Actualitate

Ziua Limbii Romani, promulgată de preşedinte. Când va fi sărbătorită (document)

Preşedintele României a promulgat, pe 8 ianuarie, iniţiativa legislativă pentru instituirea Zilei Limbii Romani, care a trecut de cele două camere
 
În expunerea de motive scrisă de iniţiatorii legii este precizat faptul că ziua de 16 iunie apare ca Ziua Limbii Romani în România în Calendarul romilor, aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Notificarea MEC nr. 48897 din 13 noiembrie 2006.
 
Pe data de 7 aprilie a fost consemnată prin Legea 66 din 2006 ca Sărbătoarea etniei romilor din România, dar şi Ziua Dezrobirii romilor din România, celebrată pe 20 februarie.
Astfel, la propunerea parlamentarilor, a fost votată legea privind instituirea Zilei Limbii Romani în data de 16 iunie.
 
Aproximativ 25.000 - 31.000 de elevi şi tineri romi studiază limba romani sau în această limbă în cadru instituţional, prin resursele umane care asigură predarea limbii sau în limba romani, fiind disponibile programe ale disciplinelor de studiu, manuale şcolare şi auxiliare de şi în limba romani, istoria şi tradiţiile romilor.
                                                      
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Revista presei locale

19 Dec 2018 455

Expoziţie multietnică cu păpuşi simbolice cu marcă identitară la Muzeul de Artă Populară Constanţa (fotoreportaj)

12 Oct 2018 1088

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române recrutează candidaţi pentru sesiunea de admitere ianuarie 2019

27 Sep 2018 857

Caz şocant la Roma. Fetița de un an a unei românce a fost împușcată în timp ce era în brațele mamei sale

19 Jul 2018 612

Atenție ce le dați copiilor să mănânce! Ce au descoperit comisarii CJPC Constanța, pe plaja din Eforie Nord (galerie foto)

10 Jul 2018 2011

Accident mortal, la Corbii Mari! Victima - o fetiță de șase ani

07 Jul 2018 2067

Zece persoane reținute după scandalul de la Târgu Neamț. Incredibil de la ce a pornit altercația

06 Jul 2018 569

Scandal cu bâte și topoare la Târgu Neamț. Zeci de persoane implicate. Un singur polițist intervine (video)

06 Jul 2018 1256

Judecătoria a respins acordarea personalității juridice pentru Asociația Centrul de formare, informare, și incluziune a romilor Constanța

13 Jan 2018 880

Sesiunea de admitere ianuarie 2018Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa recrutează candidaţi. Avem toate detaliile!

17 Oct 2017 4261

Avocatul Poporului, anchetă cu privire la evacuarea unor familii de romi dintr-un cartier din Mangalia

03 Oct 2017 914

Un renumit scriitor român, agresat în Bruxelles de un grup de romi

13 Sep 2017 827

Revista presei locale

08 Sep 2017 1311

Control al comisarilor CJPC Constanța în Baza BTT Costinești. Mai multe deficiențe depistate la camerele oferite spre cazare (galerie foto + video)

29 Jul 2017 2670

Adevarul.ro Pe urmele horahailor, copiii din Dobrogea care nu ştiu româneşte. „Ce să înveţe la şcoală? Numai prostii!“

17 May 2017 5619