Cu datorii de mii de lei la bugetul local, dar cu pretenţii O licitaţie a stârnit controverse la Bărăganu

O licitaţie care, potrivit unora, a avut deja loc, potrivit altora, ar urma să aibă loc, pune pe jar locuitorii şi membrii administraţiei locale din comuna Bărăganu. Mai exact, este vorba despre acordarea unor locuri de casă pentru tinerii cu vârste până în 35 de ani, prin care aceştia ar urma să dobândească gratuit un teren pe care să îşi construiască o locuinţă, mai ales că la Primărie au fost depuse până acum 100 de astfel de cereri.
 
Ideea primarului din Bărăganu, Titu Neague, a stârnit mari controverse în sânul comunei, mai exact, în satul Lanurile. Ieri, un telefon la redacţie din partea unui membru al filialei locale liberale Bărăganu, Daniel Iancu, anunţa că o parte dintre terenurile pe care Primăria intenţionează să le cedeze gratuit tinerilor comunei s-ar afla chiar pe suprafaţa terenurilor sale.
 
Contactat de redactorii cotidianului ZIUA de Constanţa, în replică, primarul Neague afirmă că Daniel Iancu are datorii de mii de lei la bugetul local, şi, mai mult decât atât, cultivă ilegal terenurile din preajma casei sale, pentru care acesta nu ar deţine acte.
 
„Eu vreau să crească numărul populaţiei în comuna noastră. Satele se depopulează, iar asta o ştim cu toţii. Acum încercăm să acordăm, prin licitaţia care ar urma să aibă loc mâine, zeci de locuri de casă tinerilor comunei pe Legea 15. Domnul Iancu este nemulţumit de faptul că, în preajma casei sale, există o suprafaţă pe care o cultivă, dar pentru care nu deţine acte. Noi vrem să lotizăm acea suprafaţă şi să o cedăm tinerilor, dar suprafaţa nici măcar nu a fost inclusă în licitaţia de mâine, nefiind nici măcar măsurată”, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, primarul comunei constănţene Bărăganu, Titu Neague.
 
De altfel, gospodarul-şef mai susţine că simpatizantul PNL Daniel Iancu a acumulat aproximativ 200 de amenzi, pe care i le-a încheiat Poliţia de Frontieră Constanţa, conform informaţiilor puse la dispoziţia cotidianului ZIUA de Constanţa, valoarea totală fiind de 127.888 de lei. Șeful autorităţii publice locale din Bărăganu atrage atenţia că „acest debit, nefiind achitat, afectează bugetul local”.
 
Mai mult decât atât, Primăria Bărăganu s-a trezit de curând cu un control al Curţii de Conturi, autoritate care cere explicaţii cu privire la aceste datorii. În acest sens, primarul l-a acţionat în judecată pe Daniel Iancu, pentru a recupera acești bani, și i-a promis acestuia, prin intermediul nostru, că îl va lăsa să culeagă recolta de porumb de pe cele două hectare din jurul casei sale, pentru care acesta nu deţine acte, urmând ca terenul să fie lotizat și oferit gratuit tinerilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat Primăria Comunei Bărăganu. Ce nereguli au fost sesizate (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 343

​Cumpărări directe Constanța Primăria Bărăganu cumpără mobilier pentru sălile de clasă (DOCUMENT)

08 Apr 2024 482

Rejudecare după condamnare Judecător nou pentru fostul și actualul primar dintr-o comună din județul Constanța

07 Jul 2022 1444

Un primar și un fost primar din Constanța, trimiși în judecată de DNA! Dosarul se va rejudeca

03 May 2022 13390

Consiliul Local al comunei Bărăganu, județul Constanța, convocat în ședință ordinară (DOCUMENT)

26 Nov 2021 1758

Primăria Comunei Bărăganu, județul Constanța angajează tractorist

12 Jul 2021 1623

Primăria Bărăganu a chemat în instanță OCPI Constanţa. Miza, 166 de hectare de teren

30 Apr 2021 3278

Primăria Comunei Bărăganu, judeţul Constanța, angajează șofer

04 Mar 2021 1636

Creanţe neîncasate, patrimoniu neinventariat, achiziţii fără respectarea legii Primăriile Bărăganu şi Costineşti, verificate de Camera de Conturi Constanţa (documente)

07 Feb 2020 4085

Posturi vacante la Primăria Comunei Bărăganu, județul Constanța

27 May 2019 2587

Primăria Comunei Bărăganu, județul Constanța angajează inspector. Ce condiții trebuie îndeplinite și când este programat concursul

09 Nov 2018 1588

Continuă lucrările de reabilitare a conductelor de apă din Bărăganu Iată ce firmă a câştigat licitaţia (document)

10 Jul 2018 2816

Primăria Comunei Bărăganu, județul Constanța, organizează concurs. Ce post este vacant

24 May 2018 2149

Concurs de angajare la Primăria comunei Bărăganu

06 Apr 2018 2319

Primăria Comunei Bărăganu, judeţul Constanţa, organizează concurs. Condiţii de participare

05 Feb 2018 2303