Razie la Constanța! Raporturi sexuale într-o parcare, șoferi fără permis și bărbați cu substanțe psihoactive asupra lor (FOTO)


Razie a polițiștilor constănțeni!

La data de 17 spre 18 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au efectuat o razie în vederea menținerii climatului de ordine și
siguranță publică, prevenirii și combaterii faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 700 de persoane, au fost verificate aproximativ 400 de vehicule și peste 100 de locații publice., informează IPJ Constanța. 

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 233 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 70.000 de lei, dintre care 118 la O.U.G. 195/2002, 98 la Legea 61/1991, 8 la H.C.L. 123/2021, 6 la H.C.L. 77/2021, iar restul pentru alte abateri.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 8 permise de conducere și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

Potrivit sursei citate, de asemenea, au fost constatate 4 infracțiuni.

Exemple:

La data de 17 iunie a.c., în jurul orei 22.15, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un minor, de 17 ani, care a condus un autoturism, pe strada Carol I din comuna Nicolae Bălcescu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 17 iunie a.c., în jurul orei 22.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 1 Poliție Rurală Constanța au identificat un bărbat, care a condus un autoturism, pe strada Prelungirea Hasancea din comuna Valu lui Traian, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.


La data de 17 iunie a.c., în jurul orei 22.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 4 Poliție au identificat un bărbat, de 31 de ani, și o femeie, de 33 de ani, care întrețineau raporturi sexuale într-un autoturism aflat în parcarea unei societăți comerciale de pe bulevardul Aurel Vlaicu.

La data de 18 iunie 2023, în jurul orei 01.35, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 4 Poliție au identificat doi barbați, de 30, respectiv 27 de ani, asupra cărora au fost descoperite aproximativ 3 grame de substanță vegetală de culoare verde, susceptibilă a avea efecte psihoactive.

Acestea au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, în vederea continuării cercetărilor.

La razie au participat și jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Tomis” Constanța, precum și polițiști de la Direcția Generală Poliția Locală Constanța.


Citește și: Județul Constanța. Agresiune sexuală la Movilița! Victima, o fetiță de 13 ani


foto: IPJ Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiune de amploare a polițiștilor IPJ Constanța de Florii! amenzi de peste 300.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 225

Razie cu radare a polițiștilor în județul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 215

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 509

Surpriză în timpul unui control al polițiștilor IPJ Constanța! Ce au constatat la verificarea unui autoturism oprit în trafic

21 Apr 2024 531

Razie de amploare a polițiștilor și jandarmilor în județul Constanța! Sute de sancțiuni, aplicate (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 518

Razie în muncipiul Constanța. S-au întocmit dosare penale

14 Apr 2024 784

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 574

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 561

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 454

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 517

Razie a polițiștilor în Murfatlar și Năvodari, județul Constanța. S-au aplicat amenzi

10 Apr 2024 470

Razie a polițiștilor în mai multe cartiere din municipiul Constanța

10 Apr 2024 497

Șofer drogat depistat în trafic pe DN 22, în satul Tariverde, județul Constanța

10 Apr 2024 490

Acțiuni de control ale polițiștilor în Constanța, Murfatlar și Năvodari. au fost aplicate amenzi

09 Apr 2024 500

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Sute de persoane legitimate prin intermediul aplicației eDac

06 Apr 2024 599