Sorin Grindeanu „Portul Constanţa, sub mandatul meu, nu va fi privatizat sub nicio formă“

Sorin Grindeanu, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a declarat astăzi în timpul audierilor de la Parlament că în timpul mandatului său, Portul Constanţa nu va fi privatizat sub nicio formă. 

"Avem o întreagă istorie legată de Portul Constanţa şi anume o întreagă poveste legată de interesele mai mult sau mai puţin strategice pe care le au alţii vizavi de Portul Constanţa. Vă asigur de un singur lucru şi să ţineţi minte: că Portul Constanţa, sub mandatul meu, nu va fi privatizat sub nicio formă. Ştiu anumite interese pe care pot să le aibă unii sau alţii, dar reprezintă un punct geostrategic important, cât şi un hub comercial cu un potenţial enorm", a susţinut Grindeanu, în timpul audierilor în cele două comisii de specialitate reunite, conform Agerpres.ro.


În opinia acestuia, Portul Constanţa ar trebui extins şi nu vândut.

"Din punctul meu de vedere, trebuie să urmărim cu totul altceva acolo: şi anume să fie prioritizate investiţii în planuri strategice de extindere şi nu de vânzare a Portului Constanţa", a adăugat Grindeanu.


Sorin Grindeanu a primit miercuri aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, reunite. 

Sursa: Agerpres.ro
Sursa foto: Facebook/Sorin Grindeanu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 473

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

23 Apr 2024 646

Tulcea Ministrul Sorin Grindeanu, prezent la conferința de recepție a Aeroportului Internațional „Delta Dunării”

23 Apr 2024 484

Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

19 Apr 2024 396

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 05 aprilie 2024

05 Apr 2024 506

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu „1 miliard de euro pentru investiții în Portul Constanța!”

07 Mar 2024 749

Noi discuții între ministrul Transporturilor și patronatele din transportul rutier

13 Feb 2024 578

Continuă dialogul dintre ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, și confederațiile și federațiile rerezentative din domeniul rutier

23 Jan 2024 609

Guvernul a aprobat soluțiile Ministerului transporturilor și infrastructurii pentru rezolvarea revendicărilor solicitate de către transportatorii rutieri

18 Jan 2024 651

Grindeanu, întâlnire cu transportatorii. Ce s-a convenit în urma discuţiilor

16 Jan 2024 744

Premierul Ciolacu; întâlniri de lucru în contextul protestelor transportatorilor şi fermierilor

14 Jan 2024 856

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii se arată deschis la discuții cu reprezentanții protestatarilor

13 Jan 2024 598

Ministrul Sorin Grindeanu Ministerul Transporturilor nu a primit în ultimele 2 - 3 săptămâni cereri din partea transportatorilor pentru discuţii sau consultări

12 Jan 2024 741

Discuții între Ministrul Transporturilor și reprezentanții Confederațiilor și Asociațiilor relevante de transportatori

11 Jan 2024 591

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu S-a deschis circulaţia pe încă 8,7 km ai Autostrăzii de Centură Bucureşti (VIDEO)

30 Dec 2023 745