Consiliul Local Municipal Constanţa dă repartiţii pe locurile libere din locuinţele ANL. Cine sunt beneficiarii (document)

Proiectul de hotărâre privind repartizarea unor spaţii de locuit de tip ANL, prin închiriere, din recuperări, se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Constanţa, convocată pe data de 27 septembrie.
 
Date fiind situaţia spaţiilor de locuit vacante construite în regim ANL, aflate în administrarea RAEDPP Constanţa şi cererile familiilor îndreptăţite să solicite spaţiile de locuit; în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea ANL, cu articolul 15 din Normele metodologice de aplicare a acesteia şi privind accesul la locuinţele construite prin programele ANL destinate închirierii, a fost iniţiat prezentul proiect de hotărâre.
 
Astfel, urmează să fie repartizate patru imobile construite în regim ANL pentru tineri, unul în strada Zefirului nr. 15, două camere + dependinţe de 30,35 mp; o cameră de 18,55 mp pe strada Lirei nr. 3B; două camere pe strada Brizei nr. 1H şi nr. 1C, respectiv 17,70 mp şi 18,71 mp.
 
Potrivit proiectului de hotărâre al Consiliului Local Constanţa privind repartizarea unor spaţii de locuit de tip ANL prin închiriere din recuperări, au fost repartizate imobile următorilor: Mariana Muscalu - imobilul din strada Zefirului pentru patru persoane, Alina Ştefan - cel din strada Lirei. pentru trei persoane. Cele două locuinţe din strada Brizei vor fi repartizate lui Adrian Cucu - pentru o persoană şi lui Alexandru Gornea - pentru trei persoane. 
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta proiectul de hotărâre al Consiliului Local Constanţa privind repartizarea unor spaţii de locuit de tip ANL prin închiriere din recuperări.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 481

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 601

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4408

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 920

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2383

UPDATE Decebal Făgădău revine în PSD. Pentru ce funcție ar putea candida (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 1444

Fostul primar al municipiului Constanța, Decebal Făgădău, la ceas aniversar! Ce mesaj a transmis

14 Mar 2024 1603

Joi, 15 februarie 2024 Primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

15 Feb 2024 950

ZIUA LIVE Horia Constantinescu –„Am discutat cu Decebal Făgădău și cred că am conturat formula câștigătoare. Ne înscriem și noi la concurs, partidul decide candidații”!

12 Feb 2024 1660

Ce pregătesc Horia Constantinescu și Decebal Făgădău?

10 Feb 2024 1541

Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, clasare de la DNA! Vizat, dosarul din cauza căruia a demisionat din PSD

29 Jan 2024 1866

Judecător nou pentru dosarul terenurilor din Portul Tomis! Procesul amânat pentru 15 februarie 2024

18 Jan 2024 1078

Decizii care au „marcat“ justiția din Constanța în 2023! (Penal)

04 Jan 2024 1066

Tribunalul Constanța amână pentru la anul dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța

17 Dec 2023 966

Justiție Constanța Marți, 12 decembrie 2023, primul termen în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis!

12 Dec 2023 1356