Ziua Jandarmeriei, marcată la Tulcea prin activități specifice (FOTO)


 
În data de 3 aprilie 2024, se împlinesc 174 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Cu această ocazie, Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea organizează diverse activități ce vor debuta sâmbătă, 30 martie 2024.
 
Momentul aniversar dedicat Zilei Armei va fi marcat de către jandarmii tulceni printr-o serie de activități. Acestea vor debuta sâmbătă, 30 martie 2024, începând cu ora 10.00, în Piața Civică din municipiul Tulcea, unde vor fi organizate diverse activități: prezentare de tehnică și mijloace de intervenție, autospeciale din dotarea Jandarmeriei Tulcea, exerciții cu câinii de serviciu și prezentarea ofertelor educaționale în vederea selecției  candidaților la școlile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, transmite Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea prin intermediul unui comunicat de presă.

Miercuri, 3 aprilie 2024, la sediul unității, vor fi prezentate ordinele de avansare în gradul militar următor, înainte de expirarea stagiului minim pentru jandarmii, care îndeplinesc condițiile legale și care au rezultate foarte bune în activitate. De asemenea, vor fi acordate diplome de merit cadrelor militare care s-au evidențiat în activitatea lor profesională prin îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu.
 

Începând cu ora 10.00, la sediul Cercului Militar Tulcea, va  avea loc o ședință omagială dedicată Zilei Jandarmeriei Române, unde vor fi invitați reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice cu care Jandarmeria Tulcea cooperează și colaborează, a mai punctat sursa citată.
 
La mulți ani tuturor jandarmilor din țară și celor care ne reprezintă în misiuni internaționale! La mulți ani, Jandarmeria Română!

 

Citește și:

Substanțe interzise găsite de jandarmii tulceni asupra unui bărbat

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea, de Ziua Jandarmeriei Române

03 Apr 2024 487

Ziua Jandarmeriei Române, marcată la Tulcea (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 683

Amenzi de peste 7.000 lei, aplicate de jandarmii din Tulcea în acest sfârșit de săptămână!

18 Mar 2024 535

Pescuitul cu unelte neautorizate, una dintre faptele sancționate de jandarmii din Tulcea în weekend

18 Mar 2024 476

O nouă autospecială de intervenție la Jandarmeria Tulcea (FOTO)

07 Mar 2024 650

Tulcea Jandarmii intervin într-un caz de pescuit ilegal în zona Lacului Zaghen (FOTO)

04 Mar 2024 525

Percheziții în mai multe județe, printre care și Tulcea într-un dosar instrumentat de Jandarmeria Națională Franceză (GALERIE FOTO+VIDEO)

28 Feb 2024 819

Jandarmeria Tulcea asigură măsurile de ordine și siguranță publică la manifestările organizate cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române

23 Jan 2024 636

Ce trebuie să știm pentru a preveni incidentele în preajma sărbătorilor de iarnă. IJJ Tulcea face recomandări

30 Dec 2023 580

Recomandările jandarmilor din Tulcea pentru desfășurarea în siguranță a manifestării cultural-artistice ,,Sărbătoarea Moșoaielor"

23 Dec 2023 658

Jandarmii din Tulcea au oferit speranță și bucurie unor familii la care Moș Crăciun nu poate ajunge (FOTO)

21 Dec 2023 650

Jandarmi noi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea

05 Dec 2023 708

Avansări în grad la Jandarmeria Tulcea de Ziua Națională a României

29 Nov 2023 795

Ziua Dobrogei celebrată de jandarmii din Tulcea (FOTO)

14 Nov 2023 807

Agresiune și distrugere în Tulcea Un bărbat se află în vizorul poliției după un incident violent în trafic

26 Oct 2023 772