Primăria Mangalia organizează, pe 1 Iunie, „Carnavalul copiilor“ Cristian Radu - „Ne dorim ca cei mici să se bucure din plin de întreaga manifestare care le este dedicată“

„Carnavalul copiilor“ devine deja o tradiție la Mangalia, şi anul acesta evenimentul, ajuns la cea de-a doua ediţie, propunându-şi să marcheze Ziua Internațională a Copilului. Acțiunile vor debuta la ora 9.30, atunci când preșcolarii și școlarii participanți la eveniment, însoțiți de cadrele didactice, vor porni din Piața Sud şi din sensul giratoriu al orașului într-o amplă defilare pe străzile Mangaliei, până în Piața Republicii. Aici, copiii își vor prezenta costumele și vor fi premiați. De asemenea, toți cei  3.000 de copiii participanți la paradă vor primi, din partea Primăriei, pachete cu dulciuri.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Mangalia, împreună cu instituțiile de învățământ din localitate. „Principalul obiectiv al acestui carnaval este de a oferi o zi minunată copiilor din Mangalia. Ne dorim ca cei mici să se bucure din plin de întreaga manifestare care le este dedicată“, a declarat edilul orașului, Cristian Radu. 
Ampla manifestare va continua cu un concert susținut de Simona Nae, în Portul Turistic, începând cu ora 13.00. Pe scenă vor mai urca și Ravi, trupele Maxim și Lollypop Girls, ansamblul vocal „Armonia“ și Salsa mi vida. Atmosfera va fi întreținută și de clovnii prezenți la eveniment pentru a-i distra pe cei mici și pentru a le oferi bomboane și baloane colorate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța În diferite zone din Mangalia se aplică marcaj rutier (DOCUMENT)

29 Apr 2024 302

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL a semnat cu Primăria Mangalia și Apollo Ecoterm SRL. Firma va funiza plante de peste 460.000 de lei (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 382

Tinerii din Mangalia, susținuți de Primărie în plan socio-profesional (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 683

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia împarte cozonaci de Paște! De unde îi cumpără și ce va scrie pe fiecare ambalaj (DOCUMENT)

23 Apr 2024 429

Cumpărări directe Dimitris Garden SRL se va ocupa de repararea fântânilor arteziene din Mangalia (DOCUMENT)

22 Apr 2024 414

Constanța Ce firmă va elabora studiul de fezabilitate pentru proiectul „Centru Cultural Aurora”, din Mangalia?

22 Apr 2024 377

Primăria Mangalia cumpără cărucioare de cumpărături de 53.000 de euro! Pe partea frontală, va scrie cu alb „Primăria Municipiului Mangalia“ (DOCUMENT)

22 Apr 2024 480

Cumpărări directe Constanța Teolen Trading SRL, contract de 40.000 de euro cu Primăria Mangalia, pentru mentenanța sistemelor de irigații din oraș și stațiuni (DOCUMENT)

22 Apr 2024 351

Cumpărări directe Constanța Primăria Mangalia, contract de 77.000 de euro cu Pepiniera Neptun SRL, pentru gazon (DOCUMENT)

21 Apr 2024 418

Cumpărări directe Constanța Cinematograful Pescăruș din Mangalia va fi reabilitat în vederea conservării de Ariv Ind SRL (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1083

Primarul Municipiului Mangalia, la judecată cu SC ADytza Niko SRL. Ce au decis magistrații Tribunalului Constanța

20 Apr 2024 432

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 588

Cumpărări directe Constanța Un imobil de pe strada Mihai Viteazu din Mangalia va fi demolat de Altion Serv SRL (DOCUMENT)

18 Apr 2024 415

Justiție Constanța Primăria Municipiului Mangalia, la judecată cu SC Nae Interstar SRL. Ce a decis instanța

14 Apr 2024 374

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia angajează. Detalii și condiții

12 Apr 2024 827