Cernavodă ar putea beneficia de un centru de sănătate Ce proiecte pregătesc secretarul de stat Daniel Vasile şi primarul Gheorghe Hânsă (galerie foto)

Secretarul de stat Daniel Vasile, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi (ANR), s-a deplasat ieri la Cernavodă pentru a lansa proiectul „Sănătatea înainte de toate”.
Programul se adresează unui număr de 374 de persoane cu posibilităţi materiale reduse, de etnie romă, care vor beneficia de analize medicale gratuite în perioada august - noiembrie. Acţiunea este finanţată de la bugetul de stat, prin Agenţia Naţională pentru Romi, în cadrul Anului Cetăţeniei. Valoarea totală a proiectului este de 41.360 de lei, 90% din cuantum reprezentând contribuţia Agenţiei Naţionale pentru Romi, iar 10% vin de la bugetul local al oraşului Cernavodă.

Laboratorul spitalului, pregătit se realizeze analizele gratuite

„Orice sumă de bani atrasă, indiferent de cuantumul acesteia, reprezintă pentru noi o victorie. Aţi venit cu acest proiect ajutându-ne să rezolvăm problema analizelor medicale, căreia împreună cu reprezentanţii Consiliului Local îi căutam o soluţie. Aţi venit cu un sprijin comunitar extrem de util. Autoritatea locală dezvoltă deja programe sociale ce privesc subvenţionarea gigacaloriei şi a costului apei reci, în cel din urmă caz autoritatea locală suportă patru metri cubi de apă pentru familiile aflate în dificultate şi doi metri cubi de apă pentru persoanele singure, astfel încât cetăţenii să poată să-şi plătească apa la RAJA”, a declarat, ieri, primarul Gheorghe Hânsă. Şeful autorităţii locale susţine că o mare realizare o reprezintă faptul că echipa sa a reuşit într-un an să refacă laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului Cernavodă, în această locaţie urmând a se realiza analizele medicale gratuite din cadrul proiectului „Sănătatea înainte de toate”. „Persoanele cu venituri de 600 lei/lună nu-şi permiteau să se deplaseze la Constanţa pentru analize”, a mai spus edilul.

„Autorităţile locale trebuie să-şi asume sustenabilitatea centrelor de sănătate”

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi, secretarul de stat Daniel Vasile a dat asigurări că acest proiect va continua. „Am purtat discuţii cu ministrul secretar de stat Adrian Pană de la Ministerul Sănătăţii urmând ca la nivelul ministerului să se creeze o bază de date cu fiecare pacient în parte, urmând ca împreună cu Ministerul Sănătăţii să căutăm soluţii pentru a veni în întâmpinarea problemelor de sănătate depistate în urma analizelor medicale”, a menţionat, la Cernavodă, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi.
Întrebat dacă acest program cu analizele medicale va continua la Cernavodă, secretarul de stat Daniel Vasile a precizat că în cadrul parteneriatului dintre Agenţia Naţională pentru Romi şi Ministerul Sănătăţii există un proiect pe fonduri norvegiene privind amenajarea la nivel naţional a 42 de centre de sănătate. Secretarul de stat a menţionat că vor beneficia de astfel de centre acele autorităţi publice locale care îşi vor asuma sustenabilitatea acestor instituţii medicale.
De asemenea, preşedintele ANR a afirmat că: „Ambasada Franţei şi-a asumat, în perioada următoare, prezenţa în România a Organizaţiei Médecins du Monde, care în baza acestor analize efectuate în programul Anul Cetăţenilor 2013, program finanţat de Guvernul României, va crea o cercetare naţională privind starea de sănătate a comunităţii romă în ansamblu”. 

Fonduri FRDS şi bani europeni pentru dezvoltarea comunităţilor de romi

În aceleaşi timp, preşedintele ANR şi-a exprimat nădejdea că până la sfârşitul anului va fi deblocată sumă de 3,5 milioane de euro de la Fondul Român de Dezvoltare Socială, bani ce vor putea fi folosiţi pentru proiecte de dezvoltare comunitară. În acest sens, la Cernavodă ar putea fi atrase fonduri pentru integrarea copiilor romi în sistemul educaţional prin construirea unei grădiniţe, proiect deja iniţiat de autoritatea locală condusă de Gheorghe Hânsă. Deşi nu există o linie de finanţare pentru comunităţile de romi, se discută despre crearea în cadrul Strategiei 2014-2020 a unei linii pentru grupurile vulnerabile, susţine Daniel Vasile, iar pe această linie ar putea fi atrase fonduri şi pentru comunităţile de romi.

Reprezentanţii Partidei Romilor Pro Europa, filiala Cernavodă, prezenţi ieri la conferinţa de presă, au precizat care este din punctul lor de vedere direcţia în care ar trebui să se îndrepte fondurile europene şi, în general, banii atraşi pentru dezvoltarea comunităţilor de romi. Potrivit lor, resursa financiară ar trebui să fie folosită pentru construirea unei grădiniţe, dar şi pentru ridicarea unor case şi repararea celor existente.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 759

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 507

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 445

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 347

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 362

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 738

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 475

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 422

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 404

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 499

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 486

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 534

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 527

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 743

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 377