Situația locurilor la SMMIT Constanța

  •  10 pacienți internați la ora actuală la SMMIT Constanța.
În acest sens, Col. Dr. Aurel Trana, directorul SMMIT Constanța a precizat că sunt 10 pacienți internați la ora actuală și că trebuie să mai vină 8, care stau în jur de 24-48 de ore. În funcție de starea lor, ei vor fi repartizați în alte părți.

Amintim că, Col. Dr. Aurel Trana a făcut în data, 29 septembrie, declarații cu privire la funcționarea SMMIT Constanța. El a vorbit despre sosirea primilor pacienți în  weekend.

„Având în vederea evoluția din ultiam vreme, de duminică, ora 19:00 a fost dat în folosință. SMMIT. Au fost 14 pacienți. Pe parcursul zilei de luni, ora 12.00 a avut loc o ședință la DSP, unde au fost prezenți toți managerii din județ, o ședință din punctul meu de vedere extrem de importantă, în care lucrurile au fost analizate atent și în amănunt. Astfel încât, SMMIT îi revine sarcina, cel puțin pentru moment, pe măsură ce evoluează situația într-un sens sau altul, ne ocupăm de pacienți care sunt netestați încă. Sunt doar pacienți suspecți. Pacienții vin ca pacienți suspect, li se recoltează testul, încercăm cu aparutura noastră să dăm rezutlatele. Pacienții pozitivi sunt evaluați radiologic, biologic și clinic. În funcție de forma lor, sunt redirecționați către spitalele din linia I și II - cazurile dificile merg la Spitalului de Boli Infecțioase, cazuri cu comorbiditate merg la Medgidia, iar cei cu forme ușoare la Palazu Mare sau Mangalia”, a spus col. Aurel Trana.

„Implicarea noastră este organizatorică, și așa cum a zis domnul doctor Trană, deocamdată primim pacienți suspecți. Îi trimitem la spitalele corespunzătoare în funcție de rezutlatele testului și analizelor. Este o provocare pentru toată lumea. Nu este ceva cu care am mai lucrat până acum”, a spus maior doctor Petrov Diana, locțiitorul comandantului SMMIT.


Citește și: Col. Dr. Aurel Trana, declarații cu privire la funcționarea SMMIT Constanța. Au sosit primii pacienți COVID-19 (VIDEO)    

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Covid-19 Câte decese au fost înregistrate la Constanța în ultimele 24 ore. Toate persoanele raportate astăzi erau nevaccinate

10 Nov 2021 1546

SMMIT Constanța a fost redeschis pentru pacienți evacuați din Spitalul de Boli Infecțioase. Care este capacitatea totală a SMMIT

01 Oct 2021 1737

ZIUA LIVE Leșinurile din centrele de vaccinare există. Populația nu a fost educată să vină, la imunizare, după ce a mâncat ceva înainte!

16 Apr 2021 4392

ZIUA LIVE Andreea Bugescu, studentă la Facultatea de Medicină - La cât timp după vaccin se poate consuma alcool?

15 Apr 2021 3157

29 martie 2020 – S-a decis instalarea unui spital modular, la Constanța, pentru combaterea pandemiei COVID-19

29 Mar 2021 1858

Cel mai mare din județul Constanța Centrul de vaccinare din Pavilionul Expozițional devine funcțional

05 Feb 2021 2432

Col. Dr. Aurel Trana, declarații cu privire la funcționarea SMMIT Constanța. Au sosit primii pacienți COVID-19 (VIDEO)

29 Sep 2020 3557

Spitalul Militar Constanța cumpără materiale sanitare. Ce firmă și-a adjudecat contractul (document)

27 Jul 2020 3285

Achiziţii de materiale sanitare, la Spitalul Militar Constanţa (document)

24 Jul 2020 3194

Sistemul medical modular de izolare și tratament din Timișoara și-a început activitatea

22 Jul 2020 1384

Spitalul Militar Constanța a încheiat un contract de servicii pentru colectarea și eliminarea deșeurilor medicale (document)

16 Jun 2020 3445

#ConstantaEsteBine Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sucursala Constanța sprijină eroii care se luptă cu pandemia! (galerie foto)

12 May 2020 2401

Ministerul Apărării Naționale instalează a treia facilitate medicală, la Timișoara

21 Apr 2020 1910

Continuă operaționalizarea din punct de vedere medical a Sistemului Medical Modular de Izolare și Tratament de la Constanța (galerie foto)

14 Apr 2020 1844

Cum arată Sistemul Medical Modular de Intervenție și Tratament de la Constanța. Aici se vor trata pacienții infectați cu COVID-19 (galerie foto+video)

01 Apr 2020 3717