VIDEO EVOLUȚIE LUCRĂRI Cazinoul din Constanța, patru ani pe drumul renașterii! „Va străluci“ (FOTO+VIDEO)

  • Arc peste timp, Cazinoul strălucește deja, în vânt, ploaie ori soare orbitor, sclipind viață și bucuria de a fi renăscut, reașezându-se cu mândrie în sufletele tuturor iubitorilor de frumos.
Astăzi, 15 ianuarie 2024, de Ziua Culturii Naționale, se împlinesc patru ani de când Cazinoul din Constanța, pe atunci aproape abandonat de autorități și deplâns de constănțeni, a început să pășească, încet, dar sigur pe drumul renașterii!
 
Pe 15 ianuarie 2020 a avut loc deschiderea oficială a lucrărilor de consolidare, reabilitare și modernizare a Cazinoului, Ordinul privind începerea lucrărilor fiind semnat cu două zile înainte.
 
Semnarea Ordinului a venit în urma contractului încheiat, la data de 20 decembrie 2019, de Compania Națională de Investiții cu asocierea câștigătoare a licitației publice pentru Cazino, formată din Aedificia Carpați SA (lider de asociere) & SC Remon Proiect SRL & SC Profesional Construct Proiectare SRL & Tehnoinstal SRL.
 


Nu întâmplător a fost însă aleasă ziua de 15 ianuarie pentru acest eveniment, zi cu dublă semnificație națională, fiind Ziua Culturii Naționale, dar și Ziua nemuritorului poet Mihai Eminescu.
 
La mal de mare, pe faleza Constanței, Cazinoul se învecinează semeț cu bustul poetului, zărindu-se și admirându-se, reciproc, legănați de valuri.
 
Timpul a dovedit că lucrările de la Cazino, presupuse inițial a fi mult mai simple, s-au dovedit în fapt lucrări migăloase, de o amploare poate nebănuită la început, dar care, cu fiecare zi, par să împlinească tot mai mult angajamentul și, totodată, promisiunea făcută de ing. Petre Badea, directorul general Aedificia Carpați, antreprenorul general al lucrărilor – „Va străluci!“.
 
„Cazinoul poate fi salvat și o vom face! Va străluci!“, au fost cuvintele rostite de ing. Petre Badea la data de 15 ianuarie 2020, atunci când nu se știa de anii pandemici ce vor urma, de problemele complexe de la structura de rezistență a Cazinoului, de gradul dedegradare pe care îl suportase istoricul monument.


 
Cu toate acestea, arc peste timp, Cazinoul strălucește deja, în vânt, ploaie ori soare orbitor, sclipind viață și bucuria de a fi renăscut, reașezându-se cu mândrie în sufletele tuturor iubitorilor de frumos.



 
Cu lucrările aproape de final, grațios și falnic Cazinoul domnește pe faleza Constanței, fiecare părticică renăscută a sa și fiecare ornament ori aripă la care încă se lucrează vorbind despre drumul pe care l-a parcurs constant, de patru ani, spre viață!
 
Evoluția lucrărilor din anul 2020 poate fi vizionată în filmul de mai jos, realizat de compania bucureșteană Aedificia Carpați SA

 


De asemenea, tot cu sprijinul Aedificia Carpați SA, pot fi vizionate și lucrările din perioada 2021-2022, lucrări complexe, menite să readucă viață acolo unde timpul o răpise:
 

Acum, la patru ani de la începerea oficială a lucrărilor de la Cazino, falnicul monument așteaptă cu nerăbdare ziua în care își va putea deschide porțile larg, pentru a primi toți vizitatorii și a le arăta spectaculoasa transformare prin care a trecut, grație unei munci dedicate și unor eforturi susținute, din partea specialiștilor.
 
Sursa foto&video: Aedificia Carpați SA, ZIUA de Constanța
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Biciuit de ploi și vânturi nemiloase, Cazinoul din Constanța strălucește, suveran alb peste faleza cenușie (FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazinoul, Comandamentul Marinei de pe faleza Constanța și MINAC, iluminate deja arhitectural (Galerie FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 586

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 417

PUD-ul inițiat de loan Obreja pentru un imobil edificat în staţiunea Mamaia, zona Cazino, în atenția consilierilor locali din Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 339

Hotel de două etaje, pe amplasamentul unui spațiu comercial Investiția imobiliară a societății Magic Stil SRL în zona Cazino Mamaia, la mâna consilierilor locali din Constanța(DOCUMENT)

24 Apr 2024 595

Firme Constanța Jump Vibe SRL are un punct de lucru nou

22 Apr 2024 540

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 929

Primăria Constanța „Ovidio Running” a ajuns la a treia ediție. Iată ce restricții de circulație vor fi

19 Apr 2024 437

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3709

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 546

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1801

Fotoreportaj Constanța Faleza Cazino, plină de oameni într-o zi înnorată de duminică (GALERIE FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 705

Sfaturi și tactici pentru începători la cazino

03 Apr 2024 358

Licitații Constanța O firmă din Sibiu va asigura consultanța în procedura de selecție a companiei care va realiza conceptul artistic și alte amenajări în interiorul Cazinoului (DOCUMENT)

02 Apr 2024 626

Ce sunt turneele de sloturi online?

01 Apr 2024 309

Soarele a scos din case constănțenii pe faleza de la Cazino (VIDEO)

31 Mar 2024 586