Aproape de oameni, cu prilejul sărbătorilor Un an încununat de realizări şi fapte bune, la Cumpăna (galerie foto)

Sfârşitul lui 2014 este la fel de plin ca şi restul anului. Evenimente importante, vizite din partea oficialităţilor din România şi de peste hotare, proiecte finalizate cu succes după ani de trudă, dar şi investiţii noi ale căror roade se vor vedea peste un timp, toate acestea s-au înscris în 2014 în cartea de reuşite a Primăriei comunei Cumpăna.
 
Ieri, administraţia publică locală din Cumpăna, în colaborare cu Asociaţia Română pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie şi medici de familie din comuna Cumpăna, le-a făcut o surpriză unui număr de 44 de copii de până în şapte ani din localitate, dăruindu-le pachete cu surprize, în cadrul activităţii „Vine Moş Crăciun - Cutia Bucuriei“. De la ora 14.00, la sediul Organizaţiei Comunale a PSD Cumpăna, alţi opt copii provenind din medii defavorizate au primit în dar îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite, dulciuri şi jucării.
De cadouri au avut parte şi sportivele echipei de handbal feminin a Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna, care şi-au adjudecat un loc pe podium la Cupa Moş Crăciun. Ec. Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a felicitat echipa de handbal feminin a liceului, condusă de profesorul Nicolae Dinculescu, le-a oferit fetelor dulciuri şi le-a promis o zi la Patinoarul din Constanţa.
 
Tot ieri, Primăria și Consiliul Local Cumpăna, în colaborare cu Grupul de Iniţiativă Romi „Cumpăna” şi Grupul Local Acţiune, au oferit 54 de pachete constând în alimente şi dulciuri unui număr de 30 familii defavorizate din comunitatea romă a comunei Cumpăna şi tinerilor cu handicap de la Căsuţele Protejate din localitate. Iniţiativa i-a aparţinut tânărului de etnie romă Regep Zobor, secretar în cadrul Grupului de Iniţiativă Romi „Cumpăna”, şi care a fost sprijinit de primarul localităţii în această acţiune. Mai mult decât atât, în perioada 1-3 octombrie, Regep Zobor a participat, alături de primarul Mariana Gâju şi de asistentul social din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Cumpăna, la conferința cu tema „Incluziunea socială a romilor”, organizată la Bruxelles.
 
Însă cea mai emoţionantă întâlnire de ieri a fost cea dintre primarul Mariana Gâju şi bunicii neputincioşi de la Căminul de Bătrâni de la Poarta Albă, acolo unde gospodarul-şef, alături de membrele Organizaţiei Judeţene de Femei Constanţa a Partidului Social Democrat, a adus un strop de fericire şi de lumină în sufletele celor lipsiţi de grija unei familii. „De fiecare dată când merg acolo, mă tulbură ceea ce văd. Am venit cu un grup de colindători, de copii, iar felul în care acei bătrâni îi priveau pe micuţi, cum îi ţineau de mână şi cum îi priveau de parcă ar fi fost nepoţii lor mi-a rămas întipărit pe retină. Mi-aş dori ca noi toţi să putem face mai mult pentru aceşti părinţi uitaţi de copii”, a declarat primarul comunei Cumpăna, economist Mariana Gâju. Aproximativ 100 de bătrâni au primit în dar produse alimentare specifice sărbătorilor de Crăciun: carne de porc, cozonaci, fructe şi sucuri.
 
Şi pentru că sărbătorile de iarnă sunt incomplete fără colinde, primarul comunei Cumpăna a fost surprins, ieri, de cetele de colindători care au venit să vestească Naşterea Domnului. Cântecele specifice acestei perioade şi urările de bine pentru anul 2015 au venit din partea ansamblului Româncuţa, condus de prof. Constantin Olteanu. „Membrii ansamblului ne-au încântat cu dansurile specifice sărbătorilor de iarnă, iar urările au fost adresate tuturor locuitorilor comunei Cumpăna!”, a declarat primarul Mariana Gâju. Iar cum fiecare sărbătoare este încununată, la Cumpăna, de un botez social, de Sfântul Ştefan, pe 27 decembrie, un copil aflat în grija DGASPC Constanţa va primi Taina Botezului şi numele stabilit de naşii cu suflet mare pe care angajaţii Primăriei Cumpăna îi aleg cu multă grijă, de fiecare dată.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 796

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 533

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 470

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 354

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 410

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 751

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 486

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 429

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 420

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 504

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 496

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 537

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 534

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 752

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 381