Regulamentul parcărilor publice și de reședință din Tulcea, atacat în instanță de Prefectura Tulcea

Parcare cartierul Dallas din Municipiul Tulcea. Foto: facebook/Primăria TulceaInstituția Prefectului – județul Tulcea a formulat la data de 21.02.2022 o acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea Hotărârii nr.387 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de parcări publice cu plată și de reședință pe raza municipiului Tulcea, adoptată de Consiliul Local al municipiului Tulcea în ședința extraordinară din data de 29.12.2021, motivat de faptul că aceasta a fost adoptată cu încălcarea legii.

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Tulcea, în acest moment acțiunea se află pe rolul Tribunalului Tulcea, Secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal. De la data înregistrării dosarului hotărârea atacată se suspendă de drept.

„Hotărârile consiliului local şi hotărârile consiliului judeţean sunt supuse controlului de legalitate exercitat de către prefect conform prevederilor legale. 
Referitor la procedură, Prefectul poate ataca DIRECT în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile, în condiţiile legii contenciosului administrativ“ - au mai precizat reprezentanții Prefecturii Tulcea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scandal între vecini la Tulcea din cauza unui loc de parcare. Jandarmii, chemați în ajutor

15 Jan 2024 793

Primăria Tulcea, peste 12 milioane de euro pentru modernizarea transportului public! Stații noi și parcare park&ride

06 Jun 2023 1263

Concluzia unui deținător de mașină electrică „Plata parcării ne costă mai mult decât încărcarea"!

30 May 2023 3035

Prima parcare de tip "park and ride" inaugurată în municipiul Tulcea

15 May 2023 1495

Primaria Tulcea a reușit să amenajeze o parcare cu 170 de locuri la marginea orașului. Constanța nu a terminat nici studiile de fezabilitate!

05 Jan 2023 1516

Municipiul Tulcea amenajează parcare pe strada Isaccei! Printre asociații uneia dintre firmele câștigătoare, un inculpat din Dosarul Retrocedărilor din Constanța (DOCUMENT)

04 Oct 2022 2451

Doi tineri, prinși în flagrant în timp ce încercau să distrugă un parcometru la Tulcea (GALERIE FOTO)

25 Sep 2022 1324

Primăria Tulcea, precizări despre prima sesiune de atribuire a celor 506 locuri de parcare

01 Aug 2022 1457

Anunț important despre parcări făcut de Primăria Tulcea. Ce trebuie să știe tulcenii

19 Jul 2022 3449

Tulcea Tineri prinși cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive

22 Jun 2022 1207

Tulcea Dosar penal pentru doi bărbați care încercau să vândă parfumuri contrafăcute într-o parcare. Au fost depistați de jandarmi

07 Jun 2022 1013

Primăria Tulcea, anunț despre aplicația pentru rezervarea locurilor de parcare

03 Jun 2022 4626

Un bărbat din Tulcea, amenințat cu cuțitul din cauza unui loc de parcare

30 Aug 2021 1836

Județul Tulcea Se modernizează parcarea din zona centrală a orașului Isaccea. Ce firmă a câștigat licitația

10 Jul 2021 2187

Incendiu la Tulcea. Un autoturism s-a făcut scrum. Alte două au fost afectate. Focul a fost pus intenționat (foto+video)

18 Apr 2021 2260