Vasile Dîncu, despre suplimentarea forţelor americane în România„O măsură defensivă în sprijinul securităţii şi apărării României“


Preşedintele american Joe Biden a cerut Pentagonului să desfăşoare peste 3.000 de militari pentru consolidarea apărării aliaţilor europeni, într-o primă mişcare majoră a forţelor SUA în contextul tensiunilor militare cu Rusia asupra Ucrainei, au declarat oficiali americani citaţi miercuri de Wall Street Journal şi CNN.



Circa 2.000 de militari americani vor fi desfăşuraţi din SUA în Polonia şi Germania, iar din Germania vor fi repoziţionaţi în România circa 1.000 de militari din cadrul batalionului de infanterie ''Stryker''.


Ministrul Vasile Dîncu a transmis că  salută anunțul recent al Departamentului Apărării al SUA cu privire la redislocarea unui batalion Stryker din Germania în România.



A discutat despre asta cu  cu omologul său american, Lloyd J. Austin III, în cadrul convorbirii telefonice de la sfârșitul săptămânii trecute.

 

 Salut anunțul recent al Departamentului Apărării al SUA cu privire la redislocarea unui batalion Stryker din Germania în România.


 

 Despre această măsură am discutat cu omologul meu american, Lloyd J. Austin III, în cadrul convorbirii telefonice de la sfârșitul săptămânii trecute.


 

 Am subliniat, atunci, necesitatea consolidării posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre, ca formulă defensivă de asigurare a securității aliaților și de descurajare a acțiunilor agresive în regiunea Mării Negre.

 

 Am reafirmat, totodată, necesitatea, mai mult ca oricând, a unei abordări coerente, unitare și echilibrate în cadrul Prezenței Înaintate pe întregul flanc estic al Alianței și la Marea Neagră.

 

 Mă bucur că facem astăzi un pas atât de important în această direcție.

 
Decizia anunțată astăzi, prin care un batalion de vehicule blindate Stryker, cu aproximativ 1000 de militari americani, se vor alătura efectivelor SUA deja prezente în România, reprezintă o măsură defensivă în sprijinul securității și apărării României, care va contribui, în același timp la întărirea Posturii aliate de apărare și descurajare a oricăror agresiuni pe întreg flancul estic.

 

Redislocarea acestui batalion american reprezintă o dovadă a nivelului ridicat de cooperare în domeniul securității si apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii și un mesaj puternic de solidaritate între aliați.

 

Rămânem în strânsă coordonare la nivel NATO, pentru găsirea celor mai potrivite opțiuni de întărire a capacității noastre colective de apărare.

 

Reafirm, cu acest prilej, aprecierea noastră pentru contribuția Franței, care, prin vocea președintelui Emmanuel Macron, și-a exprimat interesul pentru dislocarea unor efective în România, sub comandă aliată. Suntem deja în discuții la nivel de experți cu partea franceză în vederea materializării acestei inițiative, încă o dovadă a solidarității aliate și a relevanței parteneriatului strategic dintre Romania și Franța, a transmis Vasile Dîncu, Ministrul apărării naționale





Sursa foto: facebook/ Vasile Dîncu 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vasile Dîncu, ales preşedinte al Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

07 Mar 2023 964

Procesul militarului din Mamaia căruia i-a fost furată arma și muniția de război a început cu o amânare!

03 Nov 2022 2386

Ministrul Apărării Naționale, în vizită oficială în Republica Georgia

17 Oct 2022 1006

Dîncu, despre războiul brutal al Rusiei asupra Ucrainei Regiunea Mării Negre a devenit o zonă de maximă atenţie pentru NATO

12 Oct 2022 1081

Ministrul apărării naționale, la Reuniunea miniștrilor apărării din țările membre ale NATO. Agenda evenimentului

12 Oct 2022 1113

Vasile Dîncu, despre pensiile militare În tot sistemul NATO, în toată Europa, pensiile militare nu sunt pensii de privilegii

08 Oct 2022 1487

Ministrul Apărării Naționale mesaj la începutul anului universitar „Mă adresez celor care reprezintă viitorul Armatei României. Misiunea voastră este grea, dar nobilă“

03 Oct 2022 1063

Ministrul apărării naționale a adus un omagiu victimelor Holocaustului

16 Sep 2022 1239

Ministrul Apărării Naționale a participat la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina

09 Sep 2022 1228

Vasile Dîncu, la deschiderea anului școlar 2022-2023 „Tinerii de astăzi vor fi militarii de mâine, capabili să ia decizii“

05 Sep 2022 1104

Ministrul apărării naționale prezent la festivitatea de absolvire a Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”

29 Jul 2022 1149

Ministrul Vasile Dîncu „Ziua de 29 iulie are o însemnătate aparte pentru fiecare român, fiind cea în care celebrăm Imnul Național al României“

29 Jul 2022 1467

Tineri sportivi ai CSA Steaua, felicitați de ministrul apărării naționale

27 Jul 2022 1215

Ministrul apărării naționale, întrevedere cu președintele Comisiei de Apărare a Adunării Naționale din Franța

21 Jul 2022 1249

De Ziua Aviației Române, ministrul Apărării aduce un omagiu militarilor decedați în catastrofa aeriană din județul Constanța

20 Jul 2022 1197