Deși genocidul romilor reprezintă o temă încă marginală în cercetarea Holocaustului, favorizând perpetuarea tezelor negaționiste, totuși, în România au fost înregistrate progrese în ceea ce privește cercetarea istoriei romilor. Aceste demersuri trebuie consolidate prin programe educaționale, campanii de conștientizare, documentarea adecvată a faptelor. În prezent, atât în Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, aferentă perioadei 2021-2023, precum și în Strategia Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022-2027, există măsuri concrete pentru încurajarea educației și cercetării Holocaustului împotriva romilor, promovării patrimoniului cultural rom și a identității culturale rome, creării locurilor memoriei, combaterii discriminării, a discursului, atitudinilor și incidentelor anti-rome.

De asemenea, statul român a instituit, prin lege, data de 2 august ca Ziua națională de comemorare a Holocaustului împotriva Romilor – Samudaripen.

Lupta cu antisemitismul, extremismul, xenofobia, rasismul și intoleranța reprezintă o responsabilitate permanentă și presupune o continuă adaptare a instrumentelor dezvoltate pentru contracararea acestor plăgi care amenință valorile democratice. România are resursele necesare și a demonstrat consecvență în îndeplinirea acestei misiuni care trebuie interiorizată de către toți actorii implicați și responsabili – legislația în domeniu trebuie aplicată corespunzător, istoria Holocaustului trebuie să fie cunoscută de elevi și tineri, iar dimensiunea comemorativă trebuie, în continuare, integrată în acțiunile publice.

"Democraţia, pacea şi stabilitatea, valori pentru care trebuie să luptăm"


Perioada dificilă pe care o traversăm, marcată, în principal, de invazia ilegală, neprovocată și nejustificată a Federației Ruse în Ucraina, readuce în atenție faptul că democrația, pacea și stabilitatea sunt valori pentru care trebuie să luptăm continuu, deoarece tenebrele revizionismului, extremismului și urii pot oricând acapara societățile.

În calitate de prim-ministru al României, subliniez, încă o dată, faptul că Executivul este deplin angajat în promovarea memoriei Holocaustului, combaterea antisemitismului, rasismului și xenofobiei, susținerea educației și cercetării despre Holocaust, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, cultivarea respectului față de demnitatea umană. Totodată, creșterea calității vieții cetățenilor români aparținând minorității rome, bazată pe cetățenie activă, incluziune socio-economică și valorizarea patrimoniului cultural rom reprezintă o altă prioritate a Guvernului pe care îl conduc. Istoria romilor a fost una marcată de excluziune și discriminare, care au lăsat urme adânci, iar datoria noastră este de a repara toate aceste nedreptăți și de a milita pentru o societate  a dialogului, incluziunii și a respectului față de valorile și principiile europene.

Să păstrăm vie amintirea victimelor!,  a transmis premierul Ciucă. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă „România este alături de Israel și poporul israelian și condamnă ferm atacul Iranului asupra acestuia“

14 Apr 2024 381

Tulcea Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, susţine dezvoltarea infrastructurii porturilor de la Dunăre

13 Apr 2024 430

Declarațiile primarului Chițac și ale lui Nicolae Ciucă referitor la stadionul Farul din Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 913

Președintele PNL, Nicolae Ciucă „Sunt sigur că, pe 9 iunie, echipa liberală din Constanța va ieși învingătoare“

12 Apr 2024 704

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1289

PNL Constanța își lansează candidații pentru alegerile locale! Președintele PNL, Nicolae Ciucă, prezent la eveniment

10 Apr 2024 771

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă „Trebuie să continuăm politicile care promovează egalitatea de șanse și combat violența împotriva femeilor”

08 Mar 2024 362

Nicolae Ciucă „În momentul în care Republica Moldova va deveni membru cu drepturi depline al UE, atunci vom fi cu adevărat uniţi în UE"

02 Mar 2024 591

LIVE VIDEO TEXT Liderii Coaliției anunță când vom merge la vot anul acesta

21 Feb 2024 974

UPDATE Preşedinţii Ciolacu şi Ciucă, vor anunţa la ora 19,00, decizia în privinţa organizării alegerilor din acest an!

21 Feb 2024 610

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetăţenie

19 Feb 2024 1207

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 588

Nicolae Ciucă, despre organizarea alegerilor „Am întrerupt negocierile aseară, urmând a fi reluate vineri”

13 Feb 2024 705

Se va introduce serviciul militar obligatoriu în România? Anunțul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă

13 Feb 2024 782

ARBDD Care sunt zonele alocate pescuitului pentru consumul familial din Delta Dunării

13 Feb 2024 779