Sancţiuni contravenţionale aplicate ieri, de Poliţia Locală Constanţa

În  cursul zilei de 30.09.2019, în intervalul orar 14.00-22.00, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune tematică pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică 5.
 
Echipele mixte de control formate din lucrători cu atribuții în domeniul ordinii publice, siguranței rutiere și activității comerciale au monitorizat și verificat, în scopul asigurării unui climat public civilizat următoarele zone de interes public:  Cartier  KM 5, Strada Viorelelor, Piața KM 4-5, Cartier Anda, Cartier Poarta 6, Parc Poarta 6, Piața Roșu, Valea Portului, Poarta 5, Cartier Cet, Parc Viitorului, Piața CET, Cartier Medeea, Zona Industrială, Piața Abator, Piațeta Far, Parc Caraiman, Strada Albastră, Strada Caraiman, în proximitatea cimitirului Viile Noi.

Cu această ocazie, poliţiştii loccali au legitimat 61 de persoane și au constatat 53 de abateri de la normele legale, aplicând sancțiuni contravenționale.
 
Astfel, s-au aplicat 24 amenzi pentru nerespectarea unor norme de conviețuire socială, tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate, 19 amenzi pentru aruncarea cojilor de semințe pe domeniul public, arderea deșeurilor vegetale în locuri publice, depozitarea unor obiecte pe domeniul public, staționarea autovehiculului pe spațiul verde, parcarea autoturismului prin încălcarea marcajelor, creșterea păsărilor pe raza municipiului Constanța, două amenzi pentru acte de comerț ambulant, şase amenzi pentru opriri/staționări neregulamentare prin încălcarea prevederilor O.U.G nr. 195/2002 (Codul Rutier) privind circulația pe drumurile publice, o amendă pentru nerespectarea obligațiilor legale cu privire la eliberarea unui nou document de identitate și o amendă pentru nerespectarea prevederilor  HCL nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață.

Valoarea celor 53 de amenzi contravenționale  a fost  în sumă de 15.180 lei.

Tot în cadrul acestei acțiuni tematice au fost verificati operatorii economici care erau autorizați pentru desfășurarea unor activități comerciale pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică 5, în sensul respectării suprafețelor autorizate de autoritatea publică locală pentru tonete legume/ fructe și amplasamente flori.

Poliţia Locală menţionează faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.

Sursă foto: Poliţia Locală
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 384

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 429

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 803

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 415

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 650

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 714

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 666

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 741

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 479

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1135

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 851

Cambela Prod SRL, controlată de afaceristul Bela Tănase, a pierdut procesul cu Poliția Locală Constanța

05 Mar 2024 1370

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 814

O femeie și un bărbat acuză angajați ai Poliției Locale de purtare abuzivă. Oficial de la IPJ Constanța

01 Mar 2024 686

Justiție Constanța SC Mega Image SRL, la judecată cu Direcția Generală Poliția Locală Constanța

25 Feb 2024 679