Cinci ani de la semnarea acordului de înfrăţire Reprezentanţii comunei Budeşti, de dincolo de Prut, oaspeţi de seamă la Cumpăna (galerie foto)

Oaspeţi de peste Prut la Cumpăna. Primăria şi Consiliul Local al localităţii constănţene, reprezentate legal de primarul economist Mariana Gâju, au fost, în aceste zile, gazdele unei delegaţii din comuna Budeşti, Republica Moldova, condusă de primarul localităţii cu care Cumpăna este înfrăţită, Nina Costiuc. Din delegaţie au făcut parte şi directorul Centrului pentru copii şi tineret din comuna Budeşti, Maricica Proca, şi arhitectul Andrei Vatamaniuc.

Potrivit primarului comunei Budeşti, vizita încheiată ieri a fost ocazionată de împlinirea a cinci ani de când cele două localităţi au semnat acordul de înfrăţire. Colaborarea s-a axat în principal pe atragerea de investiţii comune pentru Cumpăna şi Budeşti, fiind urmărite cu precădere proiectele atractive pentru tineri. „Unul dintre obiectivele vizitei a fost acela de a prelua din experienţa colegilor din Primăria Cumpăna pentru ca, în viitor, să se acceseze fonduri pentru proiecte comune de tineret“, a declarat Nina Costiuc, primarul comunei Budeşti. „Aş dori să-i salut călduros pe locuitorii din Cumpăna şi să-mi exprim simpatia deosebită faţă de colega mea, Mariana Gâju, şi faţă de echipa de consilieri şi de funcţionari publici care au reuşit, printr-o atitudine profesionistă, să schimbe în bine imaginea localităţii. Am văzut cu ochii mei schimbările care s-au petrecut în comunitate“, a ţinut să precizeze şefa administraţiei publice locale de la Budeşti.

Delegaţia din Republica Moldova a fost însoţită în vizita la obiectivele importante de pe raza comunei Cumpăna de viceprimarul localităţii, Florin Neagu. La finalul vizitei, primarul comunei Budeşti a subliniat importanţa menţinerii colaborării dintre cele două comunităţi: „Relaţiile interpersonale stau la baza integrării Moldovei în Uniunea Europeană, prin România, prin calitatea primăriilor locale, şi mi-aş dori să mă bucur de mult mai multe parteneriate precum cel dintre localităţile Cumpăna şi Budeşti. Sunt ferm convinsă că la nivel local este cel mai important să apropiem cele două maluri ale Prutului.“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 3000 de puieți de ulmi și 30 de platani au fost plantați în comuna Cumpăna, județul Constanța

27 Apr 2024 1015

Județul Constanța Echipa de fotbal a Comunei Cumpăna este câștigătoarea Cupei Satelor

26 Apr 2024 704

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 666

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 374

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 690

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 738

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 619

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1570

Cumpăna Elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, evoluții apreciate la ONSȘ, la tetratlon și pentatlon (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 657

Acțiune de plantare de copaci la Cumpăna. Ce mesaj a transmis primarul Mariana Gâju (VIDEO)

15 Apr 2024 464

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 896

Accident rutier la Cumpăna, județul Constanța! Implicat, un șofer beat, drogat și fără permis

11 Apr 2024 702

Constanța Un nou pas important în demararea proiectului Nodului Rutier de la Cumpăna - A4

11 Apr 2024 695

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 652

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 735