Primăria Topraisar, județul Constanța, obligată de CNSC să reevalueze ofertele privind achiziția serviciilor de pază. Iată decizia Consiliului!

  • Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestația formulată de SC Kokkai Comimpex SRL, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emise de Primăria Topraisar, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de pază în comuna Topraisar, județul Constanța”
  • Totodată, autoritatea contractantă este obligată ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta TMG Guard SRL, să stabilească ofertele admisibile și să aplice acestora criteriul de atribuire ales
  • Prezenta decizie este obligatorie pentru părți

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr. 3007/C11/3316 din 21.12.2023 la contestația nr. 265/23.11.2023, formulată de SC Kokkai Comimpex SRL, cu sediul social în orașul Techirghiol, str. Mihai Eminescu nr. 56, județul Constanța, reprezentată legal prin administrator Ismail Oyama-Erhan, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 12068/16.11.2023, și a raportului procedurii nr. 12074/16.11.2023, emise de Primăria Topraisar, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de pază în comuna Topraisar, județul Constanța”.

Firma contestatoare a solicitat Consiliului următoarele: admiterea ca temeinică şi legală a contestaţiei formulate de către Kokkai Comimpex SRL, a cărei ofertă a fost elaborată cu respectarea tuturor cerinţelor impuse de către autoritatea contractantă prin fișa de date şi caietul de sarcini, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 98/2016, OUG nr. 79/2017, pentru modificarea și completarea Legii nr. 277/2015 privind Codul fiscal, a HG nr. 395/2016 şi a actelor normative incidente; anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 12068/16.11.2023și a raportului procedurii nr. 12074 din 16.11.2023, precum și a tuturor actelor subsecvente emise de către autoritatea contractantă; anularea deciziei autorităţii contractante de desemnare câştigătoare a ofertei aparţinând TMG Guard SRL; dispunerea reevaluării ofertei depuse de TMG Guard SRL, conform deciziei CNSC nr. 2542/C11/2806 din data de 30.10.2023.

Prin adresa nr. 4192/28.11.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 65416/28.11.2023, TMG Guard SRL, cu sediul în municipiul Târgu Jiu, reprezentată legal prin administrator Mecu Victor-Lucian, a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie în sprijinul autorității contractante, prin care a solicitat: admiterea cererii de intervenţie formulată de TMG Guard SRL și respingerea ca nefondată a contestaţiei formulată de Kokkai Comimpex SRL, privitoare la actele autorităţii contractante reprezentate de adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 12068/16.11.2023 şi a raportului procedurii nr. 12704/16.11.2023, în ceea ce priveşte decizia autorităţii contractante de desemnare a ofertei TMG Guard SRL ca fiind câştigătoare.

Contestația și cererea de intervenție au fost soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestația depusă de Kokkai Comimpex SRL în contradictoriu cu Primăria Topraisar și a anulat raportul procedurii nr. 12074 din 16.11.2023 și toate celelalte acte ale autorității contractante privind stabilirea câștigătoare a ofertei TMG Guard SRL, precum și comunicările privind al doilea rezultat al procedurii.

Totodată, CNSC obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta TMG Guard SRL, să stabilească ofertele admisibile și să aplice acestora criteriul de atribuire ales.
Consiliul încuviințează în principiu și respinge cererea de intervenție depusă de TMG Guard SRL.
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.
Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.

 

Kokkai Comimpex SRL

Societatea care se ocupă cu activităţi de protecţie şi garda a fost înființată în anul 1991 și are sediul în Techirghiol, județul Constanța.



În ultimul an fiscal, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 4.353.558 lei, un profit net de 725.667 lei și un număr de 102 angajați.


Asociat unic este Cidem Apseleam iar administrator este Ismail Oyama Erhan.


Cidem Apseleam mai figurează și în Respect Blue SRL iar Erhan este asociat unic și administrator în Kokkai Securty SRL.

Revenind la Kokkai Comimpex SRL, firma figurează cu 85 contracte de achiziții publice.


Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Contractul de modernizare a drumurilor din localitatea Topraisar ajunge pe masa magistraților de la Tribunalul Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

18 Apr 2024 486

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 898

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 804

Primăria Constanța vrea să plătească 700.000 de euro pentru servicii veterinare pentru gestionarea animalelor fără stăpân din municipiu

13 Apr 2024 491

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1586

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 649

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

30 Mar 2024 564

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 546

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 370

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 648

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 643

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 650

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 637

Licitații publice Contract de peste 16 milioane de euro. Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă licitație pentru lotul 3 de transport județean!

11 Mar 2024 1092

Achiziția pentru atribuirea contractului pentru pază și protecție în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța din nou contestată la CNSC! (DOCUMENT)

10 Mar 2024 708