Timp de așteptare de 7 ore la intrarea în Turcia! S-au format coloane de mașini (GALERIE FOTO)

  • Timpul estimat de aşteptare este de  7 ore.
Răbdarea celor care se află în acestă seară de sâmbătă, 27 noiemebrie, la punctul de trecere a frontierei Malko Tarnovo (Bulgaria) - Dereköy (Turcia), este pusă la încercare. 

S -au format cozi semnificative de autovehicule la punctul de trecere a frontierei Malko Tarnovo (Bulgaria) - Dereköy (Turcia).

Timpul estimat de aşteptare este de  7 ore.

Amintim că, în contextul luptei împotriva pandemiei de COVID-19 şi ca urmare a deciziei Uniunii Europene, care a intrat în vigoare în luna august 2021, certificatele digitale COVID emise de statele membre UE şi cele emise de Turcia sunt echivalate.

Astfel, certificatele digitale COVID-19 emise atât de Turcia, cât şi de statele membre UE, obţinute ca urmare a vaccinării complete cu unul dintre serurile acceptate de Agenţia Europeană a Medicamentului (Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca, CureVac sau Johnson&Johnson), deţinerea unui rezultat negativ al unui test PCR, efectuat cu maxim 72 de ore anterior călătoriei, sau prezentarea dovezii vindecării de COVID-19 în ultimele 6 luni sunt reciproc recunoscute, a transmis un comunicat al MAE la data de  16 noiembrie 2021

La intrarea în Turcia din România (începând cu luna iulie 2021 - a treia etapă a procesului de normalizare treptată), se mențin următoarele măsuri:

Sunt exceptate de la măsura carantinei persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în Turcia.

Sunt exceptate de la măsura carantinei și de prezentarea testului PCR negativ:

Persoanele care prezintă dovada vaccinării cu două doze de vaccin (listat de OMS sau Turcia pentru utilizare de urgență)/ 1 doză pentru Johnson&Johnson și pentru care au trecut 14 zile de la doza de rapel.

Persoanele care pot face dovada faptului că au fost infectate cu SARS-CoV-2 în ultimele 6 luni, cu condiția ca intrarea în Turcia să aibă loc începând cu a 28-a zi de la rezultatul primului test PCR pozitiv. Dovada infectării cu virusul SARS-CoV-2 poate fi: un rezultat pozitiv al unui test PCR, o adeverință emisă de instituții medicale de stat sau private certificate, semnate și ștampilate, emise în limba engleză.


Persoanele care prezintă rezultatul unui test negativ rapid antigen, efectuat cu maxim 48 ore înainte de intrarea în Turcia, emis în limba engleză de o unitate medicală certificată. Testele antigen efectuate la domiciliu/reședință și care nu sunt însoțite de certificare medicală NU sunt acceptate.

Copiii minori cu vârsta de până la 12 ani sunt exceptați de la prezentarea unui test PCR/antigen sau a unui certificat de vaccinare. Minorii cu vârste între 12 și 18 ani care prezintă dovada vaccinării (minim 14 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare) NU trebuie să prezinte rezultatul unui test negativ COVID-19.

Persoanele care intră în Turcia, prin toate punctele de trecere a frontierei, pot fi supuse în mod aleatoriu unei testări PCR, efectuate de reprezentanți ai Ministerului Sănătății din Republica Turcia, fiindu-le permisă deplasarea către punctul de destinație. În situația în care rezultatul testului va fi pozitiv, se va acorda tratamentul necesar și impune măsura carantinei pentru 14 zile, atât persoanei infectate, cât si contactilor directi. Măsura carantinei va fi ridicată dacă rezultatul testului PCR efectuat la finalul celei de-a 10 zile este negativ. Pentru persoanele infectate cu varianta DELTA a virusului, măsura carantinei va fi ridicată dacă rezultatul testului PCR efectuat la finalul celei de-a 14-a zile este negativ.

Atenție! În situația în care turiștii se infectează/sunt depistați pozitiv cu infecția cu virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul Turciei, reprezentanții hotelieri își rezervă dreptul de a solicita contravaloarea costurilor generate de măsura de carantină. 

Autoritățile turce informează că persoanele care nu pot prezenta rezultatul unui test PCR negativ sau antigen, dovada vaccinării sau dovada medicală a infectării anterioare cu virusul SARS-CoV-2 vor fi testate la punctele de frontieră, ulterior fiind permisă deplasarea către destinație, iar în situația în care testul este pozitiv vor fi plasate în izolare la destinația declarată.

Atenție! Deși s-a comunicat faptul că turiștii vor fi testați la punctele de frontieră, există posibilitatea ca unele dintre acestea să nu dețină infrastructura necesară testării, motiv pentru care se recomandă turiștilor să aibă la intrarea în Turcia fie rezultatul unui test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în Turcia, fie rezultatul unui test antigen negativ efectuat cu maxim 48 ore înainte de intrarea în Turcia, fie dovada schemei complete de vaccinare de la care au trecut 14 zile de la doza de rapel sau dovada medicală a faptului că au fost infectate cu COVID-19 în ultimele 6 luni, cu condiția ca intrarea în Turcia să aibă loc începând cu a 28-a zi de la rezultatul primului test PCR pozitiv.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiune împotriva braconajului în Delta Dunării! Iată ce au descoperit polițiștii de frontieră (VIDEO)

28 Apr 2024 307

Poliţiştii de frontieră, la datorie în perioada premergătoare sărbătorii Floriilor. Iată ce restricții de circulație vor fi la punctele de frontieră din județul Constanța

26 Apr 2024 342

Bunuri contrafăcute în valoare de 32.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche

25 Apr 2024 364

18 cetăţeni străini cu nereguli au fost depistaţi pe aeroporturi în ultima săptămână

20 Apr 2024 410

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 598

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1439

Poliția de Frontieră Peste 33.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână

14 Apr 2024 405

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 945

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 442

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 522

MAE salută aderarea României la spațiul Schengen prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime

31 Mar 2024 418

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 904

Tone de bomboane contrafăcute, reținute de către inspectorii vamali de la Constanța Sud (FOTO)

25 Mar 2024 545

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 711

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 524