UPDATE Stere Hira nu a participat la ședința de CA Închirierea spațiilor comerciale din Tomis III, Bazar Eliberării, lucrări la Bazarul din Km 4-5 și Piața Pescăruș, pe ordinea de zi a CA-ului AFI SRL (DOCUMENTE)

Foto cu rol ilustrativ din Arhiva ZIUA de Constanța
 

UPDATE: La ședința Consiliului de Administrația au participat doar patru din cei membri. Surse ne-au precizat că de la ședința a lipsit Stere Hira, administrator al societății.


Pe ordinea de zi a ședinței de astăzi, 12 aprilie 2023, de la ora 11.00, a Consiliului de Administrație al Administrației Fondului Imobiliar SRL (fosta RAEDPP) Constanța se află inclusiv referate privind închirierea unor spații aparținând AFI către societăți private.
 
Spațiile din Tomis III
 
Pentru Piața Tomis III s-a propus îndreptarea erorii materiale din Hotărârea CA nr. 968/17.03.2023, urmând să se modifice în cuprinsul hotărârii la literele a și f „Comeplexul Agroalimentar Tomis III (zona A), format din spațiul comercial nr. 13/2 în suprafață utilă de 94,82 mp, terenul construit în cotă exclusivă în suprafață de 119,28 mp, terenul liber de construcții în cotă indiviză în suprafață de 33,12 mp din curtea interioară și trotuarul de protecție“, în loc de „Complexul Agroalimentar Tomis III, spațiul comercial nr. 13/2“. (vezi Secțiunea Documente)
 
În continuare, tot pentru Piața Tomis III, compania Tasian Product 2001 din Constanța urmează să perfecteze cu Administrația Fondului Imobiliar SRL contractul pentru închirierea spațiului comercial nr. 8 din Complextul Comercial Tomis III – AMEA II (zona A).
 
Contractul anterior va ajunge la termen la data de 30 aprilie 2023, valoarea chiriei fiind de 200 de euro pe lună.
 

Prin referat, se arată că societatea figurează în evidențele AFI SRL cu o sumă de plată în valoare de 1.172,55 de lei, reprezentând chiria aferentă lunii martie 2023.
 
Astfel, s-a propus CA-ului prelungirea contractului până la data de 30 aprilie 2024, „condiționat de achitarea debitelor scadente la 30.04.2023“.

 
Despre Tasian Product 2001 SRL
 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat la zi, societatea Tasian Product 2001 a fost înființată în 2001, are sediul social în Lazu, comuna Agigea, pe strada Eremia Grigorescu nr. 27, iar obiectul principal de activitate este reprezentat de fabricarea altor băuturi nedistilate, obținute prin fermentare.
 
Asociat unic și administrator este Tănase Ghiță, iar societatea are puncte de lucru în Năvodari și Tomis III – Constanța – la adresa unde urmează să se discute închirierea spațiului de la AFI SRL.
 
În 2021, societatea a declarat trei angajați, profit peste 55.000 de lei și cifra de afaceri aproape 540.000 de lei, singura valoare în creștere față de anul precedent fiind profitul, celelalte două fiind în ușoară scădere.
 
Potrivit Confidas.ro, consultată la zi, firma nu figurează cu contracte publice.
 
Opțiunile pentru Piața Agroalimentară Pescăruș
 
Tot pe ordinea de zi a ședinței CA AFI SRL de astăzi se află și punctul vizând lucrările de reamenajare a Pieței Agroalimentare Pescăruș, în documente arătându-se că prin Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție, societatea Reload Architecture din București a propus două variante de lucrări, una cu o valoare totală de 3.975.943,07 lei inclusiv TVA, iar cea de-a doua cu o valoare de 7.499.946,07 lei inclusiv TVA.
 
În Secțiunea Documente puteți consulta pe larg propunerile societății de arhitectură din București privind lucrările de intervenție la Piața Agroalimentară Pescăruș.
 
Despre Reload Architecture SRL
 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat la zi, firma Reload Architecture SRL a fost înființată în anul 2017, are sediul social în București, Sectorul 1, strada Drumul Opalului, nr. 1-43 și se ocupă în principal de activități de arhitectură.
 
Asociat unic este Radu Nicolae Antonescu, firma fiind administrată de Ana Elena Antonescu.
 
În 2021, societatea a declarat 0 angajați, profit de peste 21.000 de lei și cifra de afaceri peste 67.000 de lei, ultima valoare fiind singura în creștere față de anul precedent, în rest înregistrându-se scăderi.
 
Închirieri în Bazarul Eliberării
 
Pentru Bazarul Eliberării, spațiile 12+13 și, respectiv, 35, s-a stabilit că nu se impune modificarea chiriei lunare stabilite prin contract (74,92 euro pe lună cu TVA pentru sp. 12+13, respectiv 33,62 euro pe lună cu TVA spațiul 35).
 
Spațțile 12+13 sunt închiriate de agent economic Toncean A. Filis PFA, reprezentată de Toncean Filis, iar spațiul 35 este închiriat de Bondarenco Carmen PFA, reprezentată de Bondarenco Carmen.
 
În Secțiunea Documente puteți consulta propunerile pentru ședința CA AFI SRL privind cele două spații.
 
Despre Toncean A. Filis PFA
 
Potrivit Confidas.ro, Toncean A. Filis PFA a fost înființat în 2013 și are sediul declarat în Constanța, strada Cpt. Dobrilă Eugeniu, nr. 25, având ca obiect de activitate comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare.
 
PFA-ul este deținut de Filis Toncean și are un punct de lucru la spațiul din strada Eliberării.
 
Despre Bondarenco Carmen PFA
 
Potrivit Confidas.ro, Bondarenco Carmen PFA a fost înființat în 2009 și are sediul în Constanța, strada Abrud, nr. 28, obiectul de activitate fiind comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare.
 
PFA-ul este deținut de Carmen Bondarenco.
 
Campusul social Henri Coandă
 
Pentru Campusul social Henri Coandă se va pune în discuție necesitatea și oportunitatea decontării cheltuielilor reprezentând contravaloarea achiziției de materiale electrice la cele 27 de unități locative modulare (HC1 – HC27).
 
Astfel, prin referat, s-a propus decontarea cheltuielilor, valoarea totală estimată a achiziției fiind de 16.825,00 lei fără TVA inclus.
 
Detalii pot fi consultate în Secțiunea Documente.
 
Bazarul Km 4-5
 
Pentru Bazarul Km 4-5 s-a arătat că pentru implementarea proiectului finanțat din fonduri europene privind „Reabilitarea rețelelor termice primare / transport a energiei termice din municipiul Constanța – etapa I“ sunt necesare „unele măsuri de «îndepărtarea construcțiilor gestionate de dumneavoastră și care sunt  amplasate pe canalul termic din zona delimitată de strada Arcului și strada Progresului – Piața Agroalimentară Km 4-5“ a Bazarului Km 4-5.
 
Solicitările în acest sens au fost făcute de către SC Termoficare Constanța SRL, cât și de către Primăria Municipiului Constanța, Direcția Dezvoltare și Fonduri Europene.
 
Detaliile complete privind eventualele lucrări se regăsesc în Secțiunea Documente.

Amintim, astăzi, 12 aprilie 2023, mai multe percheziții sunt în desfășurare la sediul AFI SRL Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Un nou termen în dosarul dintre Administraţia Fondului Imobiliar SRL și General Grup SRL

16 Apr 2024 556

Cumpărări directe Constanța O firmă cu un singur angajat a semnat cu Administrația Fondului Imobiliar SRL. Iată ce contract și-a adjudecat (DOCUMENT)

01 Apr 2024 545

Justiție Constanța Procesul dintre AFI SRL și Olgun Expres SRL a ajuns la Judecătoria Constanța

23 Mar 2024 651

Administrația Fondului Imobiliar SA, fostă RAEDPP, obține și la Tribunal evacuarea Uniunii Județene a Pensionarilor din Constanța (MINUTA)

15 Mar 2024 786

Răsturnare de situație la Curtea de Apel Constanța Aurel și Florin Butnaru pierd procesul cu AFI SRL! La mijloc, un imobil din Mamaia

10 Mar 2024 1005

Magistrații de la Tribunalul Constanța și-au declinat competența într-un dosar inițat de Administrația Fondului Imobiliar SRL

16 Feb 2024 520

Asociația Culturală Petre Țuțea, bună de plată către firma Primăriei Constanța! Tribunalul cere hotărârea prin care Uniunea Pensionarilor a învins Consiliul Local

13 Feb 2024 698

Proiectul de hotărâre, pe masa aleșilor locali constănțeni Două școli și o grădiniță din Constanța rămân fără terenuri (DOCUMENT)

13 Feb 2024 880

Fotoreportaj Piețele din Constanța, locul unde timpul a stat pe loc ani de zile (GALERIE FOTO)

02 Feb 2024 2348

Administrația Fondului Imobiliar SRL, deținută de Primăria Constanța, proces cu Asociația Petre Țuțea, pentru peste 5.000 de euro! Se așteaptă verdictul

31 Jan 2024 844

Mii de euro de plătit RAEDPP Constanța, actuală Administrația Fondului Imobiliar, evacuează Biblioteca Petre Țuțea

20 Oct 2023 1507

A pierdut la instanța de fond. Un nou termen are loc anul viitor AFI SRL la judecată cu un fost viceprimar al Constanței pentru un teren din Mamaia!

15 Oct 2023 1220

Administrația Fondului Imobiliar SRL, societatea municipiului Constanța, evacuează Uniunea Pensionarilor și-i cere în instanță mii de euro (MOTIVARE)

28 Sep 2023 2134

Licitații Constanța O clădire de pe strada Callatis din Zona Peninsulară intră în reabilitare. Bugetul depășește 400.000 de euro

22 Aug 2023 1286

A fost publicată în MO prelungirea mandatelor administratorilor de la Administrația Fondului Imobiliar SRL. Alexandru Marius Timofte, președinte CA

14 Jul 2023 1184