Premierul Ludovic Orban, mesaj pentru noul an universitar

  • Premierul Ludovic Orban a transmis un mesaj, la începutul noului an universitar 2020-2021:

”Anul universitar 2020-2021 debutează sub impactul crizei sanitare, care ne-a schimbat radical modul de a trăi, de a studia, de a socializa, de a călători și chiar de a munci. Sistemul de educație, la fel ca cel de sănătate, a resimțit cel mai puternic ecourile acestui proces continuu, solicitant, de adaptare și, cu toții, am putut fi martori ai rezilienței și solidarității despre care știam că există în fiecare dintre noi.

Pandemia provocată de COVID-19 ne-a impus restricții, ne-a schimbat viața, dar nu vom permite să afecteze accesul tinerilor la educație și formare, în cea mai frumoasă și prolifică perioadă a vieții. În această cheie am abordat pregătirea începerii anului universitar, plecând de la două coordonate definitorii. Dreptul de a învăța este fundamental pentru fiecare om și trebuie respectat indiferent de dificultățile momentului, pentru că o societate poate fi condusă spre progres și dezvoltare doar de oameni educați. Totodată, am considerat responsabilitatea noastră, a tuturor instituțiilor și factorilor de decizie, să asigurăm condiții pentru desfășurarea actului educațional în siguranță sanitară.

Un element în plus pe care Guvernul a dorit să îl aducă educației superioare este o mai bună integrare și adaptare la așteptările pieței muncii, dezvoltată și în pas cu tendințele europene și mondiale. De aceea, pe termen mediu și lung, ne-am angajat, în cadrul Planului Național de Investiții și Relansare Economică, să realizăm unele facilități și să modernizăm și dezvoltăm centrele universitare din țară, să creăm rețele regionale de infrastructură de cercetare-dezvoltare–inovare, precum și să asigurăm condițiile necesare continuării și finalizării proiectelor majore de cercetare, cu finanțare și participare națională și pan-europeană.

Noile condiții de studiu, în sistem dual sau predominant online, au amplificat diferențele pre-existente dintre participanții la procesul educațional, dar au și contribuit la sudarea relațiilor dintre oameni. În pofida evoluției aflate încă sub semnul întrebării, epidemia de coronavirus a adus cu sine și certitudinea că doar împreună avem capacitatea de a face față dificultăților, indiferent de mediul din care provenim, de nivelul de educație sau de vârsta pe care o avem. De aceea, voi, dragi studenți, faceți parte din generația ce dă un nou sens solidarității, în cheia acceptării și susținerii celuilalt, asemănător sau diferit sieși. Sunteți între cei care, prin efortul de zi cu zi, prin dorința permanentă de a vă pregăti și a deveni cât mai buni în domeniul vostru, prin grija față de propria sănătate și față de viața celorlalți, reclădiți încrederea în sine, în inițiativa și visul fiecăruia, în prieteni și în comunitate, în societate și între generații!

Stimați profesori, vă mulțumesc pentru modul în care v-ați adaptat noilor condiții didactice impuse de pandemie. Sunt convins că relaționarea mai profundă cu studenții va reuși să compenseze lipsa beneficiilor studiului față în față, iar dedicarea dumneavoastră este un exemplu pentru toți participanții la actul de educație.

Vă doresc tuturor multă sănătate și un an universitar cu împliniri profesionale și experiențe memorabile!”

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ludovic Orban, despre slujbele de Crăciun ”Slujbele de Crăciun din acest an vor avea loc în condiţii speciale”

03 Dec 2020 501

Mesajul premierului Ludovic Orban, cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități

03 Dec 2020 391

Iohannis și Orban, după finalizarea gazoductului BRUA „Felicit compania Transgaz pentru finalizarea primei faze a celui mai ambițios proiect din domeniul energiei”

02 Dec 2020 543

Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei Naționale a României

01 Dec 2020 368

Ludovic Orban Mesaj emoţionant cu prilejul Zilei Bucovinei

28 Nov 2020 719

Videoconferință Ludovic Orban a discutat cu Angela Merkel despre oportunitățile de aprofundare a cooperării româno-germane

27 Nov 2020 267

Ludovic Orban, către ÎPS Teodosie “Sfatul meu este să îndemne credincioşii la respectarea regulilor”

26 Nov 2020 1118

Klaus Iohannis participă astăzi la lansarea proiectului Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă

26 Nov 2020 1842

Iohannis, ședință la Cotroceni Se discută despre gestionarea epidemiei de Covid

25 Nov 2020 569

Ciprian Bogdan, numit secretar de stat la Ministerul Sănătăţii

23 Nov 2020 1845

Zece proiecte finanțate din fonduri europene, pentru lupta anti-Covid în spitalele din Capitală

22 Nov 2020 715

Exercițiul militar Rapid Falcon Ludovic Orban, în vizită de lucru la Constanța (video)

19 Nov 2020 964

Ludovic Orban, mesaj cu ocazia zilei Cercetătorului și Proiectantului din România

19 Nov 2020 572

Klaus Iohannis „Este necesară modernizarea sistemelor de gaze medicinale, în special oxigen și a rețelelor electrice“ (video)

18 Nov 2020 583

Klaus Iohannis, o nouă ședință cu miniștrii și oficiali din Sănătate

18 Nov 2020 560