Vreme extremă în România! Zeci de copaci, căzuți în urma vijeliilor!

Foto cu rol ilustrativ.
  • În cursul zilei de ieri, 12 iulie 2023, unitățile operative ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit în 1.713 situații de urgență.
 
Conform unui comunicat de presă pus la dispoziție de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, pentru protecția comunităților, pompierii au desfășurat 284 de misiuni, iar echipajele SMURD au intervenit în 1.327 situații de urgență medicale, acordând măsuri de prim ajutor pentru 1.331 de persoane.
 
În total, în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost înregistrate 98 de incendii, dintre care 55 de intervenții au fost la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, deșeuri), fiind afectate peste 70 ha de teren.
 
De asemenea, au avut loc și 4 misiuni de descarcerare pentru extragerea persoanelor din mașinile avariate ca urmare a implicării în accidente rutiere.
 
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, pompierii militari au fost la datorie pentru limitarea și înlăturarea efectelor generate de fenomenele hidrometeorologice prognozate pentru această perioadă. Astfel, în ultimele 24 de ore, salvatorii au acționat în 33 de localități din 7 județe (Bihor, Cluj, Dâmbovița, Hunedoara, Maramureș, Sibiu și Satu Mare) pentru evacuarea apei din 21 curți, precum și pentru îndepărtarea unor elemente de construcție de la acoperișurile a 19 imobile și a 77 copaci căzuți pe carosabil, 17 autoturisme fiind avariate.
 
O intervenție complexă a pompierilor a avut loc în județul Satu Mare. Astfel, în după-amiaza zilei de ieri, echipajele operative au fost solicitate să acționeze pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Santău.
 
La sosirea echipajelor de stingere, flăcările se manifestau la nivelul acoperișului, cu posibilitatea de propagare, din cauza vântului puternic, la alte construcții din vecinătate. Datorită intervenției prompte a salvatorilor, incendiul a fost lichidat, fiind înlăturat pericolul propagării acestuia.
 
De asemenea, pentru protecția populației, în ultimele 24 de ore, inspectoratele pentru situații de urgență au transmis 13 mesaje RO-ALERT privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele Argeș, Bacău, Brașov, Harghita, Prahova și Vâlcea, iar alte 13 mesaje au vizat fenomenele meteorologice periculoase în județele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, a mai precizat sursa citată.

Citește și:


Un cod portocaliu de caniculăTemperaturi de până la 40 de grade, inclusiv la Constanța!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Se caută părinți!

07 Feb 2024 1073

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană „Trebuie să lucrăm şi cu Republica Moldova să facem împreună multe proiecte de reconstrucţie în Ucraina“

17 Nov 2023 747

UDTTMR anunță deschiderea Festivalului Internațional al Dansului, Cântecului și Portului Popular Turco-Tătar printr-o conferință de presă (FOTO)

01 Sep 2023 1545

Fenomene meteo extreme în Harghita! Unde au intervenit pompierii

30 Aug 2023 919

Meteo Constanța ANM a anunțat vremea pentru următoarele două săptămâni! Când se va strica vremea?

31 Jul 2023 3244

Meteo 30 iulie Avertizări Cod galben și Cod portocaliu de vijelii și ploi torențiale. Zonele vizate

30 Jul 2023 1190

Cod galben de vijelii la Constanța! Cât timp va fi în vigoare avertizarea

27 Jul 2023 2754

Trenurile din Constanța vor circula în condiții speciale! Temperatura la nivelul șinelor trece de 50 de grade

25 Jul 2023 753

Situația intervențiilor în iulie 2023 În România, sute de mii de persoane au fost resuscitate de urgență din cauza caniculei

25 Jul 2023 744

Meteo, 25 iulie Avertizările meteorologilor pentru județul Constanța! Informații de ultimă oră

25 Jul 2023 4928

Meteorologii au emis Cod Galben. Valul de căldură se va extinde în vestul, sudul și parțial estul țării

24 Jul 2023 878

Atenționarea IGSU cu privire la codul galben de vijelii din Constanța! Ce ne recomandă pompierii?

20 Jul 2023 835

Cod Portocaliu şi Cod Galben de caniculă în România! Ce spun meteorologii

18 Jul 2023 1161

Căldură extremă! Restricții de tonaj pe majoritatea Drumurilor Naționale din România

17 Jul 2023 1016

IGSU Cod portocaliu de caniculă în județul Constanța! Ce ne recomandă specialiștii pentru această perioadă

13 Jul 2023 1010