Percheziții într-un dosar privind eliberarea de teste Covid-19 falsificate

  • Percheziții la sediul unei firme de transport internațional de persoane.
  • Ar fi pus la dispoziția călătorilor teste COVID- 19, care atestau faptul că aceștia nu ar fi infectați cu virusul.

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale ai Inspectoratului de Poliție Județean Caraș - Severin, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în orașul Oravița, la imobilele unor persoane fizice și sediul unei societăți comerciale, care are ca obiect de activitate transportul internațional de persoane prin curse regulate, într-un dosar penal privind eliberarea și folosirea de teste Covid-19 falsificate.

Din cercetări a reieșit că, persoanele bănuite ar fi pus la dispoziția călătorilor teste COVID- 19, care atestau faptul că aceștia nu ar fi infectați cu virusul Sars-CoV-2, teste care, în realitate, nu erau efectuate.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate înscrisuri și alte probe și mijloace materiale de probă.

Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor și uz de fals.

La acțiuni au participat polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic – I.P.J. Caraș - Severin și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Medgidia, județul Constanța Percheziții într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

30 Apr 2024 608

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 524

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

26 Apr 2024 291

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 695

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 712

În Constanța Bărbat cercetat pentru trafic de droguri de mare risc (FOTO)

23 Apr 2024 704

Zeci de percheziții, efectuate în ultimele două săptămâni! Peste 20 de suspecți, reținuți

20 Apr 2024 525

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 758

Femeie reținută la Constanța pentru fals și uz de fals! Cum acționa suspecta

17 Apr 2024 662

Percheziții în municipiul Constanța, Năvodari, Lumina, Topraisar și Dulcești (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 936

Poliția Municipiului București - Perchezitii intr-un dosar de înșelăciune

17 Apr 2024 299

Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și fals în declarații, în Constanța

16 Apr 2024 616

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 598

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 590

Percheziții în București și alte două județe din țară! Vizate, persoane suspectate de șantaj

11 Apr 2024 414