Percheziții în Mureș, într-un dosar penal de organizare de lupte între câini și intervenții chirurgicale neautorizate

Sursa foto: Facebook



 
  • La data de 20 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureș au pus în executare, în județul Mureș, două mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de organizarea de lupte între câini, precum și de a participa cu câini la astfel de lupte și intervenții chrirurgicale neautorizate (cupare de urechi), conform unui comunicat al Poliției Române.

„În urma perchezițiilor, a fost identificat un exemplar canin având urechile cupate, față de acesta fiind emis ordin de plasare în adăpost, întrucât a fost folosit la lupte cu câini”, potrivit sursei.

De asemenea, au fost ridicate mai multe înscrisuri și un telefon mobil, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii au aplicat, față de proprietarul exemplarelor canine, patru sancțiuni contravenționale, conform OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinelui fără stăpân și Legii nr. 205 din 2004 privind protecția animalelor, în valoare de 8.000 de lei, transmit polițiștii.

Totodată, a fost emis un ordin de plasare în adăpost pentru un alt exemplar canin nemicrocipat, nesterilizat, ținut în condiții necorespunzătoare.

Acțiunea a fost desfășurată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.
 
Citește și
Aveți un animal de companie? Iată ce trebuie să știți 

 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 312

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 496

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 286

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 529

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1419

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 686

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 524

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 792

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 285

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 373

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 512

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 710

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 589

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 764

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 634