Proiect cultural-artistic „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” Ediția a V-a

 

 
„Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” ediția a V-a este un proiect organizat de Asociația culturală pentru tineret și copii Art Theatre, în parteneriat cu Universitatea „Ovidius” din Constanța, Facultatea de Arte, și finanțat de Primăria Municipiului Constanța. Acesta este un Proiect de Interes General Finanțat din Fonduri Nerambursabile, fonduri alocate prin contractul de finanțare nerambursabilă nr. 149332/04.08.2023.

Proiectul include programe artistice diverse, încurajând publicul tomitan, și nu numai, să participe, să se delecteze și să dobândească o experiență atât culturală, cât și emoțională și spirituală. Scopul evenimentului este acela de a bucura oamenii prin intermediul spectacolelor, de a le oferi o experiență unică și o atmosferă relaxantă, de a susține arta și cultura, dar și de a crea conexiuni între oameni prin intermediul acestui domeniu atât de pur, frumos și fascinant, ARTA.

„Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” se află la a V-a ediție, parcursul acestui proiect de suflet fiind unul palpitant și încurajator datorită programelor artistice care au atras publicul, dar și tuturor oamenilor care au depus suflet și efort în realizarea acestui eveniment de mare amploare. Proiectul a evoluat, numărul publicului s-a amplificat, iar în prezent acest tip de eveniment atrage suflete tot mai dornice de cultură, în acest an programul fiind unul complex.

Anul acesta, „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” Ediția a V-a se desfășoară în perioada 19 August- 03 Septembrie 2023, începând cu orele 21:00, în Parcul Tăbăcărie-zona Amfiteatru, Constanța. Intrarea este liberă!

Programul din acest an este următorul:
 
-În data de 19.08.2023, Asociația Cortina, în parteneriat cu SAS UNATC vă prezintă „PRIMA DATĂ”. Spectacolul prezintă diverse experiențe într-un mod amuzant și emoționant deopotrivă, încurajând tinerii să comunice.
-În data de 20.08.2023, sunteți așteptați la un spectacol emoționant de muzică și poezie din Constanța, intitulat „DIN IUBIRE PENTRU IUBIRE”.
-În data de 24.08.2023, sunteți invitați la un concert susținut de Marius Mihalache Band & Nico, intitulat „LUME, LUME...”. Un concert care, de fiecare dată, reușește să creeze o atmosferă inedită și ajunge la inimile oamenilor datorită sensibilității transmise prin cântece, atitudine și prin bucuria de a cânta.

-În data de 25.08.2023, FF Theatre din București vă prezintă spectacolul „EXTREM”, un spectacol unicat și inovator care va schimba felul în care teatrul există în timpurile noastre.
-În data de 26.08.2023, veți avea ocazia să vă delectați la un Concert de Muzică Pop, o seară relaxantă în care vă puteți bucura de frumusețea acestui gen de muzică, pe gustul tuturor, care transmite emoții profunde și trezește amintiri plăcute.
-În data de 27.08.2023, vă invităm la spectacolul „YOM KIPPUR”, o producție UNATC „I. L. Caragiale”. Patru surori sunt aduse împreună de către dispariția mamei lor, tocmai în prag de Yom Kippur, cea mai sfântă zi a poporului iudaic.

-În data de 01.09.2023, Trupa Ad Astra din Constanța vă prezintă spectacolul „FII CUMINTE, CRISTOFOR!!”, o comedie apetisantă, acțiunea petrecându-se în jurul lui Cristofor, un compozitor plin de sine care ajunge să regrete rătăcirile sale sentimentale.
-În data de 02.09.2023, FF Theatre din București vă prezintă spectacolul „FUNERALII FERICITE”, o comedie nebună care ne arată că oamenii vor găsi umor în cele mai neașteptate locuri și situații.
-În data de 03.09.2023, Teatru Roșu din București vă invită să urmăriți o comedie savuroasă despre dragoste, prietenie și dorința de a avea tot ce e mai bun pe lume fără niciun sacrificiu, intitulată „DESPĂRȚIȚI DIN DRAGOSTE”.
 
Intrarea este liberă!
 
 
CONTACT:
 
  1. https://instagram.com/seri_teatru_muzica_pontuleuxin?igshid=OGQ5ZDc2ODk2ZA==
  2. https://www.facebook.com/profile.php?id=100063637838726

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evenimente Constanța Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin. Spectacolul "Funeralii fericite" te așteaptă în parcul Tăbăcărie!

02 Sep 2023 1101

Proiect cultural-artistic „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” Ediția a V-a. Programul evenimentelor din perioada 1-3 septembrie 2023

01 Sep 2023 522

Proiect cultural-artistic „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” Ediția a V-a, distracție, entuziasm, voie bună și emoții

31 Aug 2023 706

Spectacole Constanța Programul ultimei săptămâni din cadrul evenimentului „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin“

30 Aug 2023 913

„Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin“ continuă cu ediția a V-a!

24 Aug 2023 921

Proiect cultural-artistic „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” Ediția a V-a. Programul evenimentelor din perioada 24-27 august 2023

23 Aug 2023 1045

Proiect cultural-artistic „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” Ediția a V-a. Weekend-ul 19-20 August 2023 a avut parte de un mare succes

23 Aug 2023 712

Proiect cultural-artistic „Seri de Teatru și Muzică la Pontul Euxin” Ediția a V-a. Programul spectacolelor din week-end

19 Aug 2023 578

Constanța În acest weekend începe ediția a cincea a „Seri de teatru și Muzică la Pontul Euxin”. Programul complet al evenimentului

16 Aug 2023 872

Evenimente culturale Constanța Teatrul „Oleg Danovski” prezintă debutul Stagiunii Estivale 2023 – O vară sub semnul armoniei

14 Jun 2023 1280

Program de weekend în Constanța Evenimente 04 - 05 februarie 2023

03 Feb 2023 5326

Primăria Constanța și Asociația Culturală pentru Tineret și Copii Art Theatre, contract semnat pentru un nou eveniment (DOCUMENT)

04 Oct 2022 1459

Proiectul cultural-artistic „Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin”, ediția a IV-a este la final!

23 Aug 2022 959

Proiectul cultural-artistic „Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin”, ediția a IV-a, se apropie de final

23 Aug 2022 1091

Proiect cultural-artistic A treia săptămână de „Seri de teatru și muzică la Pontul Euxin”

22 Aug 2022 1019