Un nou protest al procurorilor din Constanța față de modificările aduse Legilor Justiției prin Ordonanța de Urgență (galerie foto+video)

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa protestează din nou, astăzi de la ora 16.00 față de modificările aduse Legilor Justiției prin Ordonanța de Urgență. 

La acţiune participă și procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, dar și procurorii DNA Constanţa.

”Cei numiți judecători la vârful Ministerului Public, pot să întocmească dosare penale, sau pur și simplu să contrasemneze rechizitoriile întocmite de procurori. Pe de altă parte, cu siguranță se va produce un blocaj instituțional în măsura în care aceste prevederi la vârful Ministerului Public vor fi aplicate. Expiră câteva mandate în maximum 40 de zile și atunci, neputând fi făcute delegări în funcții de conducere procurori nu ar mai avea cine conduce instituția. Nu mai spun că au și calitatea de ordonator de credite și nu se vor mai putea face angajări sau plăți. Situația îi afectează inclusiv și pe judecători, este acea sintagmă care se introduce în Statutul Judecătorilor și Procurorilor privind eliberarea din funcție în măsura în care nu mai îndeplinesc condițiile de bună reputație fără ca această sintagmă să fie definită, să fie introduse condiții clare de eliberare din funcție. Ajungem în situația ca pentru orice manifestare să fii eliberat din funcție pentru că nu întrunești condițiile de bună reputație” - a declarat prim-procuror Gabriel Teliceanu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.



Prin intermediul unui comunicat de presă,  procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța anunță ca "susțin cu fermitate poziția procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr, și a secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, față de modificările legislative aduse legilor justiției prin Ordonanța de urgență a Guvernului din data de 19 februarie 2019".

Totodată, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, susțin declarația de principii a Forului Judecătorilor din România.

"Folosindu-se de pretextul necesității modificărilor aduse admiterii la Institutul Național al Magistraturii, modificare absolut necesară, legislația a fost modificată prin ordonanță de urgență fără a justifica vreo urgență, fără nici un fel de consultare cu autoritatea implicată, chiar pe ascuns, cu o lipsă de transparență totală, cu încălcarea recomandărilor Mecanismului de Verificare și Cooperare, obligatorii pentru România, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Constituționale a României, cu încălcarea recomandărilor Comisiei de la Veneția, cu încălcarea art. 125 și art. 131 din Constituția României, cu încălcarea art. 55 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, cu încălcarea principiului cooperării loiale și cu încălcarea flagrantă a principiului separării carierelor, principiu nou instituit în legislația românească exact de cei care l-au încălcat prin prezenta ordonanță.


Totodată modificările sunt de natură să politizeze procedura de numire în funcțiile de la vârful Ministerului Public, întrucât în această procedură au drept de vot toți membrii plenului Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv așa-zișii reprezentanți ai societății civile care de fapt sunt numiți prin votul politic al  Senatului României", se mai arată în comunicatul citat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii protestează din nou în fața sediului IPJ Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 450

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Declarații de ultim moment ale șefului IPJ Constanța (VIDEO)

25 Apr 2024 599

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 1060

Polițiștii constănțeni vor protesta în fața IPJ Constanța! Ce nemulțumiri au oamenii legii

24 Apr 2024 981

Atenționare de călătorie pentru Franța! Anunțul MAE

24 Apr 2024 372

Protest la Oficiul Registrului Comerțului Constanța! Ce revendicări au sindicaliștii (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1172

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 530

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 527

Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, județul Constanța

14 Apr 2024 571

Demonstrație în sprijinul prizonierilor de război ucraineni la Constanța

10 Apr 2024 468

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1039

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 574

LIVE Acțiune de protest la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Apr 2024 936

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 605

Programul „Cum depășim provocările din viața noastră", la Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea

31 Mar 2024 443