Se împlinesc 78 de ani de când în România a fost instaurat comunismul, regim abolit în urma Revoluției din 1989

​

 
Pentru a pune evenimentele în ordine, ne ducem la data de 23 august 1944, când, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, regele Mihai I a organizat o lovitură de stat și l-a demis pe prim-ministrul Ion Antonescu, fiind sprijinit în acest demers de partidele politice. Tot atunci, monarhul a decis să întoarcă armele împotriva Puterilor Axei, anume Germania nazistă, Italia fascistă și Japonia imperialistă. Statul român a început apoi negocierile pentru un armistițiu cu Aliații și colaborarea militară cu Uniunea Sovietică.
 
La scurt timp, armata sovietică a intrat în România și, până în septembrie 1944, a controlat o mare parte din teritoriile țării. Practic, militarii URSS erau cei care controlau țara, România fiind, după actul de la 23 august 1944, sub controlul unei comisii aliate, alcătuită din Uniunea Sovietică, S.U.A. și Marea Britanie.
 
Cu toate că a participat la luptele împotriva Germaniei naziste și prin întoarcerea armelor războiul a fost scurtat cu câteva luni, României nu i-a fost recunoscut statutul de țară cobeligerantă, ci a fost desemnată țară învinsă. Astfel, a fost obligată să accepte prezența trupelor sovietice pe teritoriul național și plata unei uriașe despăgubiri de război. Singurul rezultat pozitiv a fost retrocedarea Transilvaniei de Nord către România.
 
La sfârșitul anului 1944, comuniștii români acaparau încet, dar sigur puterea politică, având sprijinul total al Moscovei și al Armatei Roșii.
 
Fiind pus sub presiunea sovieticilor, regele Mihai I a fost nevoit să accepte demisia prim-ministrului Nicolae Rădescu, la data de 28 februarie 1945. Peste câteva zile, mai precis pe 6 martie 1945, în locul lui Rădescu a venit Petre Groza, liderul Frontului Plugarilor.
 
El a fost ales de Partidul Comunist Român (PCR), din postura de aliat, nu de lider comunist, pentru a lăsa impresia Occidentului că se voia formarea unui guvern transparent și democratic, care să fie recunoscut de aliații din Vest.
 
În guvernul lui Petre Groza erau și demnitari din partidele istorice, însă ministerele cheie aparțineau comuniștilor.
 
În lucrarea „Petru Groza, ultimul burghez. O biografie”, Dorin Liviu Bîtfoi arată că, în prima ședință a guvernului Groza, care a avut loc pe 7 martie 1945, Petru Groza a subliniat în cuvântul de deschidere că guvernul e rezultatul voinței poporului, „o voință care a cadrat cu hotărârea Monarhului”. Una din primele măsuri luate de Petru Groza în cadrul acestei ședințe a fost să treacă în subordinea sa directă unele servicii ale Ministerului Propagandei, precum: Radioul, Cenzura și Presa. În același timp, la el trebuiau să ajungă toate declarațiile politice ale membrilor guvernului „pentru ca să nu se strecoare eventual vreo greșeală”. Este vorba de o „cenzură amicală”, pe care o va exercita personal, potrivit lui Dorin Liviu Bîtfoi.
 
Tot în cadrul primei ședințe a guvernului Groza s-a hotărât întocmirea unui program care să cuprindă: restabilirea ordinii, reforma agrară, oprirea speculei, ieftinirea traiului și înghețarea prețurilor, eliminarea birocrației,epurarea aparatului de stat, sancționarea criminalilor de război, reorganizarea poliției, jandarmeriei și armatei. La propunerea lui Petru Groza, Consiliul de Miniștri a aprobat trimiterea către Uniunea Sovietică, prin Comisia Interaliată de Control, a unei adrese prin care era solicitată „reintroducerea administrației românești în Ardealul de Nord”.
 
Guvernul Groza a fost sinonim cu instaurarea regimului comunist în România, ce avea să dureze până la Revoluția din 1989.
 
Citește și: