Primăria Constanța Persoană amendată după ce a aruncat din mașină ambalaje din hârtie şi carton pe domeniul public (FOTO)

Sursă foto: Primăria Constanța
  • Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor imagini cu o persoană care arunca de pe bancheta din spate a unui autoturism ambalaje din hârtie şi carton pe domeniul public, poliţiştii locali din Constanța s-au autosesizat.
 
Ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor imagini cu o persoană care arunca de pe bancheta din spate a unui autoturism ambalaje din hârtie şi carton pe domeniul public, poliţiştii locali din Constanța s-au autosesizat.

În urma activităţilor specifice desfăşurate, au identificat persoana vinovată de săvârşirea faptei contravenţionale prevăzute şi sancţionate de art. 6 pct. 2 din HCL nr. 77/2021, iar aceasta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 500 ron, transmite un comunicat din partea Primăriei Constanța.
 

„Vă reamintim că poliţiştii locali monitorizează în permanenţă întreg municipiul Constanţa şi manifestă toleranţă zero faţă de persoanele care încalcă prevederile legale
 
Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetăţenii şi îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislaţiei de mediu la numerele de telefon 0241.484.205 şi 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.
 
Precizăm că este foarte important să ne transmiteţi înregistrările video sau foto, pe e-mail, direct din dispozitivul cu care le-aţi efectuat, pentru a se stabili cu exactitate data şi ora săvârşirii faptelor contravenţionale”, a încheiat sursa citată.



Citește și:
Primăria Constanța: Noi locuri de parcare vor fi amenajate pe aleea Topolog (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 293

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 302

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 328

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 287

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 414

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 474

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 429

​Un nou termen în dosarul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Cuza Vodă. Ce au decis magistrații

27 Apr 2024 545

Licitații Constanța Primăria Tîrgușor investește în dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Târgușor (DOCUMENT)

27 Apr 2024 357

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 491

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 569

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 550

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 491

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 481

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 547