Actualitate

Tivilichi, directorul general al CN APMC A refuzat să comenteze amenda de la Consiliul Concurenţei, dar promite transparenţă şi colaborare

Dan Nicolae Tivilichi, fostul director adjunct al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC), cel care a preluat conducerea instituţiei de la fostul manager, Valeriu Ionescu, a organizat, ieri, o conferinţă de presă, în care a vorbit despre preluarea mandatului, dar şi despre priorităţile sale privind conducerea companiei.
 
„Sunt noul director general interimar al Portului. Îndeplinesc această funcţie până se va organiza preselecţia pe Legea 111, care modifică Ordonanţa 109. Se aşteaptă elaborarea normelor de aplicare a Legii 111, după care se va trece la selectarea managerului companiei“. Întrebat dacă va candida pentru postul de manager al CN APMC, Tivilichi a mărturisit că nu a luat încă o decizie în acest sens.
 
„Am lucrat foarte mult în port. Înţeleg ceea ce înseamnă Portul Constanţa pentru operatorii portuari, dar şi pentru comunitate. Deja am avut o întâlnire cu operatorii portuari şi sunt în măsură să spun că detensionăm situaţia dintre administraţie şi operatorii portuari“, a declarat Dan Nicolae Tivilichi. Acesta a mai spus că va continua să facă ceea ce este bine pentru comunitatea locală şi operatorii portuari. „Ne vom îndrepta atenţia spre a rezolva probleme importante pentru companie. Sper ca relaţia pe care o avem cu toată lumea implicată să devină mult mai bună. Vom asigura o transparenţă totală pe această perioadă. Şi vom încerca să facem ca CN AMPC SA să funcţioneze la parametrii optimi“, a adăugat noul director general al CN AMP Constanţa SA.

Despre amenda Consiliului Concurenţei 

Noul director al CN APMC a refuzat să comenteze amenda aplicată zilele trecute de Consiliul Concurenţei, în valoare de peste 2,5 milioane de lei, deoarece spune că „încă nu a primit motivarea pentru această sancţiune“. „Am primit înştiinţarea de la Consiliul Concurenţei, dar nu am primit, oficial, nici motivarea, nici măsurile. După ce primim în scris ceea ce a decis Consiliul Concurenţei, vom şti exact ce avem de făcut în continuare. Am avut reprezentantul CN AMPC SA la Consiliul Concurenţei, unde i s-a adus la cunoştinţă această hotărâre. Urmează să primim în scris motivarea. Ne vom uita şi pe căile de contestare a deciziei Consiliului Concurenţei“, a menţionat directorul general interimar al CN AMPC SA.

Citeşte și

„Amendă-record în Portul Constanţa! Consiliul Concurenţei a amendat cu 5 milioane de euro CN APMC şi alte şase companii!“

Despre Master Planul Portului Constanţa

„Master Planul Portului Constanţa poate fi completat de operatori. Documentul trebuie respectat, dar poate fi şi completat de către operatorii portuari. De altfel, am stabilit întâlniri lunare cu aceştia. Vom avea ordine de zi şi din partea noastră, şi din partea operatorilor. Toate întâlnirile vor fi consemnate în procese-verbale“, a mai afirmat managerul general interimar al CN APMC. Tot el a mai spus că în actuala structură a companiei lucrează 974 de persoane.

Despre investiţii

Noul director general interimar al CN APMC SA, Dan Nicolae Tivilichi, a vorbit şi despre investiţiile care trebuie demarate. „Vrem să facem harta cadastrală a portului. Să modificăm intrarea în Poarta 1, proiect pe care îl vom derula în colaborare cu Primăria Constanţa. Ne dorim un acces nou în Poarta 1, o nouă clădire, cu o arhitectură nouă“, susţine Dan Nicolae Tivilichi.
 
„Probleme sunt. Vorbim de contratele de închiriere cu operatorii portuari, dragajul Portului Constanţa. Vrem o hartă cadastrală, ca toate lumea să aibă acces la ceea ce este în port. Vom face un program de reabilitare a infrastructurii, pe care îl vom discuta cu operatorii portuari“, a completat noul şef al CN APMC SA.

L-a înlocuit pe Valeriu Nicolae Ionescu

Reamintim că Valeriu Nicolae Ionescu a fost înlocuit, pe data de 29 august, de Nicolae Dan Tivilichi în funcţia de director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. Atribuţiile sale au fost preluate de directorul adjunct al companiei. „Conform deciziei Consiliului de Administraţie din data de 29 august, începând cu data de 1 septembrie, Valeriu Nicolae Ionescu îşi încheie activitatea în funcţia de director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. Conform aceleiaşi decizii a Consiliului de Administraţie, atribuţiile acestei funcţii vor fi preluate interimar, de la 1 septembrie 2016, de către directorul general adjunct al companiei, dl Nicolae Dan Tivilichi, până la organizarea unei noi proceduri de selecţie a managementului privat, potrivit Legii 111/2016 pentru aprobarea OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice“, se arată în comunicatul CN AMPC.
 
Reamintim că Nicolae Dan Tivilichi fusese numit director adjunct în locul lui Decebal Şerban. Născut pe data de 29 iulie 1965, Nicolae Dan Tivilichi a absolvit Universitatea „Dunărea de Jos“ Galaţi, Facultatea de Nave, secţia Maşini şi Instalaţii Navale. A mai urmat cursurile „Management pentru funcţiile de conducere“, la ICEM Bucureşti, şi „Legislaţie şi operaţiuni vamale“, la Şcoala Română de Afaceri a CCI Galaţi. Din CV-ul său aflăm că a ocupat funcţiile de proiectant la APTRP - Mittal Galaţi, şef de secţie la Serviciul Logistică - Mittal Galaţi, director general la SC Hidrotehnica Galaţi, director de management la SC Euroest SRL Constanţa, administrator la SC General Eximtour SRL. Acesta susţine că a fost direct implicat în următoarele construcţii: Sulina - apărări de maluri (2005), Pod Isaccea, etapa I (2005-2006), reparaţii pasaj CF Brăila, consolidare hală de măcinare - Alum Tulcea, alimentare cu apă pe strada Alum Tulcea, dana de descărcare agregate de carieră în portul Olteniţa Lafarge, două poduri şi două punţi pietonale la Slănic Moldova, Bacău, staţie de neutralizare a apelor uzate - rezervor prefabricat 1.000 mc - Alum Tulcea, pod pe DC 50 în comuna Vişani.

Citeşte şi

Mai întâi Şerban, acum Ionescu Nicolae Dan Tivilichi, noul director al CN APM Constanţa SA (documente)
 
UPDATE Nou director adjunct la CN APMC
 
UPDATE 3 Noul director al CN APMC, Nicolae Dan Tivilichi, prezentat oficial astăzi

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eveniment internaţional la CN APMC Directorul companiei portuare din Dublin - „Portul Constanţa, un important agent în Uniunea Europeană“

19 Sep 2018 621

Pentru prima dată în România, lucrările comitetului executiv al European Sea Ports Organization (Organizația Porturilor Maritime Europene) - galerie foto

18 Sep 2018 530

SC Intermodal SRL, la judecată cu CN APMC. S-a stabilit primul termen

01 Sep 2018 524

Hală pentru un parc auto, realizată de CN APM Constanța. Contract de peste 1,5 milioane de lei (document)

27 Aug 2018 313

CN APM Constanţa şi Electromagnetica SA au semnat. Cu ce se va ocupa firma din Bucureşti în Portul Constanţa (document)

21 Aug 2018 672

Deschisă de Ziua Marinei, Poarta 1 a Portului Constanţa încă nu este funcţională. Se va lucra la amenajarea unui sens giratoriu (galerie foto)

21 Aug 2018 930

De Ziua Marinei va fi gata Cum arată Poarta 1 a Portului Constanţa înainte de inaugurare (galerie foto)

13 Aug 2018 945

Drumurile şi platformele de circulaţie din porturile maritime, reabilitate de CN APM Constanţa (document)

10 Aug 2018 340

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța cumpără imprimante (document)

06 Aug 2018 323

Achiziție de circa 800.000 de lei 11 automobile vor intra în garajele CN APM Constanța (document)

19 Jul 2018 796

Digul de Nord va intra în reparaţii. CN APM Constanţa anunţă ce lucrări vor fi executate şi ce sumă va scoate din conturi (documente)

16 Jul 2018 969

Contractele pentru realizarea unei dane specializate într-o zonă cu adâncimi mari, semnate de CN APM Constanţa. Care sunt societăţile câştigătoare

12 Jul 2018 1261

Dan Tivilichi promite că de Ziua Marinei se va circula prin Poarta 1

11 Jul 2018 896

Imagini de la eveniment Directorul general al CN APM Constanţa, despre stadiul proiectelor de investiţii

11 Jul 2018 651

Directorul general CN APM SA Constanța, despre stadiul proiectelor de investiții

09 Jul 2018 499

Intermodal Transports SRL acuză Administraţia Porturilor Maritime Divergenţe în Portul Constanţa pe tema serviciului de pilotaj nave maritime

26 Jun 2018 1548

CN APM, discuţii despre relansarea turismului de croazieră la scară mare în Portul Constanţa

05 Jun 2018 640

Decizii luate de acţionarii CN APM Constanţa Au fost numiţi noi membri în CA şi s-a stabilit remuneraţia acestora

28 May 2018 1712

Legătura Dunăre – Portul Constanța, dezbătută în cadrul unui simpozion la Galați

23 May 2018 1169

Ministrul Transporturilor şi CN APM Constanţa au semnat un contract de finanțare pentru un important proiectul de investiții. Despre ce este vorba

21 May 2018 1236

Directorul cu cel mai lung mandat Şefii Portului Constanţa din 1909 până în prezent. Lista integrală

02 May 2018 3611

Cât scoate din conturi CN APM Constanţa pentru reţeaua de iluminat exterior stradal (document)

27 Apr 2018 467

Secretarul de stat Ionel Minea, la CN APM Constanţa „Ministerul Transporturilor este un punct de sprijin în dezvoltarea porturilor navale şi maritime“ (galerie foto)

26 Apr 2018 1140

Licitaţie de peste 161 de milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creşterii adâncimilor bazinelor în Portul Constanţa (document)

05 Apr 2018 1442

Constanța Port Container Day, la cea de-a doua ediţie. CN APM SA oferă companiilor din ţară deschidere la Marea Neagră

22 Mar 2018 760

Atenţie, şoferi! Începe haosul! Drumul dintre Poarta 7 şi Poarta 9 din Portul Constanţa va fi reabilitat (document)

21 Feb 2018 3276

Licitaţie de peste 19 milioane de lei la CN APM SA Constanţa. Compania achiziţionează energie (document)

20 Feb 2018 715

Ministrul Transporturilor a participat la o întâlnire cu directorul general al APMC. Ce subiecte au fost analizate

19 Feb 2018 768

Licitaţie la CN APM SA Constanţa pentru achiziţia serviciilor de evaluare a bunurilor. Compania va plăti peste 116.000 de lei (document)

03 Jan 2018 1112

LIVE TEXT Festivitate de premiere. Companiile performante din domeniul portuar răsplătite de CN APM Constanța SA (galerie foto)

08 Dec 2017 1462

Decizii ale CN APM Constanţa Contractele de mandat pentru Maria Magdalena Grigore, Gabriela Murgeanu şi Nicolae Dan Tivilichi, prelungite

09 Nov 2017 821

#sărbătoreşteDobrogea Mesaj pentru Ziua Dobrogei. Nicolae Tivilichi, directorul general al CN APMC

08 Nov 2017 1597

Echipamentele de protecţie şi lucru „golesc“ conturile CN APM Constanţa SA cu peste 220.000 de lei (document)

11 Oct 2017 747

Alexandru Răzvan Cuc, la Silk Road Summit „Dezvoltarea Portului Constanţa reprezintă o prioritate majoră a Ministerului Transporturilor“ (galerie foto)

06 Oct 2017 1507

Ministerul Transporturilor evaluează posibilitatea ca spitalul CF Port să fie transferat la CNAPMC

05 Oct 2017 1089

UPDATE Ministrul transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, în portul Constanţa. Participă la Silk Road Summit (galerie foto+video)

05 Oct 2017 1681

CN APM Constanţa SA are trei administratori provizorii noi

11 Sep 2017 1449

Parcul auto al CN APM Constanța va fi reînnoit (document)

09 Sep 2017 1055

CN Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA cumpără computere (document)

29 Jul 2017 855

Ce spune Nicolae Dan Tivilichi Concursul pentru ocuparea postului de şef al Portului Constanţa, în colimatorul poliţiştilor

26 Jul 2017 2137

CN APM Constanţa cumpără beton. Iată de ce! (document)

19 Jul 2017 757

CN APM SA Constanţa cumpără mixtură asfaltică şi emulsie bituminoasă (document)

15 Jul 2017 1456

Directorul CN APMC, Nicolae Dan Tivilichi, a câştigat, anul trecut, peste 150.000 de lei (documente)

05 Jul 2017 2464

Despre proiecte şi realizări Nicolae Dan Tivilichi, directorul CN APM SA - „Dorim transformarea Portului Constanţa într-un hub energetic“

13 Jun 2017 1551

Nicolae Dan Tivilichi, directorul CNAPMC, precizări importante legate de Portul Constanţa

12 Jun 2017 3084

Licitaţie la CN APM Constanţa pentru o navă-tanc autopropulsată (document)

11 May 2017 1214

Mai multe societăţi vor să modernizeze Poarta 1 a Portului Constanţa. Unele dintre ele, cu lipici la banii publici (document)

20 Apr 2017 3439

CN APM SA Constanţa cumpără un autoturism. Cu dotare de ultimă generaţie (document)

30 Mar 2017 1072

Poarta 1 a Portului Constanța. Schimbări în fluxul de circulație rutieră. Cum va arăta parcarea de lângă Vraja Mării

10 Mar 2017 1522

Bani încasaţi pe ochi frumoşi? Cheltuieli nelegale pentru administratori, descoperite de Curtea de Conturi la CN APM Constanţa

14 Feb 2017 1598