Ce alte proiecte au mai fost adoptate Ședința Senatului. Învăţământul online, permis pe perioada stării de urgenţă sau de asediu

Învăţământul preşcolar, şcolar, preuniversitar şi universitar se poate desfăşura online pe perioada stării de urgenţă sau de asediu, prevede Legea educaţiei naţionale 1/2011 modificată, miercuri, de Senat, în calitate de Cameră decizională, în şedinţa de plen desfăşurată în sistem de audioconferinţă, scrie agerpres.ro.

Senatorii au votat telefonic, pentru acest act normativ fiind exprimate 103 voturi "pentru", 26 "împotrivă" şi o abţinere.

Proiectul de actul normativ, adoptat tacit de Camera Deputaţilor, iniţiat de un grup de senatori PSD, viza stabilirea modului de notare a elevilor prin modificarea articolului 71 din Legea educaţiei naţionale 1/2011, dar aceste prevederi au fost eliminate printr-un amendament adoptat în Comisia de învăţământ şi însuşit de plen.

"În situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu, potrivit prevederilor constituţionale, activităţile desfăşurate în învăţământul preşcolar şi şcolar se pot desfăşura şi online, pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învăţătură. Pentru învăţământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei şi Cercetării elaborează metodologia derulării activităţilor în unităţile de învăţământ în sistem online, care cuprinde precizările necesare astfel încât să se asigure desfăşurarea activităţilor în cele mai bune condiţii", se arată într-un nou articol introdus în Legea educaţiei naţionale.

De asemenea, proiectul de modificare şi completare a Legii educaţiei prevede că în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu, activităţile desfăşurate în învăţământul universitar se pot desfăşura şi online pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învăţătură. Instituţiile de învăţământ universitar elaborează, în baza autonomiei universitare şi cu asumarea răspunderii publice, propria metodologie a derulării activităţilor desfăşurate în universitate în sistem online, aprobată şi de Senatul universitar.

Potrivit aceleiași surse, Senatul a adoptat în şedinţa online de miercuri propunerea legislativă care are ca obiect de reglementare prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă ca urmare a izbucnirii epidemiei de COVID-19.

Proiectul a fost adoptat cu 91 de voturi "pentru" şi 39 "împotrivă".

Potrivit unui amendament admis la raportul proiectului în Comisia juridică, "data alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020 se stabileşte prin lege organică de către Parlament cu cel puţin 75 de zile înaintea votării".

Propunerea legislativă privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Camera sesizată.

Conform iniţiatorilor proiectului de act normativ, liderii PSD, ALDE, Pro România şi UDMR - preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu, senatorul Călin Popescu-Tăriceanu, deputatul Victor Ponta şi deputatul Kelemen Hunor) -, "mandatele în curs ale primarilor, primarului general al municipiului Bucureşti, preşedinţilor de consilii judeţene, consiliilor locale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi consiliilor judeţene se prelungesc cu cel mult şase luni de la data încetării stării de urgenţă".

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dispută între Ministerul Educaţiei, profesori şi părinţi pe tema supravegherii video în şcoli

05 Apr 2024 603

Inspectoratul Școlar Județean Constanța inițiază Proiectul județean „Verde creativ- Adoptă un spațiu“

03 Apr 2024 755

Profesori de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța, la un stagiu de instruire Erasmus în Grecia

01 Apr 2024 645

Dezastru la simularea examenului de Bacalaureat! Aproximativ 35% dintre candidați nu au reușit să ia măcar nota 5 la Limba și Literatura Română

15 Mar 2024 808

Profesori ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" Constanța la Academia Națională de Apărare a Letoniei (FOTO)

15 Mar 2024 487

UPDATE Galați 100 de elevi și profesori evacuați după ce un elev de clasa a VIII-a a adus un obuz la școală (Galerie FOTO+VIDEO)

14 Mar 2024 871

Astăzi este Ziua Națională a Meseriilor! Ce mesaj a transmis ministrul Muncii, Simona Bucura

11 Mar 2024 555

Proiectul ,,Extindere și dotare Liceul Tehnologic Crucea” se apropie de final

06 Mar 2024 423

Liceu Medigidia - Proiecte STEAM inovative pentru protejarea mediului în Portugalia

04 Mar 2024 292

Remus Zăgan, ales președinte al Senatului Universității Maritime din Constanța. Averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Feb 2024 1394

Editorial! Copiii ar trebui să fie în siguranță în școală și alături de profesori! Cazurile șocante de săptămâna asta ce demontează această teorie

16 Feb 2024 995

Știri Constanța Profesorii de la CNMB într-un program de job shadowing în Portugalia (FOTO)

09 Feb 2024 1020

Luni, 5 februarie, examenul de simularea evaluării naționale al elevilor de clasa a a VIII-a. În județul Constanța, 6538 de elevi înscriși

04 Feb 2024 998

O delegaţie de profesori din Republica Turcia, în vizită la Cumpăna, județul Constanța

28 Jan 2024 1206

Elevii din Cumpăna, în vizită la București! Programul excursiei include vizită la Palatul Parlamentului și la Galeria de Automobile "Țiriac Collection".

21 Jan 2024 770