Polițiști au desfășurat acțiuni de verificare la Constanța și Năvodari. Au aplicat și amenzi

  • Acțiuni pentru verificarea respectării normelor impuse de Legea 55/2020
La data de 29 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu jandarmi constănțeni, au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 90 de persoane și au fost controlate peste 40 de autovehicule.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 67 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 62.500 de lei, dintre care 21 la Legea 55/2020, 2 la Legea 61/1991 pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 41 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

La data de 29 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat activități pe linia respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și au fost controlate peste 20 de autovehicule, precum și mai multe unități comerciale din orașul Năvodari. Au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.600 de lei, dintre care 12 la Legea 55/2020 și 8 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 248

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 430

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 495

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 479

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 283

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 528

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 394

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 422

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 370

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 594

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1417

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 429

Persoane verificate de polițiștii de imigrări din Constanța!

15 Apr 2024 338

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 686

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 524