Protestatari amendați la Constanța! Date oficiale de la Inspectoratul Județean de Jandarmi


În urma acțiunii de protest neautorizată din ziua de miercuri, 10.01.2024, inițiate de către reprezentanți ai fermierilor și transportatorilor, jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța au aplicat un număr de 85 sancțiuni contravenționale, dintre care 80 de amenzi și 5 avertismente, aplicate unui număr de 31 de participanți, pentru următoarele abateri:
  • Pentru fapte ce constituie contravenții conform prevederilor Legii nr. 60 din 23 septembrie 1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, Art 26 (Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni) au fost aplicate următoarele amenzi:
  • 28 amenzi în valoare de 12.500 de lei pentru fapte legate de Articolul 26, litera d) - participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise şi urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfăşurare a acestora, la avertizările şi somaţiile organelor de ordine făcute potrivit legii
  • 3 amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru fapte legate de Articolul 26, litera a) -organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzisePentru fapte ce constituie contravenții conform prevederilor Legii nr. 61 din 27 septembrie 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Art. 2 (Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni), au fost aplicate următoarele amenzi:
  • 29 de sancțiuni în cuantum de 13.500 de lei pentru contravenții legate de Articolul 2, alineatul 2) - constituirea unui grup format din trei sau mai multe persoane, în scopul de a săvârși acțiuni ilicite, contrare ordinii și liniștii publice și normelor de conviețuire socială, precum și actele de încurajare sau sprijinire, sub orice formă, a unor astfel de grupuri de persoane, care incită la dezordine socială;
  • 25 de sancțiuni în cuantum de 5000 de lei pentru contravenții legate de Articolul 2, alineatul 25) - tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă, a transmis Inspectoratul Județean de Jandarmi Județean Constanța. 
De asemenea, au fost sancționate 2 persoane și în data de sâmbătă, 13.01.2024, fiind constatate 6 contravenții la aceleași legi menționate anterior, cuantumul amenzilor aplicate celor doi fiind de 4.200 de lei.În ceea ce privește protestele din zilele de 13 și 14 ianuarie, sancțiunile pentru persoanele care nu au respectat prevederile legale în vigoare se vor aplica ulterior identificării acestor persoane și stabilirii cu exactitate a faptelor de care se fac vinovați.
 
 
 Citește și:

Știri ConstanțaIncident la protestul transportatorilor și fermierilor de la Constanța! (VIDEO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 417

Garda de Mediu Constanța a amendat cu 100.000 lei un operator economic din localitatea Techirghiol (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 415

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 304

Verificări la agenții economici din Constanța!

25 Apr 2024 490

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 734

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 346

Ce au decis judecătorii în procesul în care Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța a contestat amenda primită de la Garda de Mediu?

19 Apr 2024 517

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 503

Amendă de zeci de mii de lei pentru un operator economic din localitatea Lazu, județul Constanța. Ce nereguli a constatat Garda de Mediu (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 445

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Peste 500 de amenzi aplicate de Poliție (FOTO)

15 Apr 2024 411

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe malul Lacului Istria? S-a lăsat cu dosare penale

13 Apr 2024 764

Știri Constanța Incident rutier în Săcele. Tânăr șofer, tras pe dreapta de Poliție

13 Apr 2024 671

Respectați limitele de viteză! Acțiune a Poliției Rutiere în județul Constanța!

13 Apr 2024 552

Acțiune împotriva pescuitului ilegal pe Dunăre Poliția Transporturilor Navale intervine într-o operațiune în zona Hârșova - Ghinărești (FOTO)

13 Apr 2024 554

Dosarul se află la Tribunalul Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă redusă la jumătate, primită de la Garda de Mediu

12 Apr 2024 614