Un alt proiect al administrației Chițac, intră în prelungiri Investiția „Perdea Verde” din zona de sud a municipiului, scoasă la licitație cu un an înainte de alegeri (DOCUMENT)

  • Primăria Constanța a inițiat printr-un anunț de participare simplificat o achiziție ce vizează execuție de lucrări aferente obiectivului de investiţii „Perdea Verde”
  • Valoarea totală estimată este de 17.057.454.77 lei
  • Încă din vara anului trecut, municipalitatea anunța că în zona de sud a municipiului va fi amenajată o perdea verde pe două terenuri neutilizate la ieșire din Constanța, spre Lazu și Cumpăna
  • Primăria Constanţa a emis la mijlocul lunii mai 2022 un certificat de urbanism în vederea obţinerii autorizaţiei pentru implementarea proiectului „Perdea verde”, în vederea reducerii poluării iar pe 8 august 2022 a fost emisă autorizația de construire nr. 743 inclusiv organizare de șantier pentru acest proiect
  • Termenul pentru începerea efectivă a lucrărilor era de 12 luni de la data emiterii autorizației de construire, însă iată că abia după un an se organizează licitația pentru execuția acestui proiect
 
 
Primăria Constanța a inițiat prin anunț de participare simplificat o achiziție ce vizează execuție de lucrări aferente obiectivului de investiţii „Perdea Verde”.

Valoarea totală estimată este de 17.057.454.77 lei.

Persoanele cu funcție de decizie din cadrul autorității contractante sunt:
- Vergil Chitac, primar al municipiului Constanța;
- Rusu Ionuț, viceprimar al municipiului Constanța;
- Fulvia Antonela Dinescu, secretar municipiu;
- Georgeta Gheorghe, director executiv adjunct
- Daniela Ilie, inspector
- Oana Dobre, șef serviciu
- Lenuța Petcu, șef serviciu
- Alin Cezar Vintilă, director executiv
- Andreea Stan, director executiv adjunct

- Viorica Ani Merlă, director executiv
- Carmina Ionela Popescu, director executiv adjunct
- Marian Filip, șef birou.

 
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 27.09.2023 ora 15:00 în SEAP.

Încă din august 2022, municipalitatea anunța că în zona de sud a municipiului Constanţei va fi amenajată o perdea verde pe două terenuri neutilizate, fără funcțiune, aflate într-un stadiu avansat de degradare, la ieșire din Constanța, spre Lazu și Cumpăna, cu suprafețe de 21.565mp și 18.384mp.
 
Primăria Constanţa a emis la mijlocul lunii mai 2022 un certificat de urbanism în vederea obţinerii autorizaţiei pentru implementarea proiectului „Perdea verde”, în vederea reducerii poluării iar pe 8 august 2022 a fost emisă autorizația de construire nr. 743 inclusiv organizare de șantier pentru acest proiect la solicitarea Serviciului Pregătire și Implementare Proiecte Europene.

Documentul are o valabilitate de 24 de luni.

Totodată în ședința de Consiliu Local Municipal din luna iunie 2022, aleșii constănțeni au aprobat studiul de fezabilitate  

Termenul pentru începerea efectivă a lucrărilor era de 12 luni de la data emiterii autorizației de construire, însă iată că abia după un an se organizează licitația pentru execuția acestui proiect.

Vă reamintim că de elaborarea documentației tehnico-economice aferentă obiectivului de investiții „Perdea Verde” s-a ocupat Tera Design Studio SRL din județul Ilfov.

Investiția presupune lucrări de amenajarea acceselor principale și secundare, amenajarea de alei pietonale, platforme din Iemn pentru diverse activități, amfiteatru verde, loc de joacă pentru copii, zonă pentru fitness, zonă parc chinologic, lucrări de sistematizare verticală, barieră verde, poziționată la limita parcului, pajiști urbane, aliniamente cu colorit deosebit, „pădure exotică" - amenajare luxuriantă de bambus și rockie cu spații de ședere de tip hamac, realizate în interiorul aleilor secundare închise dar și lucrări tehnico-edllitare pentru asigurarea alimentării cu energie electrică, racordurile la rețelele de apă și canalizare, supraveghere video și asigurare Wi-Fi, grup sanitar- un pavilion cu acoperiș verde, cu regim de înălțime parter.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Primăria a eliberat autorizația de construire și amenajare de șantier, dar lucrările nu vor începe prea curând. Ce presupune investiția „Perdea verde” din zona de sud a municipiului Constanţei (DOCUMENT)

O firmă din Ilfov a câștigat contractul pentru proiectare „Perdea Verde” pentru zona de sud a municipiului Constanța


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitația serviciului de salubrizare din județul Constanța, din nou, contestată la CNSC. Ce decizii au fost dictate?

11 May 2024 657

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 570

Licitația pentru pază la locațiile Drumuri Județene Constanța SA, contestată la CNSC!

18 Apr 2024 574

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 1187

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 879

Primăria Constanța vrea să plătească 700.000 de euro pentru servicii veterinare pentru gestionarea animalelor fără stăpân din municipiu

13 Apr 2024 544

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1650

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația depusă de firma familiei directorului RAR, Marian Butnaru! Despre ce este vorba?

30 Mar 2024 724

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța, reclamat la CNSC. Este vizată o licitație pentru materiale sanitare. S-a dictat modificarea documentației de atribuire!

30 Mar 2024 601

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 603

MAEParticiparea secretarului de stat Ana Tinca la conferința „Schimbarea dinamicii în regiunea extinsă a Mării Negre”

21 Mar 2024 402

Administrația Fondului Imobiliar SRL scoate la licitație serviciile de curățenie în spațiile administrate. Contractul se ridică la peste 170.000 de euro fără TVA

19 Mar 2024 687

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 683

Decizii CNSC Licitația pentru achiziția de materiale sanitare organizată de Spitalul de Boli Infecțioase, contestată

16 Mar 2024 712

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 719