Peste 560 de persoane depistate, în urma cooperării polițienești între România și state membre Schengen




 
  • În perioada 29 decembrie 2023 – 4 ianuarie 2024, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 563 de persoane, 40 de autovehicule și 51 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen, potrivit unui comunicat al Poliției Române.
 
Astfel, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 418 persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
Conform sursei, poliţiştii români au pus în aplicare 19 mandate europene de arestare, au depistat 60 de persoane semnalate de către statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, 192 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 10 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
 
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 36 de documente, fiind găsite 38 de autovehicule căutate de partenerii din spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
 

„Totodată, 145 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române”, precizează Poliția Română.
 

Dintre acestea, 19 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 20 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen, alte 8 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 8 erau semnalate dispărute de către autorităţile române, se mai arată în comunicat.
 
Totodată, partenerii străini au descoperit pe teritoriul lor 15 documente și 2 autovehicule căutate de autoritățile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
 
Citește și
Intervenții ale MAI, în ultimele 24 de ore

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 337

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 525

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 292

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 534

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1425

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 687

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 524

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 794

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 288

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 374

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 512

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 711

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 592

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 767

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 635