Comuna Cumpăna a îmbrăcat haine de sărbătoare la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Rodul Pământului” (galerie foto)

Satul românesc este locul care respiră şi trăieşte odată cu tine, locul care vorbeşte despre viaţă, despre puterea omului de a stăpâni şi de a cunoaşte, în care valorile morale şi spirituale se păstrează şi se perpetuează. Producători agricoli, crescători de animale şi meşteri populari au participat la cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului internaţional „Rodul Pământului“, dedicat pământului, gastronomiei româneşti şi internaţionale, bogăţiei etnografice şi folclorice, desfăşurat în localitatea Cumpăna, în perioada 28-29 septembrie 2019.
 
La eveniment au luat parte producători agricoli, crescători de animale, meşteri populari şi gospodine din România, Bulgaria, Turcia, Grecia, Republica Moldova, care şi-au prezentat hărnicia şi priceperea în bucătărie, dar şi la lucrul câmpului.  Festivalul a debutat, sâmbătă, cu parada portului popular, la care au participat ansambluri din judeţ şi din străinătate, dar şi reprezentanţi ai comunităţilor cu care Cumpăna este înfrăţită. Tinerii, îmbrăcaţi în costume populare, au mers pe traseul Troiţă -Biserica „Sfânta Maria“ - Stadionul Cumpăna, pe acordurile fanfarei RAJA Constanţa.
 
După deschiderea oficială a evenimentului, au urmat ateliere de gastronomie aplicată, concursuri de sculptură în fructe şi legume, spectacole de muzică populară, fiind deschise, de asemenea, o expoziţie cu vânzare a recoltei pământului şi o expoziţie de promovare turistică şi gastronomică.
 
Primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, a întâmpinat oaspeţii cu pâine, sare şi must. Voia bună a fost întreţinută de ansamblurile folclorice „Muguraşii Cumpenei”, „Izvoraşul Dobrogean”, „Flori dobrogene”, „Aromân Dor”. Pe scenă au mai urcat echipa de gimnastică a Clubului Victoria Cumpăna, copiii de la Școala de Dans Sportiv „Twins Club” din Cumpăna, cei de la trupele Mini Dancers, Dream Dance, Dance4you, Crazy Kids.
 
„Avem invitaţi primari, din localităţile înfrăţite (din România, dar şi din afara ţării), directori din instituţiile deconcentrate ale judeţului Constanţa, reprezentanţi ai ministerelor, adică oameni care iubesc pământul, roadele pământului şi oamenii! Pe mine mă bucură tinereţea acestor copii, elevi, care fac parte din ansamblurile din 17 localităţi ale judeţului Constanţa. Avem şi 5 judeţe care şi-au trimis ansambluri la noi. De asemenea, au venit ansamblurile din comuna Capaclia (Republica Moldova), din municipalitatea Mahala din Raionul Cernăuţi (Ucraina). Însă important este că bunul Dumnezeu ne-a dăruit soare, pământul să se zvânte, iar expozanţii prezenţi la Cumpăna să poată să aibă vânzare la preţ de producător”, a declarat primarul comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju. 
 
Printre invitaţi s-a numărat şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Țuţuianu, care a menţionat că vine de fiecare dată cu plăcere la Cumpăna şi că oamenii de aici respectă tradiţiile româneşti şi tradiţiile dobrogene. „Vin cu plăcere în Cumpăna. Aici sunt oameni deosebiţi, oameni calzi şi vedeţi ce zi frumoasă de toamnă este, ca sufletul oamenilor din Cumpăna. Cumpănenii sunt oameni deosebiţi, care respectă tradiţiile româneşti şi tradiţiile dobrogene“, a punctat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Țuţuianu.
 
Primăria şi Consiliul Local Cumpăna au avut pregătite şi zeci de surprize pentru participanţii la eveniment. Pe scenă au urcat Stelu Enache, Balcanic Show, Mirela Pană, Cabaretul Unique, ansamblul Folcloric „Elpis” din Constanţa, Polifonic Band, 3 Sud Est. De asemenea, duminică a fost prezentată şi degustată cea mai mare plăcintă dobrogeană, care a măsurat peste 50 de metri. Seara s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 256

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 311

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 610

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 640

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 548

Șah Anastasia - Maria Gavrilă, de la CS Victoria Cumpăna, vicecampioană națională (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 493

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1495

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 609

Primul transport de mobilier Dotări pentru unitățile de învățământ din Cumpăna, județul Constanța. Un pas important în educație (FOTO)

13 Apr 2024 854

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 871

Primăria Cumpăna, județul Constanța, demarează proiectul „Consolidare, Extindere, Modernizare, clădire corp A – Liceul Tehnologic Nicolae Dumitrescu, Cumpăna”

09 Apr 2024 557

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 621

Primăria Cumpăna, județul Constanța, dezvoltă un parc industrial în zona de vest

27 Mar 2024 686

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 20 de medalii în Serbia, la „Trophy of Novi Sad“. „Continuați să atingeți stelele!“ (GALERIE FOTO)

25 Mar 2024 754

Primăria Comunei Cumpăna închiriază un spațiu cu destinaţia desfăşurării unor activităţi medicale

23 Mar 2024 625