Razie de amploare Peste 18.000 de amenzi pentru nefolosirea centurilor de siguranță aplicate în ultima săptămână

Foto: Politia RomanaÎn conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2023 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), în perioada 6 – 12 martie a.c., a fost organizată acțiunea „SEATBELT”, pentru verificarea folosirii centurilor sau a dispozitivelor de siguranţă omologate.
 
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în acest context, Direcția Rutieră a  desfășurat activități specifice conform obiectivelor stabilite la nivel european, urmărind, totodată, și respectarea normelor rutiere privind utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, precum și a celor privind utilizarea căștilor de protecție omologate.
 
Astfel, în cadrul acțiunii, au fost controlate 61.179 de autovehicule și au fost aplicate peste 18.000 de sancțiuni contravenționale pentru nefolosirea centurilor sau dispozitivelor de siguranță omologate.
 

„Dintre cele 18.254 de sancțiuni contravenționale pentru nefolosirea centurilor sau dispozitivelor de siguranță omologate, polițiștii au aplicat 17.075 de sancțiuni conducătorilor de autovehicule, 762 de sancțiuni au fost aplicate pasagerilor care ocupau locul din față, 262 de sancțiuni au fost aplicate pentru neutilizarea dispozitivelor de fixare în scaune pentru minori și 155 de sancțiuni au fost aplicate pasagerilor care ocupau locurile din spate.
 
De asemenea, au mai fost aplicate 2.247 de sancțiuni conducătorilor de autovehicule care utilizau telefonul mobil fără dispozitiv tip „mâini libere”, 49 de sancțiuni conducătorilor de autovehicule care utilizau telefonul mobil fără dispozitiv tip „mâini libere” concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulația vehiculelor, 45 de sancțiuni contravenționale conducătorilor de motociclete/mopede și 11 sancțiuni persoanelor transportate pe acestea“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Române.

 
Totodată, au fost identificate 6 cazuri în care au fost depistate droguri și au fost constatate 40 de infracțiuni de altă natură.
 
Exemple:
 
1.       La data de 9 martie a.c., un bărbat a fost depistat în județul Neamț, conducând o autoutilitară, în timp ce vorbea la telefonul mobil, fără a folosi  dispozitivul „mâini libere” și fără a purta centura de siguranță.
 
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și i-au fost aplicate 6 puncte de penalizare.
 

2.       La data de 9 martie a.c., un șofer a fost depistat în județul Neamț, conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului și fără a purta centura de siguranță.
 
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 
Conducătorul autoturismului a fost sancționat contravențional, fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, pentru 90 de zile și aplicate 2 puncte de penalizare.
 
3.       La data de 8 martie a.c., un bărbat a fost depistat în județul Prahova, conducând un autoturism, fără a purta centura de siguranță.
 
În urma controlului efectuat de către polițiștii rutieri și a testării cu aparatul DrugTest, s-a constatat faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive ,,cannabis” și ,,metamfetamină”.
 
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiune de control a polițiștilor în comunele Cumpăna și Valu lui Traian. Au fost aplicate amenzi

05 Jun 2023 587

Poliția Română Mii de amenzi, în valoare de aproximativ 3,5 milioane de lei, aplicate în ultimele 24 de ore

05 Jun 2023 403

MAI În ultimele 24 de ore, polițiștii au reținut 758 de permise de conducere (dintre care 91 pentru consum de alcool

05 Jun 2023 482

Județul Constanța Razii de amploare în comunele Agigea și Valu lui Traian. Au fost aplicate mai multe amenzi

03 Jun 2023 820

Șoferi drogați sau fără permis, depistați în timpul unei acțiuni a polițiștilor IPJ Constanța

28 May 2023 667

Razie de amploare a polițiștilor IPJ Constanța! Sute de persoane verificate! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

28 May 2023 622

Razie de amploare în zona aeroportuară. Zeci de persoane, verificate de polițiști

28 May 2023 686

Poliția Română În ultimele 24 de ore au fost reținute 662 de permise de conducere, dintre care 260 pentru viteză

20 May 2023 559

Șofer beat depistat la Năvodari în timpul unei razii a polițiștilor IPJ Constanța. Ce alcoolemie avea bărbatul (GALERIE FOTO)

20 May 2023 608

Acțiuni desfășurate de polițiști în școlile din județul Constanța

16 May 2023 416

Amenzi de mii de lei aplicate de polițiștii IPJ Constanța în cadrul unor razii

16 May 2023 452

Poliția Română În ultimele 24 de ore au fost reținute 686 de permise de conducere, dintre care 308 pentru viteză

14 May 2023 682

Pericol în transportul feroviar! Un acar și un șef de manevră depistați băuți în timpul serviciului

14 May 2023 632

Razie pe autostrăzile din România! Au fost aplicate 600 de sancțiuni șoferilor vitezomani

09 May 2023 630

Constanța Opt șoferi au rămas fără permis după ce au trecut pe culoarea roșie a semaforului

09 May 2023 677