Razie la Constanța! Vizate cartierul Henri Coandă și Satul de Vacanță (FOTO)

foto: IPJ Constanța
Acțiune cu efective mărite, în sistem integrat, în municipiul Constanța! 

La data de 1 spre 2 iulie a.c., aproximativ 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Tomis” Constanța și Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, precum și polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța au efectuat o razie în municipiul Constanța, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Potrivit IPJ Constanța, razia s-a desfășurat în cartierul Henri Coandă, Satul de Vacanță, precum și pe sectorul de plajă al municipiului Constanța.

La acțiune au participat polițiști din structurile de ordine publică, investigații criminale, poliție rutieră, investigare a criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Cu această ocazie, au fost legitimate peste 600 de persoane, au fost verificate aproximativ 200 de vehicule, 2 societăți comerciale cu privire la modul de respectare a normelor legale privind artificiile, 17 societăți comerciale, 7 săli de jocuri de noroc, 10 paznici și 20 de locații publice.

În urma activităților efectuate, au fost aplicate 175 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 64.000 de lei, dintre care 103 la O.U.G. 195/2002 și 33 la Legea 61/1991, din acestea din urmă 2 sancțiuni, în valoare de 1.000 de lei, fiind aplicate unui operator economic care își desfășoară activitatea pe sectorul de plajă al municipiului Constanța., a mai punctat sursa citată. 

Totodată, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au aplicat 2 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 19/2006, fiind sancționate persoanele care au pătruns cu autoturismele pe sectorul de plajă, iar polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au aplicat 9 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 28/1999 și 2 la Legea 8/1996.

De asemenea, au fost ridicate, în vederea confiscării, bunuri în valoare de peste 8.000 de lei.

Celelalte sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru alte abateri.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 8 permise de conducere (dintre care 5 pentru conducere sub influența alcoolului) și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.


De asemenea, au fost constatate 5 infracțiuni, dintre care 2 la regimul circulației pe drumurile publice, 2 la Legea 84/1998 și una la legea 8/1996.


Exemple:

La data de 1 iulie a.c., în jurul orei 22.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, fiind sub influența substanțelor psihoactive.

Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină. Ulterior, a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în sânge.

La data de 1 iulie a.c., în jurul orei 22.45, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe strada 1 Mai Vechi, fiind sub influența substanțelor psihoactive.

Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la canabis.Ulterior, a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea prezenței substanțelor psihoactive în sânge.



La data de 1 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectiat verificări la doi operatori economici, ocazie cu care au constatat că aceștia nu au respectat prevederile Legii 84/1998.

Astfel, au fost descoperite și ridicate în vederea confiscării 130 de seturi de jucării susceptibile a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală, în valoare de peste 8.000 de lei.


La data de 1 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări la un operator economic, ocazie cu care au constatat că acesta nu a respectat prevederile Legii 8/1996.

În toate cauzele s-a întocmit dosar de cercetare penală.

Foto: IPJ Constanța 

Citește și: Razie a Poliției în Medgidia! (FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

02 Dec 2023 542

Razie a polițiștilor din municipiul Constanța! Au fost aplicate amenzi

30 Nov 2023 485

Razie a polițiștilor Secției 2 Constanța în zona unităților de învățământ. Au fost aplicate amenzi

22 Nov 2023 620

Razie de amploare a polițiștilor Secției 2 Constanța. Au fost aplicate amenzi

20 Nov 2023 527

IPJ Constanța Razie a polițiștilor, în Năvodari! Ce au constatat oamenii legii

19 Nov 2023 816

IPJ Constanța Razie în Năvodari! Ce au constatat polițiștii

12 Nov 2023 724

IPJ Constanța Opt infracțiuni constatate în cadrul acțiunii „Blocada” (FOTO)

12 Nov 2023 683

Știri Constanța Razie în Cumpăna și Agigea! Valoarea amenzilor (FOTO)

05 Nov 2023 1062

Peste 100 de persoane verificate în urma raziilor din județul Constanța! Ce au constatat polițiștii (FOTO)

30 Oct 2023 647

Razie a polițiștilor din Constanța. Constatări (FOTO)

29 Oct 2023 612

Ample acțiuni ale polițiștilor în Constanța, Mangalia și Năvodari! Au fost aplicate mai multe amenzi

21 Oct 2023 631

Razie a polițiștilor în municipiul Constanța! Zeci de șoferi vitezomani, sancționați într-o singură zi

21 Oct 2023 637

Constanța Mecanici de locomotivă și șefi de tren, testați de polițiști cu aparatul etilotest

20 Oct 2023 540

Inconștiență în trafic în județul Constanța Șofer în comă alcoolică depistat pe DN 22, în apropierea comunei Mihai Viteazu (GALERIE FOTO)

14 Oct 2023 2631

Acțiunea ”Blocada” în Constanța! Șoferi băuți prinși în timpul raziei (FOTO+VIDEO)

08 Oct 2023 759