Statistica misiunilor de urgență din primul semestru al anului 2023, publicată de IGSU! Ce valoare au amenzile care ajung la stat?

Mașini de pompieri. Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: IGSU
  • IGSU a publicat un raport care cuprinde activitatea din primele șase luni ale anului 2023.
  • Sunt menționate datele statistice cu privire la misiunile la care echipajele au intervenit.
 
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a informat printr-un comunicat de presă că activitatea desfășurată de salvatori este din ce în ce mai intensă în ultima perioadă, aceștia acționând, în medie, pentru gestionarea a 1.430 de situații de urgență în fiecare zi.
 
În primele șase luni ale acestui an, pompierii militari au salvat peste 10.000 de persoane aflate în dificultate.
 
În perioada de referință (01 ianuarie – 30 iunie 2023) acțiunile pompierilor au însumat, la nivel național, aproximativ 260.000 de intervenții în situații de urgență.
 
Statistica misiunilor desfășurate
 
Astfel, din totalul misiunilor derulate, peste 210.000 au fost cazuri SMURD, în urma cărora mai bine de 214.000 persoane au beneficiat de prim-ajutor și asistenţă medicală de urgenţă. În această perioadă, răspunsul la urgențele medicale a fost asigurat prin intermediul celor aproape 600 echipaje SMURD, dintre care 329 echipaje încadrate de pompieri paramedici, 43 de unități de terapie intensivă mobilă (dintre care 11 specializate în tratament nou născuți), 71 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 12 motociclete SMURD, precum și 120 autospeciale pentru descarcerare.
 
De asemenea, în intervalul menționat, echipajele operative au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 11.880 incendii, în peste 1.200 cazuri pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere, precum și în alte 36.521 de misiuni de protejare a comunităților.
 
Amenzi de peste 50 de milioane de lei, acordate în primul semestru al anului 2023
 
Pe linie preventivă, în primul semestru al anului 2023, inspectorii de prevenire au desfășurat acțiuni de control la 20.440 de obiective din toate județele țării și municipiul București.

 
Neregulile identificate în teren au fost sancționate cu 10.210 amenzi în valoare de peste 51de milioane lei, precum și cu 66.950 avertismente.
 

La nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență, în cele șase luni au fost desfășurate 19.455 de activități de instruire și informare preventivă, la care au luat aproape 250.000 de persoane. În cadrul acestor acțiuni, participanții au fost informați asupra măsurilor de prevenire și comportamentului pe care să-l aibă în diferite situații de urgență de amploare sau dezastru, a mai precizat sursa citată.

Citește și:

IGSU: Pompierii români, solicitați să intervină în insula Rodos, zonă puternic afectată de incendii (VIDEO)

România trimite un nou modul de intervenție pentru stingerea incendiilor din Republica Elenă (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUO intervenție în fiecare minut, în ultimele 24 de ore

30 Apr 2024 262

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 445

IGSUBilanțul misiunilor

25 Apr 2024 259

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 242

IGSUBilanțul misiunilor

22 Apr 2024 240

IGSUBilanțul misiunilor

18 Apr 2024 254

Recomandările IGSU pentru zonele vizate de cod galben (VIDEO)

17 Apr 2024 523

IGSUBilanțul misiunilor

17 Apr 2024 267

La un pas de tragedie din cauza unui zmeu de jucărie!

15 Apr 2024 698

IGSUSiguranța voastră este prioritatea noastră! Peste 4.800 de intervenții în acest weekend!

15 Apr 2024 285

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 244

IGSU Activitatea pompierilor din cursul zilei de ieri

11 Apr 2024 294

ISU Harghita9 intervenții ieri, 9 aprilie 2024

10 Apr 2024 351

IGSUCele mai multe intervenții au fost desfășurate în zona București – Ilfov, urmată de județele Bacău, Mureș, Galați și Cluj.

10 Apr 2024 317

IGSUBilanțul misiunilor

09 Apr 2024 302