OMD Mamaia – Constanța promovează litoralul românesc la Târgul de turism internațional WTM Londra

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța continuă acțiunile de promovare ale litoralului românesc, pentru a atrage cât mai mulți turiști străini.

Odată cu încheierea sezonului estival, prezența la târgurile de turism internaționale este obligatorie pentru a reda stațiunii Mamaia strălucirea
de altădată și pentru a atrage un număr cât mai mare de turiști străini.

Asociația s-a înscris prin Ministerul Turismului atât la Târgul de la Londra, care va avea loc luna viitoare între 6 și 8 noiembrie, cât și la cel din Varșovia, între 23 și 25 noiembrie:

La WTM London 2023 va fi prezentă cu stand atât Primăria Constanța, cât și Consiliul Județean, alături de organizația noastră. În interioruldelegației am  invitat un reprezentant al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu. Totodată, vom avea un touroperator reprezentativ pentru stațiunea Mamaia. Ne aflăm în plin concept de creație și execuție a materialelor publicitare și promoționale pe trei suporturi – digital, video și print.

Delegația noastră va pleca pe 4, respectiv 5 noiembrie și se va întoarce pe 9 noiembrie. Evident, vom avea cu noi și o echipă de comunicare care va transmite în timp util informații și imagini cu ceea ce se întâmpla la târg. Vom realiza materiale editate care se vor transmite prin comunicate de presa. În funcție de posibilitatile tehnice, vom realiza și transmisii live pe pagina noastra de Facebook, a precizat George Măndilă, Președinte OMD Mamaia-Constanța.

Litoralul romanesc va fi reprezentat de o delegație care va pleca la Londra la începutul lunii noiembrie, formată din: Dan Petre Leu, arhitect șef al
municipiului Constanta, Sebastian Ionut Puznava, Președinte Patronatul Marea Mamaia Constanta, reprezentanți ai Aeroportului International Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Mandila, Președinte OMD Mamaia-Constanta și Oana Silviana Craciun din partea echipei de comunicare a organizației.

Pana la finalul lunii octombrie vom definitiva agenda de lucru și agendam de intalniri pentru cele trei zile de targ. Prioritare vor fi întâlnirile cu tour-operatorii internaționali și cu agențiile de turism, dar și cu companiile aeriene low cost”,* a mai precizat *George Mandila, Președinte OMD Mamaia-Constanta.

Participarea asociației noastre la târgurile internaționale de turism face parte din activitatile OMD-ului pentru promovarea destinației Mamaia-Constanța.

Înființată în primăvara acestui an, asociația își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.


Citește și:

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prezent pe litoral. OMD Mamaia Nord este funcțională (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ATIMMT și OMD Mamaia Constanța Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, la Pavilionul Expozițional Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 367

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 666

OMD Mamaia Vibrant și Inegalabil – 1 Mai și Paște pe litoralul românesc

19 Apr 2024 474

LIVE TEXT - Constanța Se lansează OMD Mamaia Nord Năvodari! Cum se pregătesc pentru sezonul estival 2024? (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 849

Stațiunea Mamaia și Orașul Constanța, nominalizate la Destinația Anului

16 Apr 2024 395

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 562

Concurs logo Mamaia, la final. S-a ales varianta câștigătoare (FOTO)

11 Apr 2024 660

OMD Mamaia Constanța caută Manager pentru destinația turistică

03 Apr 2024 456

OMD Mamaia Constanța Destinația Mamaia Constanța - polul distracției de pe litoral în mini-vacanța de 1 Mai și Paște (FOTO)

02 Apr 2024 741

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a bătut palma cu firma impresarului Radu Groza!

27 Mar 2024 761

OMD Mamaia Constanța Viitorul industriei HoReCa se desfășoară la Constanța. Salonul de Dotări Hoteliere marchează 20 de Ani

21 Mar 2024 440

OMD Mamaia Constanța A început etapa de vot public pentru noua identitate vizuală a Stațiunii Mamaia

19 Mar 2024 465

OMD Mamaia Constanța Îndrăgostiți de România, francezii aleg vacanțele pe litoralul românesc și la munte (FOTO)

18 Mar 2024 453

Destinația Mamaia Constanța, în atenția francezilor la Salonul Mondial de Turism din Paris

16 Mar 2024 468

Destinația Mamaia Constanța, prima participare la Salonul Mondial de Turism din Paris

13 Mar 2024 554