Primăria Municipiului Cluj-Napoca, sancționată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Primăria Cluj Napoica. foto: Facebook/Municipiul Cluj NapocaConsiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în urma sesizării de către CRJ, a sancționat Municipiul Cluj-Napoca pentru prevederi ale unei Hotărâri de Consiliu Local care dezavantajează persoanele fără posibilități financiare, aflate în sărăcie, limitându-li-se accesul în mijloacele de transport public. 

CNCD a reținut săvârșirea faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (3), art. 10 lit. h) și g) și art. 15 din OG 137/2000 prin Hotărârea nr. 541 din 07 septembrie 2022, sancționând cu avertisment UAT Municipiul Cluj-Napoca, prin primar în funcție.

Potrivit unui comunicat al CNCD, prin prevederile sesizate, călătorii sunt obligați să aibă o ținută vestimentară curată, iar cei care urcă în mijlocul de transport public local de călători cu îmbrăcăminte murdară care să deterioreze starea de curățenie a mijlocului de transport riscă amendă de la 100 lei, la 200 lei.

Extras din Hotărârea CNCD: “60.Analiza trebuie făcută în contextul în care este cunoscut faptul că în municipiul Cluj-Napoca există o comunitate importantă de persoane vulnerabile, dezavantajate, care trăiesc marginalizate și izolate la periferia municipiului, condițiile de viață ale acestora fiind caracterizate de privare materială și condiții sanitare.

61.Din aceste considerente, impunerea condiției deținerii unei vestimentații curate în mijlocul de transport, printr-o caracteristică subiectivă, nedeterminată, cuantificabilă, care să conțină caracteristici clare, nu este proporțională cu scopul urmărit și îngrădește accesul acestor persoane la serviciile publice de transport.

62.Astfel, Colegiul director constată că impunerea unei vestimentații curate, fără alte criterii obiective, cuantificabile, determinante, conduce la interpretări de natură subiectivă, producând efecte discriminatorii pentru diferite comunități, grupuri vulnerabile.”

Totodată, CNCD a recomandat UAT Municipiul Cluj-Napoca găsirea unui echilibru între necesitatea protejării bunurilor și efectele de discriminare față de diferite persoane, grupuri vulnerabile și comunități prin găsirea unei variante de formulare a textului prevederilor Hotărârii de Consiliu Local nr. 670/2019 care să nu lase loc de interpretări subiective și să aibă efecte discriminatorii asupra unor categorii defavorizate sau comunități.

Centrul de Resurse Juridice apreciază această hotărâre ca fiind parțial satisfăcătoare din pricina sancțiunii aplicate Municipiului Cluj-Napoca și a recomandării de reformulare a textului prevederilor din hotărâre, în detrimentul instituirii unei obligații în acest sens.

În concret, fapta de discriminare provine de la autoritatea publică locală care are obligația respectării drepturilor omului, astfel încât să fie în concordanță cu art. 2 alin. (10) lit. a) din OG 137/2000: “[…] eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor măsuri afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea șanselor”.

„Având în vedere opinia municipalității privind sancțiunile prevăzute în hotărâre, astfel cum a formulat-o în întâmpinare, și anume că acestea se adresează utilizatorilor serviciului de transport public local care“în exercitarea drepturilor lor de a beneficia liber și nediscriminatoriu de serviciul public de transport local, nu înțeleg să respecte normele de igienă”, lipsa instituirii unei obligații în sarcina acesteia de a elimina prevederile discriminatorii din hotărâre va rămâne doar atât, o recomandare.

Petiția a fost depusă la data de 12 mai 2022 de către Centrul de Resurse Juridice; mai multe detalii despre caz sunt disponibile la https://www.crj.ro/dreptul-de-a-beneficia-liber-si-nediscriminatoriu-de-serviciul-public-de-transport/.

Material realizat în cadrul proiectului Nediscriminarea, dincolo de cuvinte, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org“ - se arată în comunicatul CNCD.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei Turneul de promovare în Divizia A1, găzduit de Medgidia (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 890

Licitații Constanța Arhiva digitală din cadrul proiectului Smart CT va fi realizată de un SRL din Cluj-Napoca (DOCUMENT)

20 Jul 2023 1027

Licitații Constanța Primăria Medgidia cumpără servicii de digitalizare de la Ribeit SRL, din Cluj! (DOCUMENT)

31 May 2023 1673

Un SRL cu acționariat german, dar cu sediul în Cluj actualizează strategia de alimentare cu energie termică a municipiului Constanța (DOCUMENT)

04 Feb 2023 1551

Constanța. „Sunset Sea-mphony” Concert al orchestrei Bigg Dimm a’Band a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, pe faleza Cazinoului (GALERIE FOTO + VIDEO)

03 Aug 2022 2498

Constănțeanul supărat. Regulamentul trotinetelor electrice. Consultări publice, de sanchi. Părerile cetățenilor nu sunt luate în considerare!

09 Sep 2021 4517

Contract cu societatea Enex încheiat de Primăria Tulcea. Ce servicii vor fi furnizate

11 Jun 2021 3288

16 liceeni de top din Constanța sunt provocați să aducă schimbare în societate

17 Sep 2020 2523

O firmă din Cluj care a demolat și fabrica de Bere Ursus va pune la pământ activele aflate pe terenul viitoarei Săli Polivalente din Constanța (document)

12 Jun 2020 3641

Licitația privind furnizarea europubelor plastic pentru gunoi în orașul Cernavodă, contestată. Ce a decis CNSC?

18 May 2020 1800

Centrul istoric al Constanţei, marea provocare pentru studenţii arhitecţi care se reunesc zilele acestea la malul mării (documente)

28 Feb 2020 1918

CT BUS a fost desemnată cea mai performantă companie de transport public din România (galerie foto)

20 Nov 2019 2113

Frontiera Tomis Constanţa participă la Cupa Federaţiei la oină. Întrecerea se dispută la Hârlău

22 Aug 2019 2424

Al treilea an de succes pentru Sunset Sea-mphony, la malul mării (galerie foto)

13 Aug 2019 2445

Şanse mari la titlu Micii rugbyşti de la CSO Ovidiu, pe locul doi în etapa a treia a Campionatului Naţional (galerie foto)

07 Aug 2019 2094