Știri Constanța Polițiștii, prezenți în Valu lui Traian. Zeci de mașini verificate și persoane legitimate (FOTO)


La data de 14 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Constanța au desfășurat o acțiune pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de disciplină rutieră, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regulile de circulație.
 

Astfel, au fost legitimate 36 de persoane, au fost verificate 30 de vehicule și 5 locații publice.
 
Totodată, a fost verificată o persoană față de care instanța de judecată a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu, transmite IPJ Constanța. 

 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de aproximativ 6.000 de lei. De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.

 
Astfel, la data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 3, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
 
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, a mai punctat sursa citată. 

 
foto: IPJ Constanța 


Citește și:


Operațiunea "Blocada" în ConstanțaO „șoferiță“ fără permis, depistată în Agigea (FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 525

Știri Constanța azi O persoană decedată găsită în dreptul hotelului Sulina din Mamaia, înecată (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 1081

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 402

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 479

Știri Constanța Autoturism oprit pe o stradă din Hârșova! Ce a descoperit Poliția?

25 Apr 2024 576

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 619

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 314

România Se fac înscrieri la Școala de Poliție! Vezi de când

23 Apr 2024 564

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 417

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 446

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 394

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 613

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1465

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 460

Persoane verificate de polițiștii de imigrări din Constanța!

15 Apr 2024 348