Trei posturi TV, sancționate de Consiliul Național al Audiovizualului. Ce nereguli au fost constatate

Sigla Consiliului Național al AudiovizualuluiÎntrunit în ședința publică din data de 28.04.2022, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate, ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite, pentru emisiuni de dezbateri difuzate în perioada 01 – 12.03.2022 de postul de televiziune Realitatea Plus, în cadrul cărora au fost abordate subiecte ce au legătură cu agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Constatând nerespectarea prevederilor legislației audiovizualului, Consiliul a decis sancționarea radiodifuzorului cu amendă de 10.000 de lei, pentru că, la difuzarea edițiilor din 01, 03, 06, 08, 09, 10, 11.03.2022 ale emisiunii „Culisele Statului Paralel”, a încălcat dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și ale art. 66 și 67 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Pentru ediția din 03.03.2022, membrii Consiliului au reținut la stabilirea sancțiunii și nerespectarea prevederilor art. 40 alin. (4) din Cod .

Potrivit unui comunicat al CNA, în aceeași ședință, CNA a analizat rapoartele de monitorizare, întocmite ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite, pentru modul în care au fost prezentate, în cadrul unor emisiuni, informații cu privire la o companie de tutun și la produsele acesteia, cu referire la produsele din tutun încălzit.

Au fost monitorizate emisiuni difuzate în perioada 02-04.11.2021, de posturile de televiziune Antena 1, Antena 3, B1 TV, Digi 24, Kanal D, Prima TV, PRO TV, Realitatea Plus, România TV, TVR 1, precum și de postul Radio Guerrilla. Constatând încălcarea prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, membrii Consiliului au decis sancționarea următorilor radiodifuzori:

- România TV - amendă de 15.000 de lei, pentru ediția din 03.11.2021, ora 23.00, a emisiunii „Știrile România TV”;

- Antena 3 - amendă de 10.000 de lei, pentru emisiunea „Jurnal” , ediția din 04.11.2021, ora 12.00;

- Radio Guerrilla - somație publică, pentru ediția din 02.11.2021 a emisiunii „Guerrilla de dimineață”.

Prevederile legislației audiovizualului la care se face referire sunt:

Legea audiovizualului Nr. 504 din 11 iulie 2002, cu modificările și completările ulterioare

Art. 3 (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.


  Art. 29 - (1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise; (...) (5) Orice formă de comunicare comercială audiovizuală pentru ţigări şi alte produse pe bază de tutun este interzisă.

Decizia Nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare

Art. 40  (4) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

Art. 66 - În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.

Art. 67 - În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizia CNA Campania electorală începe pe 10 mai pentru alegerile din iunie

04 Apr 2024 493

O nouă televiziune apare în România! Ce vedete vor apărea pe post

17 Jan 2024 947

CNA Subiectul sesizării și analizării versurilor unor melodii trap, nu a figurat pe ordinea de zi a ședințelor

10 Aug 2023 884

Monica Gubernat, numită în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului

07 Mar 2023 1178

Viorel Hrebenciuc a fost eliberat din închisoare. Fusese condamnat în dosarul Giga TV, alături de fosta șefă CNA, Laura Georgescu

06 Jul 2022 1353

CNA Reuniune a autorităţilor de reglementare în audiovizual din Flancul Estic

11 Apr 2022 1260

Posturi de televiziune din Ucraina, retransmise de canalele TVR. "Este foarte important gestul"

10 Mar 2022 1570

CNA va monitoriza emisiunile de miercuri ale televiziunilor de ştiri şi generaliste referitoare la scumpirea benzinei

10 Mar 2022 1694

Amenzi de 50.000 de lei şi 5.000 de lei date de CNA pentru România TV. O ştire punea la îndoială că Mihai Şora ar mai trăi

03 Mar 2022 1683

CNA a interzis postul de televiziune Russia Today în spațiul audiovizual românesc

28 Feb 2022 1479

Televiziunile vor trebui să informeze publicul în cazul difuzării filmelor româneşti realizate înainte de 1989. Care este motivul

01 Feb 2022 1535

CNA Inițiativa AUR privind depistarea „celor mai toxice şi false organe de presă"

27 Jan 2022 1444

Consiliul Național al Audiovizualului. Amendă record pentru un post tv din România

25 Nov 2021 1732

Ordinea de zi a şedințelor de marți, 31 august 2021, și joi, 2 septembrie 2021 - orele 1000

30 Aug 2021 897

Curtea de Conturi, în control la Consiliul Național al Audiovizualului. Ce au descoperit în urma verificărilor

02 Mar 2021 1680