Consiliul Județean Constanța se va constitui la sfârșitul lunii. PNL ar putea păstra și funcțiile de vicepreședinți

  • Consiliul Județean Constanța s-ar putea constitui spre sfârșitul lunii octombrie
  • Ședința de constituire, în care va depune jurământul și noul președinte, Mihai Lupu va fi convocată de prefectul județului, Silviu Coșa
  • După această etapă, urmează o nouă ședință, cea în care se vor alege prin vot cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Constanța și componența comisiilor de specialitate
  • Ulterior, va fi aprobat de plenul CJC și noul administrator public al județului, potrivit Codului Administrativ
  • Pe margine se încălzesc pentru funcții de vicepreședinte de CJ mai mulți pretendenți. Printre aceștia Geanina Ionela Topolov și Stelian Gima și ambii consilieri județeni liberali
  • USR pare cumva văduvit la județ de orice posibilitate de a face parte din executiv


Consiliul Județean Constanța se va constitui la sfârșitul lunii octombrie.

Ședința de constituire, în care va depune jurământul și noul președinte, Mihai Lupu va fi convocată de prefectul județului, Silviu Coșa.
După această etapă, urmează o nouă ședință, cea în care se vor alege prin vot cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Constanța și componența comisiilor de specialitate. Ulterior, va fi aprobat de plenul CJC și noul administrator public al județului, potrivit Codului Administrativ. Sunt în analiză mai multe propuneri, numirea administratorului fiind apanajul președintelui Mihai Lupu.
Printre acestea, Dorin Opreanu, director adjunct AFIR și Gabriel Monea, un vechi liberal din generația actualului șef al CJ.

Revenind la vicepreședinți, PNL are două variante: să încerce să formeze singur o majoritate simplă și să numească ambii vicepreședinți de CJ sau să creeze majorități stabile, cu USR, PMP sau chiar cu cei de la PRO România.



Având în vedere numărul de voturi politice pe care l-au câștigat la nivel județean, PNL nu pare dispus să cedeze funcțiile din echipa de conducere.
Tot PNL se află într-o alianță la nivel național cu Partidul Mișcarea Populară, însă până în acest moment, pe plan local alianța nu s-a concretizat. Asta pentru că la mijloc există orgolii. Va oferi în cele din urmă PNL un post de vicepreședinte PMP? Discutabil. Mai ales că sunt voci liberale care susțin că nici PMP nu le oferă sprijin în județ să-și numească viceprimari, acolo unde există această posibilitate.

USR pare cumva văduvit la județ de orice posibilitate de a face parte din executiv. Motivul, campania agresivă de la locale, în care au luat în bătaia puștii tot ce le-a ieșit în cale, inclusiv pe candidatul PNL.


Upps! Poate reprezenta atunci PRO România o variantă pentru PNL?
Un singur lucru este cert. Mihai Lupu a reiterat faptul că PNL nu va face alianță cu PSD.

 

Cine ar putea deveni vicepreședinții ai CJ

Pe margine se încălzesc pentru funcții de vicepreședinte de CJ mai mulți pretendenți. Printre aceștia și o doamnă, Geanina Ionela Topolov. Dar și Stelian Gima și el tot consilier județean liberal.
Și Claudiu Palaz de la PMP ar putea deveni vicepreședinte în urma negocierii politice.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firma este controlată de afaceristul Gheorghe Muhscină Plasty Prod SA a cumpărat de la Primăria Constanța un teren de pe strada Industrială nr.11

04 May 2024 882

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 561

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1062

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 638

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1434

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 925

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 748

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 791

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 509

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2133

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 901

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 791

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1584

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 870

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 844