Un weekend glorios la Mamaia Festivalul de legendă al litoralului românesc a renăscut

Mamaia, perla litoralului românesc, a retrăit, în acest sfârșit de săptămână, strălucirea zilelor sale de glorie. După o pauză de 11 ani, Festivalul de muzică ușoară s-a reîntors pentru a-și celebra impresionantă ediție jubiliară, cea de-a 60-a. Nostalgia și emoția au inundat Piațeta Perla, unde mii de spectatori s-au adunat pentru a asista la renașterea unui simbol muzical și cultural emblematic pentru România.
 
Cele mai cunoscute șlagăre ale muzicii ușoare românești au răsunat în trei seri de spectacol absolut și au purtat audiența într-o călătorie în timp, printr-un repertoriu vast, care înglobează istoria ultimilor 60 de ani ai stațiunii. Alături de stelele muzicii ușoare românești, Festivalul a adus pe legendara sa scenă și cele mai promițătoare voci ale noii generații, o simbioză perfectă între trecut și prezent.
 

"Este vital pentru Mamaia, stațiunea cu cea mai bogată istorie de pe litoralul românesc, să își păstreze reperele culturale. Festivalul de Muzică Ușoară este mai mult decât un eveniment muzical, este o parte din spiritul și eleganța stațiunii. Ne bucurăm nespus de această nouă pagină a poveștii sale fascinante și suntem determinați să asigurăm continuitatea acestui eveniment în fiecare an, de acum înainte.", spune George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.

 
Ediția de gală a Festivalului de muzică ușoară a reamintit de zilele în care Mamaia era nu numai un reper turistic, ci și un nucleu cultural vibrant. Prin aducerea acestor evenimente în actualitate, stațiunea redevine, pe lângă cea mai căutată destinație de vacanță din România, și un spațiu unde arta, istoria și turismul se îmbină în mod armonios.
 
Organizatorii și susținătorii promit că, începând cu anul viitor, festivalul va ocupa un loc permanent în agenda evenimentelor din Mamaia, reafirmându-se ca principalul punct de atracție pe litoral, în ultimele zile ale lunii august. Astfel, cea mai emblematică manifestare artistică românească va redeveni reperul cultural central al stațiunii atât pentru turiști, cât și pentru constănțeni, indiferent de vârstă sau generație.

Citește și

Concertele verii continuă la Mamaia
Regal de muzică live cu Claudia Pătrășcanu și Marius Mihalache, alături de invitații săi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ATIMMT și OMD Mamaia Constanța Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, la Pavilionul Expozițional Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 367

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 664

OMD Mamaia Vibrant și Inegalabil – 1 Mai și Paște pe litoralul românesc

19 Apr 2024 474

LIVE TEXT - Constanța Se lansează OMD Mamaia Nord Năvodari! Cum se pregătesc pentru sezonul estival 2024? (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 849

Stațiunea Mamaia și Orașul Constanța, nominalizate la Destinația Anului

16 Apr 2024 395

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 561

Concurs logo Mamaia, la final. S-a ales varianta câștigătoare (FOTO)

11 Apr 2024 660

OMD Mamaia Constanța caută Manager pentru destinația turistică

03 Apr 2024 456

OMD Mamaia Constanța Destinația Mamaia Constanța - polul distracției de pe litoral în mini-vacanța de 1 Mai și Paște (FOTO)

02 Apr 2024 740

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a bătut palma cu firma impresarului Radu Groza!

27 Mar 2024 761

OMD Mamaia Constanța Viitorul industriei HoReCa se desfășoară la Constanța. Salonul de Dotări Hoteliere marchează 20 de Ani

21 Mar 2024 439

OMD Mamaia Constanța A început etapa de vot public pentru noua identitate vizuală a Stațiunii Mamaia

19 Mar 2024 465

OMD Mamaia Constanța Îndrăgostiți de România, francezii aleg vacanțele pe litoralul românesc și la munte (FOTO)

18 Mar 2024 453

Destinația Mamaia Constanța, în atenția francezilor la Salonul Mondial de Turism din Paris

16 Mar 2024 468

Destinația Mamaia Constanța, prima participare la Salonul Mondial de Turism din Paris

13 Mar 2024 553