Ouă de ciocolată retrase de pe piață, după ce zeci de oameni s-au infectat cu salmonella

Ou de ciocolată, sursa: Pexels Cu două săptămâni înainte de Paşti, câteva zeci de cazuri de salmonella au fost descoperite în Europa, suspiciunile îndreptându-se spre produsele de ciocolată Kinder produse în Belgia şi retrase de la comercializare de producătorul Ferrero, informează AFP.


Grupul Ferrero a informat marţi că a decis să retragă de la comercializare o serie de produse Kinder fabricate la uzina sa de la Arlon (Belgia) şi care erau vândute în Franţa, Belgia, Marea Britanie, Irlanda de Nord, Germania şi Suedia.


În Marea Britanie, autorităţile sanitare au anunţat încă de sâmbătă că au decis să retragă de la comercializare anumite loturi de ouă de ciocolată Kinder Surprise din cauza unei "posibile legături cu o epidemie de salmoneloză". Un purtător de cuvânt al Autorităţii sanitare britanice a precizat marţi că 63 de cazuri de contaminare cu salmonella au fost identificate pe teritoriul britanic.


În cazul Franţei, 21 de persoane infectate cu salmonella au fost identificate de Centrul naţional de referinţă din cadrul Institutului Pasteur, dintre care 15 au precizat că au consumat produsele Kinder afectate de retragere.
 

"Investigaţiile efectuate de Santé Publique France au scos la lumină consumul anumitor produse marca Kinder care fac obiectul retragerii în zilele de dinaintea apariţiei simptomelor la cei 15 bolnavi care au putut fi intervievaţi până la această dată", a precizat Santé Publique France.


La rândul său, purtătorul de cuvânt de la Ferrero a precizat că în cazul Franţei retragerea de la comercializare afectează mai multe sute de tone de produse din ciocolată.


Sunt vizate produsele: Kinder Surprise de 20g şi 100g, care expiră între sfârşitul lunii iunie 2022 şi sfârşitul lunii octombrie 2022; Kinder Schoko-Bons care expiră între sfârşitul lunii aprilie şi sfârşitul lunii august 2022; Kinder Mini Eggs care expiră între sfârşitul lunii aprilie şi sfârşitul lunii august 2022; Kinder Happy Moments care expiră la finele lunii august 2022.


Toxiinfecţiile alimentare provocate de salmonella se manifestă prin tulburări gastrointestinale însoţite deseori de febră în primele 48 de ore de la consum.

Sursa: Agerpres 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

GastroArt Lapte de pasăre în ciocolată (rețetă interbelică)

17 May 2022 1611

27 ianuarie - Ziua prăjiturilor cu ciocolată. Iată o rețetă rapidă de brioșe cu Nutella

27 Jan 2021 2283

Captură dulce a poliţiştilor de frontieră Ciocolată, confiscată în Portul Constanţa Sud Agigea

16 Oct 2018 2283

Sfaturi utile de la Protecţia Consumatorului. Cum să alegem cele mai sigure produse pentru masa de Paște

06 Apr 2018 4417

LauraAdamache.ro Biscuiti cu banane

13 Jun 2016 4450

LauraAdamache.ro Cornulete cu crema de ciocolata

06 May 2016 3416

Voceaconstantei.ro Brioşe cu Ciocolată

27 Feb 2016 2427

LauraAdamache.ro Whoopie pies

20 Feb 2016 2845

ecuisine.ro Clatite cu ciocolata si crema Chantilly, reteta de la Gordon Ramsey

11 Feb 2016 3249

ecuisine.ro Fursecuri cu fulgi de ciocolata

09 Aug 2015 6101

ecuisine.ro Prajitura cu banane si ciocolata

07 Jul 2015 2813

voceaconstantei.roTartă cu piersici, ciocolată şi nucă de cocos

22 Jun 2015 2306

LauraAdamache.ro Cupcakes cu ciocolata si crema de zmeura

21 Jun 2015 2760

ecuisine.ro Ștrudel cu brânză și cireșe

23 May 2015 2315

ecuisine.ro Prăjitură cu lămâie și nucă

20 May 2015 2961