UPDATE Se reunește Biroul Permanent Județean al PNL Constanța!

 
UPDATE 
 
Biroul Politic Județean al PNL Constanța s-a întrunit sâmbătă, pentru a discuta situația creată de comportamentul președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
S-a luat în discuție întreaga atitudine a dmnului Mihai Lupu în raport cu funcția pe care o ocupă, toate comportamentele acestuia în diferite situații de la preluarea mandatului până în prezent, inclusiv episodul în care acesta a amenințat un polițist local, dar și toate acuzațiile care i se aduc.

Decizia Biroului Politic Județean a fost de a înainta către CDJ propunerea de retragere a sprijinului politic. „PNL este un partid care crede în dialog, toleranță și politică pentru oameni. Nu suntem, nu putem fi de acord cu comportamente care se abat de la aceste principii, mai ales când acestea vin din partea unor persoane care au fost desemnate în funcții de conducere. Ar trebui să fie primele care dau un exemplu pozitiv.”, a declarat Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.

Conducerea PNL își cere scuze pentru cei care s-au simțiți lezați de comportamentul lui Mihai Lupu. Reamintește totuși că Mihai Lupu, ca orice alt cetățean al România, beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Liderii PNL Constanța subliniază însă că retragerea sprijinul politic pentru președintele CJC nu va afecta implementarea proiectelor de dezvoltare a Județului Constanța. 

„Timpul și cifrele au dovedit că avem cei mai performanți primari din județul Constanța. Am discutat cu aceștia, cu toți colegii din partid și vă pot asigura că actul administrativ al primarilor nu va avea de suferit. 

Vom continua să schimbăm în bine fața localităților, să investim, să atragem fonduri europene, să dezvoltam acest judet.”, a mai spus Bogdan Huțucă.





A fost convocat Biroul Politic Județean pentru a fi discutată situația în care se află președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.

Reamintim acesta a trimis zilele trecute la secretariatul  organizației județene a PNL Constanța o adresă prin care își dădea demisia din funcția de vicepreședinte al organizației și o cerere de suspendare din calitatea de membru PNL până la finalizarea dosarului în care este cercetat de  procurorii DNA.


Ședința BPJ a PNL are loc astăzi, potrivit secretarului general al organizației, Marian Crusoveanu. Membrii BPJ urmează să analizeze cererea de suspendare depusă de Mihai Lupu, dat fiind faptul că  în statului partidului nu este prevăzută această măsură raportat la  motivele invocate de președintele Consiliului Județean Constanța. 

Forul de conducere al PNL va decide dacă suspendarea va fi acceptată sau se impune o alta decizie.

Secretarul general al PNL Constanța,Marian Crusoveanu spune că la ședință au fost convocați toți membrii BPJ, inclusiv șeful CJC, Mihai Lupu.

Facem precizarea că ședința BPJ începe în jurul orei 11.00.



Oficial de la DNA 

Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice al DNA  să transmită următoarele:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

Lupu Mihai, președinte al Consiliului Județean Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită,

Chelariu Ermil, director general al Direcției Generale Administrarea Domeniului Public și Privat – Autoritatea Județeană de Transport, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
- luare de mită,

Constantin Petrică Adrian, funcționar public în cadrul primăriei orașului Năvodari, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,

Roșu Adrian, funcționar public în cadrul primăriei orașului Mangalia, județul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
- luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie – aprilie 2023, suspecții Chelariu Ermil, Constantin Petrică Adrian și Roșu Adrian, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi permis unui om de afaceri accesul la informații nedestinate publicității (ofertele depuse de alte societăți comerciale, etc.), care i-ar fi permis acestuia să câștige mai multe licitații (ce priveau amenajarea și întreținerea spațiilor verzi) organizate de instituțiile publice pe care le reprezentau funcționarii menționați anterior.

Pentru “ajutorul” acordat în maniera de mai sus, suspecții Lupu Mihai, Chelariu Ermil și Roșu Adrian ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite, necuantificate până în prezent, constând în furnizarea de plante decorative și ornamentale precum și lucrări de amenajare și irigare a grădinilor.

Suspecților li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019", transmite DNA.




 Citește și:  Oficial de la DNAȘeful CJC, Mihai Lupu , urmărit penal pentru luare de mită! În cauză sunt cercetați și funcționari de la primăriile Năvodari și Mangalia

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 292

Instanța a tranșat disputa PSD și PNL pot renunța la candidatul comun la Primăria Capitalei

01 May 2024 505

UPDATE. Candidaturile PRM au fost respinse ! Oficial de la Biroul Electoral Județean. Candidaturile admise pentru Consiliul Județean Constanța la alegerile locale din 9 iunie (DOCUMENTE)

01 May 2024 813

Fiul unui fost consilier județean PNL, proces cu Primarul Municipiului Constanța, pentru un teren de pe strada Traian! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

30 Apr 2024 633

Reducerea vârstei standard de pensionare pentru femeile care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani

30 Apr 2024 504

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 2101

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1540

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 732

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 515

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 708

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 628

Primarul Constanței, Vergil Chițac și primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, în topul celor mai buni primari din România

26 Apr 2024 547

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 1238

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul Alianței Dreapta Unită pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 805

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 675