Zona centrală a municipiului Constanţa va căpăta mobilitate pietonală? Un proiect pe fonduri europene, scos la licitaţie de Primăria Constanţa

Municipiul Constanţa pregăteşte o licitaţie pe fonduri europene care vizează infrastructura de transport. Primăria Constanţa a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunţul de participare privind achiziţia de servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport. Achiziţia se referă la un proiect finanţat din fonduri ale Uniunii Europene, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4, Prioritatea de Investiţii, Obiectivul Specific 4.1 - Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ.
 
Contractul constă în elaborare documentaţie tehnico-economică aferentă obiectivului de investiţii „Acces şi mobilitate pietonală în zona centrală a municipiului Constanţa”. Termenul până la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire este de 20 de zile înainte de data limită de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificări în a 11-a zi înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor, prevăzută în anunţul de participare publicat in SEAP. Valoarea totală estimată fără TVA a achiziţiei este de 1.023.000 de lei.
 
Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante sunt: Decebal Făgădău, Babu Dumitru, Răsăuţeanu Costin, Enache Marcela, Pânzariu Irina Roxana, Dinescu Fulvia, Liuţă Mihaela, Voicu Iuliana, Nica Viorel Mircea, Lăţea Fabiola, Bobeş Laura, Merlă Viorica Ani, Stan Mihaela, Popescu Carmina Ionela, Niculae-Stângă Noni Adrian, Gherasim Sorina, Florescu Nicoleta, Balaban Mihai, Iordache Rareş George, Georgescu Raluca-Florenţa, Bica Alexandru, Pătruţoiu Mihaela, Paiul Elena, Coman George, Gavriz Irina, Itoafă Cristina Laurenţia, Văduva Ionuţ, Morcov Manolache Dragoş, Zelcă Hristian Ionuţ, Vânturache Radu Mihai, Constantin Nicoleta, Giman Iuliu Valeriu, Nanu Daniela, Molagean Neida, Turtoi Mirela, Căruntu Eugen, Dragomis Mariana Cristina, Ţăranu Alexandru, Mocanu Florin, Frigioiu Marcela, Gheorghe Georgeta, Dobre Oana, Petcu Lenuţa, Dudaş Camelia, Hagi Monica, Stănişor Carmen, Popescu Mihaela, Varlan Dorel, Dogaru Tudorel, Encică Drăguţ, Bratu Daniel, Baltag Dan, Dumitru Ionuţ, Petcu Mugurel Leonard, Untaru Adrian Constantin, Tudose Florin, Toader Şerban, Todireanu Cătălin Demetriad, Stamat Adriana, Dancu Antuanela, Toma Cristina, Gorpin Petrescu Loredana Sorina, Crăciun Ana Rodica, Dudaş Dezideriu, Andrei Mihaela, Andreiaş Cristian Marius, Arghirescu Adriana, Avătavului Costin - Valeriu, Babu Dumitru, Cantaragiu Secil-Givan, Câmpeanu Adriana-Teodora, Cojoc Marioara, Constantin Victor, Dede Perodin, Florea Răzvan - Ionut, Marin Aurelian - Marius, Nicolae Irinela, Papuc Cătalin- Florin, Patrichi Teodor, Pârvulescu Gabriel-Valentin, Popescu George - Andrei, Răsăuţeanu Costin - Ioan, Solomon Ioan, Mihăilescu Cristian, Trandafir Raluca - Andreea, Văsii Cristina-Andreea, Tincu Cristian, Zabara Alexandru, Merdinian Liviu, Călăminte Horia Marius şi Rezeanu Horia Caius.

Ofertanţii trebuie să facă dovada că au realizat în ultimii trei ani (împliniţi la data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor) servicii similare (servicii de elaborare documentaţie tehnico-economică pentru infrastructura de transport- servicii de SF/DALI si/sau PT, DTAC, DE) a căror valoare cumulată este de minimum 800.000 de lei, fără TVA la nivelul unui contract sau al mai multor contracte. Termenul-limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 12.11.2018, ora 15.00.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 323

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 332

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 360

Două dosare pe rolul Tribunalului Costanța Primăria Năvodari a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții București și Inspectoratul Județean în Construcții Constanța. Iată ce au decis judecătorii

28 Apr 2024 289

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 425

Primăria Constanța la judecată cu administratorul vilei turistice Mizuumi din stațiunea Mamaia

27 Apr 2024 475

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 430

​Un nou termen în dosarul dintre prefectul județului Constanța și primarul comunei Cuza Vodă. Ce au decis magistrații

27 Apr 2024 545

Licitații Constanța Primăria Tîrgușor investește în dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Târgușor (DOCUMENT)

27 Apr 2024 357

Cumpări directe Tehnoconsult Proiect SRL semnează un nou contract cu municipalitatea. Este vizat Cazinoul din Constanța (DOCUMENT)

26 Apr 2024 491

Afaceri Constanța O firmă înființată anul trecut a bifat un contract de 50.000 de lei cu Primăria Băneasa. Despre ce este vorba (DOUCMENTE)

26 Apr 2024 570

ZIUA LIVE Candidatul Dreptei Unite pentru municipiul Constanța, Stelian Ion -„Eu joc totul pe această carte, Primăria trebuie câștigată"! (VIDEO)

26 Apr 2024 550

Primăria Constanța Șase clădiri emblematice din municipiu vor fi iluminate arhitectural timp de o lună (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 491

Primăria Constanța Sâmbătă se restricționează traficul pe bulevardul Mamaia! Lucrări de asfaltare!

26 Apr 2024 481

Primăria Constanța Prânz festiv de Paște, pentru beneficiarii Cantinei de Ajutor Social (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 547