Transportul de agrement în stațiunile turistice din sudul litoralului contestat la CNSC. Se cere reevaluarea ofertelor!


 
  • Este vorba despre contractul de concesiune având ca obiect transportul de agrement în stațiunile turistice din sudul litoralului, pe ruta Saturn-Olimp
  • CNSC a admis în parte, contestaţia și a decis anularea procesului-verbal privind analizarea documentelor de participare, a propunerilor tehnice, a propunerilor financiare și aplicarea criteriului de atribuire și raportul procedurii precum și adresele autorității contractante de comunicare a rezultatului procedurii
  • Primăria Mangalia este obligată să reia procedura de achiziţie publică, prin reevaluarea ofertelor depuse de Litoral Sud M 8899 SRL și Ariel MLA SRL
 

 
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor(CNSC) a adoptat decizia nr. 1095/C7/978 la contestația nr. 15/22.04.2022, formulată de către Litoral Sud M 8899 SRL, cu sediul în Roșiori de Vede, împotriva rezultatului unei proceduri de achiziție publică organizată către Primăria Mangalia.

Este vorba despre licitația deschisă în vederea atribuirii contractului de concesiune având ca obiect „Concesionarea serviciului de transport de agrement în stațiunile turistice din sudul litoralului, pe ruta Saturn-Olimp”.

Litoral Sud M 8899 SRL a solicitat admiterea contestației, reevaluarea ofertelor și declararea ofertei sale ca fiind câștigătoare.

În baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC a admis în parte, contestaţia și a decis anularea procesului-verbal nr. 29029/20.04.2022 privind analizarea documentelor de participare, a propunerilor tehnice, a propunerilor financiare și aplicarea criteriului de atribuire și Raportul procedurii nr.29029/20.04.2022, precum și adresele autorității contractante de comunicare a rezultatului procedurii.

Totodată, Consiliul obligă Primăria Mangalia la reluarea procedurii de achiziţie publică, prin reevaluarea ofertelor depuse de Litoral Sud M 8899 SRL și Ariel MLA SRL, cu respectarea întocmai a celor consemnate mai sus, a documentației de atribuire și a legislației aplicabile privind concesiunile, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii.

Totodată, CNSC obligă municipalitatea din Mangalia să comunice ofertanților rezultatul reevaluării potrivit legislației privind concesiunile și a respins capătul de cerere din contestația formulată de Litoral Sud M 8899 SRL privind declararea câștigătoare a ofertei acesteia, ca inadmisibilă.

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
 
PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Societatea Marcon Star controlată de familia Butnaru, descalificată de Comisia de atribuire a serviciilor de transport de persoane în județul Constanța. Procedura pentru lotul III va fi reluată

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

18 Apr 2024 476

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 882

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 803

Primăria Constanța vrea să plătească 700.000 de euro pentru servicii veterinare pentru gestionarea animalelor fără stăpân din municipiu

13 Apr 2024 488

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1584

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 641

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

30 Mar 2024 563

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 540

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 366

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 646

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 640

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 641

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 635

Licitații publice Contract de peste 16 milioane de euro. Consiliul Județean Constanța a lansat o nouă licitație pentru lotul 3 de transport județean!

11 Mar 2024 1089

Achiziția pentru atribuirea contractului pentru pază și protecție în cadrul Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța din nou contestată la CNSC! (DOCUMENT)

10 Mar 2024 703